Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns sâmbătă la Kiev

  • Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns sâmbătă la Kiev pentru o nouă vizită consacrată ambiţiilor Ucrainei de aderare la UE şi reconstrucţiei, relatează AFP.

"M-am întors la Kiev pentru a mă întâlni cu preşedintele (Volodimir) Zelenski şi cu premierul (Denis) Şmigal", le-a spus Ursula von der Leyen jurnaliştilor care o însoţesc în vizită.

"Vom evalua eforturile comune necesare pentru reconstrucţie şi progresul înregistrat de Ucraina pe calea europeană", a adăugat ea.

Oficialii UE ar urma să se pronunţe asupra chestiunii ambiţiilor europene ale Ucrainei săptămâna viitoare, înaintea unui summit la 23 şi 24 iunie unde ar urma să fie abordat şi acest dosar.

Ucraina cere un "angajament juridic" concret până la finalul lunii iunie din partea europenilor pentru a obţine statutul de candidat oficial pentru aderarea la UE, însă ţările membre sunt extrem de divizate în legătură cu această chestiune.

În timp ce numeroase ţări, în principal din Europa de Est, susţin o aderare a Ucrainei, altele, precum Olanda sau Danemarca, dar şi Germania şi Franţa, care deţine preşedinţia Consiliului UE până la finalul lunii iunie, sunt extrem de rezervate.

Şi chiar dacă Ucraina obţine "statutul de candidat", acest lucru va lansa un proces de negocieri şi de potenţiale reforme care ar putea dura ani, chiar decenii, înainte de a fi pe punctul de a intra în UE. Mai multe state din UE au atenuat astfel speranţele Kievului la un proces "accelerat".

Este a doua vizită în Ucraina a şefei Comisiei Europene de la începutul invaziei ruse la 24 februarie. În cadrul precedentei sale vizite, la 8 aprilie, Ursul von der Leyen a dat asigurări că Ucraina are un "viitor european". 


Sursa AGERPRES
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 676

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 400

Valeriia Nails SRL. O femeie din Ucraina și-a deschis firmă la Constanța

16 Apr 2024 698

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 469

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 730

CSM Constanța box Amalia Niță, pentru a patra oară campioană europeană! (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 828

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 694

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 386

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 622

Papa Francisc i-a încurajat pe politicieni „să se oprească puţin şi să încerce să negocieze" pacea în Ucraina şi în Orientul Mijlociu

07 Apr 2024 469

Autoritatea Vamală RomânăReuniunea grupului vamal regional de coordonare dintre România - Republica Moldova - Ucraina

05 Apr 2024 309

Pe surse Barca răsturnată în apropiere de Tuzla ar aparține Marinei din Ucraina și are la bord sisteme de bruiaj și radare

04 Apr 2024 1187

S-a jucat barajul pentru Euro 2024 Ucraina a completat grupa României

29 Mar 2024 486

Mesajul MAE, în urma atacului din Moscova

23 Mar 2024 647

Istoria Dobrogei - Bibliografie Scutul de la Dura-Europos

23 Mar 2024 2581