Procurorii cer 30 de zile de arest preventiv pentru Igor Dodon. Lista acuzațiilor care i se aduc

Fostul preşedinte al Republicii Moldova Foto Facebook/ Igor DodonProcurorii anticorupţie au cerut miercuri, 25 mai, 30 de zile de arest preventiv pentru fostul preşedinte (prorus) al Republicii Moldova, Igor Dodon, şi cumnatul său, Petru Merineanu, ambii reţinuţi cu o zi în urmă, după mai bine de zece ore de percheziţii, într-un dosar de corupţie, relatează Ziarul Naţional din Chişinău, Deschide.md şi Moldpres.



Purtătoarea de cuvânt a procuraturii generale, Mariana Cherpec, a declarat că s-a făcut un demers oficial în acest sens. "Instanţa de judecată sesizată urmează să stabilească data şi ora examinării acestui demers", a spus ea.


Igor Dodon, liderul de facto al Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), considerat un pion al Moscovei la Chişinău, a fost reţinut marţi împreună cu cumnatul său pentru 72 de ore, ambii fiind plasaţi în arestul Direcţiei de poliţie din Chişinău.


În afară de corupţie pasivă, Dodon este acuzat de 'trădare de patrie', finanţare ilegală a partidului său (dosarul redeschis privind sacoşa cu bani primită de la controversatul oligarh Vlad Plahotniuc) şi îmbogăţire ilicită.



Şefa interimară a Procuraturii Anticorupţie, Elena Cazacov, a motivat necesitatea reţinerii celor doi prin riscul de a 'fi distruse probe'. Cumnatul lui Dodon a încercat să distrugă probe, înghiţind o chitanţă 'care proba tranzacţii cu bunuri imobiliare în valoare de 700.000 de euro', a indicat ea.



Într-o reacţie la reţinerea lui Igor Dodon, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a declarat miercuri că Moscova va urmări cu atenţie desfăşurarea evenimentelor, afirmând că acest caz ţine de afacerile interne ale Republicii Moldova, potrivit Deschide.md.



Procuratura Anticorupţie continuă acţiunile de urmărire penală în cazul fostului preşedinte Igor Dodon cu mai multe capete de acuzare, în timp ce adepţii acestuia din Partidul Socialiştilor au continuat protestele declanşate marţi, cerând eliberarea fostului lider de partid, informează Radio Chişinău.



Analişti politici de la Chişinău trag un semnal de alarmă şi avertizează că opoziţia (prorusă) va încerca să destabilizeze situaţia din Republica Moldova.


După reţinerea marţi a lui Igor Dodon, câteva sute de simpatizanţi ai socialiştilor au protestat în centrul Chişinăului, cerând eliberarea acestuia, conform postului de radio citat.

Secretarul general al socialiştilor, Vlad Bătrîncea, a denunţat că este vorba despre un dosar politic, conform Radio Chişinău.



Comentatorul politic Nicolae Negru atrage atenţia în acest context asupra declaraţiilor Moscovei referitor la reţinerea lui Igor Dodon, un politician fidel Kremlinului.

"Kremlinul acţionează demult împotriva actualei guvernări (proeuropene), vedem şi politica preţurilor la gaze, de exemplu. Această reţinere a lui Dodon îi va determina pe ruşi să intensifice aceste presiuni asupra Republicii Moldova. Dacă vor reuşi sau nu, depinde de cetăţenii Republicii Moldova", a declarat comentatorul citat la Radio Chişinău.



"Aşa-zisa opoziţie va încerca să destabilizeze situaţia. Dar cred că dacă cetăţenilor li se va arăta ce a făcut Igor Dodon, dacă procuratura va fi mai transparentă, nu cred că cetăţenii se vor lăsa atraşi în acest proces de destabilizare a situaţiei", şi-a exprimat el convingerea.


Fostul deputat Iurie Reniţă, cel care a făcut publice imaginile video în care Igor Dodon este surprins cu o sacoşă de bani pe care i-o oferă fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, pentru a finanţa partidul, spune că reţinerea lui Igor Dodon şi cercetarea lui în acest dosar trebuia să se întâmple într-un final.

Reniţă susţine că este absolut necesar ca procuratura anticorupţie să respecte legislaţia în astfel de cazuri.


Socialiştii s-au întâlnit miercuri cu şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Janis Mazeiks, cu ambasadorul rus Oleg Vasneţov, cu cel al Turciei, Gürol Sökmensüer, precum şi cu ambasadorul SUA, Kent Logsdon.



Igor Dodon este singurul fost preşedinte cercetat penal în Republica Moldova. Unii jurişti consideră că, dacă în privinţa îmbogăţirii ilicite există suficiente probe, în ceea ce priveşte bănuiala de trădare de patrie contează foarte mult care sunt acuzaţiile formulate împotriva acestuia. În cei 30 de ani de când şi-a proclamat independenţa, în Republica Moldova a existat o singură condamnare pentru trădare de patrie, dar care a fost anulată ulterior, notează Radio Chişinău. 


Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Igor Dodon va fi plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile

26 May 2022 1244

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, reținut pentru 72 de ore. Ce acuzații i se aduc

24 May 2022 1404

Alegeri prezidențiale Republica Moldova 2020. Maia Sandu 57%-Igor Dodon 43% după numărarea a 99.07% din voturi

16 Nov 2020 3068

Alegeri prezidențiale în Republica Moldova. Turul II între Maia Sandu și Igor Dodon

15 Nov 2020 2286

Igor Dodon i-a retras cetățenia Fostul deputat Cristian Rizea, reținut în Republica Moldova

03 Nov 2020 1994

UPDATE Alegeri în Republica Moldova. Igor Dodon și Maia Sandu au intrat în turul II

02 Nov 2020 2776

Alegeri prezidențiale în Republica Moldova. Ordinea pe buletine. Opt candidați se luptă pentru a fi președinte

01 Nov 2020 2737

Klaus Iohannis, întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon

26 Sep 2019 1419

Mesaj al președintelui Republicii Moldova către Washington

15 Jul 2019 1520

Uniunea Europeană, pregătită să colaboreze cu noul Guvern al Republicii Moldova

09 Jun 2019 2084

Alertă la înălțime. Un bărbat a încercat să deschidă uşa unui avion de pasageri. Aeronava zbura între Moscova și Chișinău

23 Nov 2018 1724

Igor Dodon, implicat într-un grav accident în Republica Moldova. A fost transportat la spital (video)

09 Sep 2018 5942

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost din nou suspendat din funcție

02 Jan 2018 2389

Curtea Constituţională din Republica Moldova discută sesizarea privind suspendarea lui Igor Dodon

02 Jan 2018 2103

Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, suspendat din funcție

20 Oct 2017 3083