Președintele Hollande îl decorează pe secretarul general ONU Ban Ki-moon cu Legiunea de Onoare

Președintele Franței, Francois Hollande, l-a decorat joi cu Legiunea de Onoare pe secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, pentru contribuțiile la combaterea modificărilor climatice, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Diplomatul sud-coreean, aflat acum aproape de finalul mandatului la Națiunile Unite, a insistat în favoarea încheierii Acordului de la Paris din 2015, semnat după ani de negocieri de aproape 200 de țări, privind trecerea de la combustibilii fosili la surse mai curate de energie.

"Este în bună măsură rezultatul contribuției dumneavoastră, fiindcă în urmă cu mulți ani ați început să puneți acest subiect pe toate agendele", i-a spus Hollande lui Ban cu ocazia ceremoniei. 

Secretarul general al ONU a răspuns că prin el, președintele francez "recompensează onorabila noastră organizație, iar eu mă simt profund onorat și mândru".

Legiunea de Onoare, instituită de Napoleon Bonaparte în 1802, este cea mai înaltă decorație a Franței pentru civili.

La 1 ianuarie 2017, Ban va fi înlocuit, după 10 ani la conducerea Organizației Națiunilor Unite, de portughezul Antonio Guterres.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Franța Francois Hollande, anunță că nu va mai candida pentru un nou mandat, în 2017

01 Dec 2016 1768

Franța Nivelul maxim de alertă teroristă va fi menținut și în timpul sărbătorilor de sfârșit de an

30 Nov 2016 1746

Adrian Hădean a gătit pentru vizita lui Francois Hollande. Cum a arătat meniul

14 Sep 2016 1860

Francois Hollande le mulțumește medicilor români pentru că se duc în Franța

14 Sep 2016 22328

Preşedintele Hollande - „Aici, în România, am impresia că mă aflu acasă"

13 Sep 2016 1871

UPDATE Al doilea om al legii a căzutUn polițist pe motocicletă, din coloana oficială a președintelui României, a căzut

13 Sep 2016 2775

Preşedintele Franţei vine, în curând, în România

06 Sep 2016 2175

Premierul italian, Matteo Renzi afirmă că Europa nu s-a terminat odată cu Brexitul

22 Aug 2016 1950

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, în vizită la Suvernul Pontif

17 Aug 2016 2098

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, speră să se reducă riscul global de terorism până în 2024

05 Aug 2016 1695

Hollande îi adresează lui Merkel un mesaj de susţinere

22 Jul 2016 1868

Doliu național în Franţa. Şoferul camionului, identificat. Atenţie, filmare cu impact emoţional (video)

15 Jul 2016 3975

Președintele Hollande face apel la rezerviști

15 Jul 2016 2054

Vizita președintelui Francois Hollande în România este pregătită de autoritățile franceze

14 Jul 2016 1705

Brexit Poziţie comună a Angelei Merkel, Francois Hollande şi Matteo Renzi

28 Jun 2016 2434