Peste 2000 de tunisieni au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva preşedintelui

Protest Foto cu rol ilustrativ: Captură Youtube
  • Peste 2000 tunisieni au ieşit duminică în stradă pentru a protesta împotriva preşedintelui Kais Saied, cerând revenirea la ordinea democratică normală şi respingând înlocuirea lui cu o comisie electorală independentă, relatează Reuters şi AFP.

"Oamenii vor democraţie" şi "Saied a adus ţara în pragul inaniţiei", au scandat, între altele, protestatarii în piaţa centrală din capital Tunis.

A fost cea mai amplă manifestaţie împotriva şefului statului, survenind la o săptămână după o alta mult mai limitată ca participare.

Protestul a fost organizat de Frontul de salvare naţională, format recent de cinci partide care i se opun lui Saied, inclusiv Ennahdha, "oaia neagră" a preşedintelui.

"A devenit clar că strada susţine revenirea la calea democratică", a subliniat Samira Chaouachi, vicepreşedinta parlamentului dizolvat în martie şi care, asemenea altor oponenţi ai lui Saied, îl acuză pe acesta de lovitură de stat.

După luni de blocaj politic, Kais Saied, ales la sfârşitul lui 2019, şi-a asumat puteri depline la 25 iulie anul trecut, prin demiterea premierului şi suspendarea parlamentului dominat de partidul de inspiraţie islamistă Ennahdha, adversarul său politic nr.1, înainte de a-l dizolva în martie a.c.

Saied dezminte că a fost vorba de o lovitură de stat, susţinând că intervenţia sa a fost legală şi necesară pentru a salva ţara dintr-o situaţie de paralizie politică şi stagnare economică, sub conducerea unei elite corupte care preluase controlul asupra guvernului.

De atunci, el guvernează prin decrete, iar la finele lui martie a dizolvat şi modificat Consiliul superior al magistraturii, precum şi autoritatea electorală.

La presiunile oponenţilor, Saied a anunţat un referendum privind Constituţia, pentru 25 iulie, şi alegeri legislative la 17 decembrie.


Economia şi finanţele publice ale Tunisiei rămân însă în criză, autorităţile fiind în discuţii cu FMI pentru un pachet de asistenţă, pe fondul sărăciei şi dificultăţilor materiale cu care se confruntă tot mai mulţi tunisieni.

În plus, deciziile lui Saied au aruncat ţara în cea mai mare criză politică de după revoluţia din 2011, punând în pericol drepturile şi libertăţile câştigate acum 11 ani.

Sursa AGERPRES

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei - Bibliografie Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

13 Apr 2024 1633

Consultările politice ale ministrului Afacerilor Externe Luminița Odobescu cu omologul său al Republicii Tunisiene, Nabil Ammar (GALERIE FOTO)

08 Dec 2023 682

MAIÎntâlnire de lucru între miniștrii Cătălin Predoiu și Nabil Ammar

07 Dec 2023 474

Tenis de masă Constănțencele, medaliate la Campionatul Mondial (GALERIE FOTO)

06 Dec 2022 1756

Campionatul Mondial din Qatar Mexic a ratat dramatic accederea în optimi

01 Dec 2022 1387

AS Viva Sport Constanța, cu două echipe la puternicul turneu internațional Kartepe Cup Football Tournament, din Turcia

26 Aug 2022 2434

Petrolier, ce transporta 750 de tone de motorină, naufragiat în golful Gabes, în apropiere de Tunisia

16 Apr 2022 2265

Coliziune între două trenuri în Tunisia. 95 de victime au ajuns la spital (VIDEO)

21 Mar 2022 1428

Arad Un bărbat din Tunisia a fost rănit după ce mașina în care se afla a intrat într-un stâlp apoi s-a răsturnat. Șoferul era băut!

13 Mar 2022 1300

Tenis de masă Constănţencele Elena Zaharia şi Bianca Mei-Roşu, medaliate şi la WTT Youth Star Contender Tunis 2022

07 Feb 2022 3361

Jucătorul constănțean de tenis Sebastian Gima, salt de peste 100 de locuri în clasamentul ATP, după turneul din Tunisia

19 Jan 2022 2178

Certificatul digital UE privind COVID este recunoscut în 33 țări terțe (din afara UE)

05 Jan 2022 1491

Cetățeni străini, îndepărtați sub escortă din România

16 Nov 2021 1689

CNSU a modificat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Încă patru țări au intrat în zona roșie (documente)

07 Oct 2021 1714

Universitatea Ovidius din Constanța a participat la un târg internațional de prezentare a ofertei educaționale. Cine a reprezentat publicul-țintă

15 Sep 2021 1312