Pianistul orădean Thurzo Zoltan a intrat în Cartea Recordurilor. A cântat pe masivul Everest

Sursă: Pixabay
  • Din cauza vremii nefavorabile, artistul a fost nevoit să aştepte mai bine de opt zile. 

Pianistul orădean Thurzo Zoltan a declarat, astăzi, că a reuşit, în 13 iunie, performanţa de a cânta la pian la cea mai mare altitudine la care s-a cântat vreodată, anume 5.325 de metri, în masivul Everest, timp de 132 de minute, potrivit Agerpres.

Pianistul a povestit, într-o conferinţă de presă, tot parcursul dificil al traseului său solitar până în Himalaya, cu trăiri şi sentimente uneori extrem de greu de depăşit.

Din cauza vremii nefavorabile, artistul a fost nevoit să aştepte mai bine de opt zile. Cu o zi înainte de concert, printr-un mesaj vocal, şi-a întrebat logodnica dacă vrea să se căsătorească cu el, iar ea a spus „da".

Din acel moment, vremea s-a domolit, interdicţiile de zbor au fost anulate, pianul a fost adus în mod special cu un elicopter cu uşi demontate, iar a doua zi, după acordarea instrumentului, pianistul orădean a reuşit să interpreteze continuu de la ora 13.35 până la ora 15.47 nu mai puţin de 34 de piese muzicale cu compozitori diferiţi, precum şi 28 de imnuri naţionale.

„Eu am înregistrat tot, am cumpărat tehnică din sponsorizări (...). Altfel trebuia să plătesc 7.500 de lire. Eu acum prelucrez materialul pentru ca săptămâna viitoare să-l trimit la Londra pentru a se face certificatul de Guinness Book. Este sigur un record mondial, pentru că doamna care a încercat asemenea performanţă a cântat la 4.900 şi ceva de metri. Noi am măsurat cu ceas gadget 5.371 m, dar la Guinness se ia după GPS care a fost de 17.473 de feet, care este 5.325 de metri. Acesta este recordul în sine: cea mai mare altitudine la care s-a cântat", a declarat pianistul.


Orădeanul de 38 de ani a dorit să realizeze acest record mondial, ştiind că, înaintea sa, recordul precedent era deţinut de Evelina De Lain (Marea Britanie), care, pe 6 septembrie 2018, a ţinut un concert la 4.946 m altitudine, în Singge La Pass, India. Motivul pentru care a pornit acest proiect este altul.

„Am reuşit! După ce am terminat performanţa, oamenii care au pus mâna pe clape şi le-au retras imediat, de frig. Eu nu am simţit nimic. Eram super ok. Iniţial am vrut să cânt 80 de piese, dar vremea nu mi-a permis, din care am făcut 34. Şi în total, am interpretat 28 de imnuri naţionale din 32, deoarece vreau să trimit înregistrările la acele state, ca să fie şi ele mândre, şi dacă presa de acolo prinde ştirea că imnul lor naţional a fost cântat, să pot să duc faima oraşului Oradea şi să pot înfiinţa aici Muzeul muzicii. Am făcut acest lucru pentru oraş", a subliniat pianistul.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

După ce a simulat o ascensiune pe Everest, un indian a ajuns cu adevărat pe ''acoperişul lumii''. "Au fost foarte multe acuzaţii la adresa mea"

04 Jun 2022 632

Evenimentele zilei Ziua internaţională a Muntelui Everest

29 May 2022 590

Ucraina O femeie a ajuns în vârful Muntelui Everest pentru a demonstra „invincibilitatea spiritului ucrainean

13 May 2022 502

Un bărbat a escaladat Muntele Everest de 26 de ori, un număr record

08 May 2022 599

Everest Construct SRL, undă verde de la Primăria Constanța. Este vizată o plajă din Mamaia

26 Sep 2018 1111

Doi administratori ai City Park Constanţa au fost revocaţi

27 Jul 2018 2819

Decizii importante luate de asociaţii City Park Constanţa SRL. Una dintre ele se referă la radierea unui punct de lucru din Constanţa

06 Jun 2018 2885

Decizie a asociaților City Park Constanța SRL, fosta Everest Investiții și Consultanță SRL. Despre ce este vorba

26 Feb 2018 2117

Firma care deține City Park Mall din parcul Tăbăcăriei și-a schimbat numele

24 Feb 2018 6600

NEPI Five Property Development SRL are acordul municipalităţii. City Park Mall Constanţa va suferi noi modificări

13 Nov 2017 4431

Everest Investiţii şi Consultanţă SRL, proprietarul terenului pe care se află City Park Mall Constanţa, şi-a schimbat numele

02 Oct 2017 2383

Ce a mai pus la cale NEPI Five Property Development SRL? City Park Mall din Constanţa va suferi noi modificări (document)

29 Sep 2017 7603

Temerara expediţie constănţeană din Himalaya a ajuns în tabăra de bază de pe Everest

09 Jun 2017 3345

Continuă amenajarea de plaje în Mamaia. ABADL a obţinut două autorizaţii. Iată pentru cine!

23 May 2017 2513

UPDATE. Alte modificări la City Park Mall Ce a depus NEPI Five Property Development la APM Constanţa

26 Apr 2017 6951