Președintele SUA după vindecarea de Covid „Simptomele mele au fost uşoare, recuperarea mea a fost rapidă şi mă simt grozav“

Joe Biden. Foto: facebook/Joe BidenPreşedintele american Joe Biden a sărbătorit miercuri vindecarea sa după COVID-19 printr-un apel către conaţionali să se vaccineze şi printr-o comparaţie între simptomele sale uşoare şi lucratul de acasă cu cazul mai grav cu care s-a confruntat predecesorul său Donald Trump, informează Reuters citat de Agerpres.ro

În vârstă de 79 de ani, Biden a încheiat miercuri perioada sa de izolare după ce a fost de două ori testat negativ la COVID-19 după cinci zile de izolare şi tratament contra acestei boli.

În timpul unei întâlniri cu personalul şi reporterii acreditaţi, desfăşurată în Grădina de trandafiri a Casei Albe, Joe Biden a spus că s-a recuperat fără teamă graţie îngrijirii atente şi medicamentelor disponibile. Până la această întrevdere el a purtat o mască, pe care şi-a dat-o jos înaintea întâlnirii.

Joe Biden a câştigat alegerile prezidenţiale din 2020 inclusiv datorită promisiunilor că va combate pandemia de COVID-19 mai serios decât contracandidatul său, fostul preşedinte republican Donald Trump, care în urma infectării cu SARS-CoV-2 a fost nevoit să meargă la spital.

''Simptomele mele au fost uşoare, recuperarea mea a fost rapidă şi mă simt grozav. Pe întreaga durată în care am fost în izolare am fost capabil să lucrez, să îmi îndeplinesc atribuţiile funcţiei fără vreo întrerupere. Este o dovadă reală cu privire la unde ne aflăm în lupta contra COVID-19'', a afirmat Biden.

''Ieri seară şi din nou în această dimineaţă el a fost testat negativ'', a anunţat miercuri Kevin O'Connor, medicul personal al preşedintelui. El a adăugat că ''simptomele preşedintelui american sunt aproape depăşite''.


Biden, care s-ar putea confrunta din nou cu Trump în alegerile din 2024 dacă cei doi politicieni ar decide să candideze şi ar obţine nominalizarea din partea propriilor partide, s-a referit la soarta fostului preşedinte republican. ''Când predecesorul meu a luat COVID, el a trebuit să fie transportat cu elicopterul la Centrul Medical Walter Reed. A fost grav bolnav. Din fericire, s-a vindecat. Când eu am luat COVID, am lucrat de la etaj în Casa Albă - din birourile de la etaj - pentru o perioadă de cinci zile. Diferenţa este vaccinarea, desigur'', a explicat liderul american.

După întâlnirea cu personalul şi jurnaliştii, Joe Biden a revenit în Biroul Oval, potrivit propriului anunţ. 

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un armistițiu cu dată limită a fost decis pentru Fâșia Gaza. SUA anunță un pas uriaș

25 Feb 2024 696

Reacție după moartea lui Navalnîi Preşedintele SUA, Joe Biden, ia în calcul noi sancțiuni impuse Rusiei

19 Feb 2024 953

SUA au bombardat ținte pro-iraniene din Irak şi Siria. Joe Biden- „Răspunsul nostru a început astăzi. Va continua”

03 Feb 2024 841

Trei militari americani ucişi şi mai mulţi alţii răniţi într-un atac cu dronă!

28 Jan 2024 980

Donald Trump se opune oricărui acord privind imigrația

28 Jan 2024 701

Preşedintele american Joe Biden suspendă construcția de noi terminale de export de gaz natural lichefiat

26 Jan 2024 781

Israel-Hamas Premierul Netanyahu i-a reiterat președintelui american, Biden, poziția sa referitor la „suveranitatea palestiniană”

20 Jan 2024 710

Preşedintele Biden nu ia în considerare demiterea secretarului apărării Austin, care s-a spitalizat în secret

08 Jan 2024 678

Ultima tranșă de ajutor militar pentru Ucraina din partea SUA

28 Dec 2023 903

Joe Biden vizează finanţele mondiale pentru a pune beţe în roate maşinăriei de război ruse

22 Dec 2023 774

Alertă în SUA! O maşină a intrat în coloana oficială a preşedintelui Joe Biden

18 Dec 2023 854

Un influent senator american s-a declarat „optimist” în legătură cu un acord privind ajutorul pentru Ucraina

17 Dec 2023 717

Congresul SUA a decis ridicarea nivelului de elaborare a strategiei de securitate și dezvoltare a Mării Negre la nivelul președintelui Biden

14 Dec 2023 898

Anunț care vizează și România din partea lui Joe Biden „Putin speră să distrugă stabilitatea și integrarea regională mai largă și să profite de haos”

19 Nov 2023 2549

Preşedintele Joe Biden, optimist privind un acord pentru eliberarea ostaticilor luaţi de Hamas

14 Nov 2023 785