Percheziţii la sediul BMW. Producătorul german, bănuit de manipularea emisiilor poluante

Procurorii germani au anunţat marţi că au efectuat percheziţii la sediul din Munchen al constructorului auto german BMW precum şi la o uzină BMW din Austria în cadrul unei anchete cu privire la posibila utilizare a unor programe software capabile să manipuleze emisiile poluante, informează Reuters.

Separat, BMW a confirmat aceste percheziţii precizând că procurării au fost interesaţi de existenţa unor programe software "integrate în mod eronat" în aproximativ 11.400 de exemplare BMW seria 7 şi BMW M550 echipate cu motoare diesel.

Constructorul auto german a reamintit că în luna februarie a rechemat la service un număr de 11.700 vehicule pentru a rezolva o problemă la sistemul software care gestionează motoarele, după ce a descoperit că un program greşit a fost instalat pe aceste vehicule.

În 2015, a fost descoperit un amplu program de manipulare a emisiilor poluante la constructorul auto german Volkswagen care a afectat aproximativ 11 milioane de vehicule echipate cu motoare diesel. Între timp şi alţi constructori auto sunt bănuiţi că au manipulat emisiile poluante.

Sursă: AGERPRES

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 337

Declarații de avere Alexandrina Elena Șocarici, secretar la Primăria Dumbrăveni, averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 532

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Horia-Sorin Corceanu, șef formație în cadrul ABADL (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 498

Constanța Cum arată autoturismul mistuit de flăcări în parcarea hotelului Histria din Stațiunea Mamaia (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2024 1225

Știri Constanța Incendiu în Mamaia! Un autoturism hibrid a luat foc în parcarea Hotelului Histria, locația lui George Bosânceanu (FOTO+VIDEO)

05 Feb 2024 2425

Oficial IPJ Constanța despre accidentul în care un BMW a intrat într-un parapet în localitatea Lumina

28 Jan 2024 1025

În județul Constanța Un BMW a intrat în parapet la Lumina (FOTO+VIDEO)

28 Jan 2024 2551

Accident rutier cu două mașini implicate, în zona Victoria, Constanța (FOTO+VIDEO)

23 Jan 2024 2929

Ministrul austriac al finanţelor Magnus Brunner a rămas fără permis de conducere pentru depășirea vitezei

09 Jan 2024 778

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3254

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța. Un taxi și un BMW implicate (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Nov 2023 4391

Mașinuțe contrafăcute reținute de inspectorii vamali de la Frontiera Constanța Sud

07 Nov 2023 925

Mașină de Poliție, implicată într-un accident rutier în București! (FOTO)

29 Oct 2023 1710

În Constanța, un alt copac prăbușit. O mașină a fost avariată (FOTO+VIDEO)

18 Oct 2023 2651

ISU Dobrogea, acord cadru de peste un milion de euro pentru repararea şi întreţinerea autospecialelor (DOCUMENT)

16 Oct 2023 1180