Români, martori la incendiile catastrofale din Australia "Este înspăimântător, abia respirăm, iar focul continuă să se extindă"

 "Este înspăimântător, abia respirăm, iar focul continuă să se extindă" - sunt mărturiile dramatice ale românilor prinşi în infernul din Australia, scrie observator.tv. 

Peste zece mii de conaţionali trăiesc în ţara mistuită de unul dintre cele mai mari incendii din istoria planetei. Aproape şase milioane de hectare s-au făcut scrum, o suprafaţă mai mare decât un sfert din România. În exclusivitate pentru Observator, un pompier din Reşiţa, voluntar în Australia, ne-a povestit despre eforturile supraomeneşti pe care le face alături de colegii săi în faţa zidurilor de foc.

GABI CAZACENCO, pompier român voluntar în Australia: Nu m-am gândit niciodată că o să văd aşa ceva. Să vezi 25 de metri, 30 de metri o flacără cât un bloc turn în România. Pur şi simplu nu puteai face nimic. Gândiţi-vă, undeva la un sfert din România să ardă!

Şase milioane de hectare de vegetaţie arse, jumătate de miliard de animale ucise şi cel puţin 24 de oameni morţi. Aşa arată apocalipsa din Australia. Un coşmar pe care îl trăiesc şi cei 10 mii de români de acolo. Gabriel Cazacenco este unul dintre ei. Are 42 de ani şi a plecat din România în anul 2013. În Melbourne, este pompier voluntar şi luptă cu flăcările încă de la începutul lunii noiembrie.

GABI CAZACENCO, pompier român voluntar în Australia: Intrăm în coloană, se intră ordonat, câte unul, pe rând, ni se spune exact zonele unde se acţionează, de unde până unde. După ce ţi-ai golit maşina de apă se iese, intră următorul. Toată lumea e disperată şi speriată. Aşa ceva nu s-a mai văzut.

Mii de oameni au fost evacuaţi din calea focului care a ars tot atâtea locuinţe. Imagini cum nu s-au mai văzut arată proporţiile de neimaginat ale dezastrului. Lumina zilei s-a transformat în întuneric, cerul este roşu, iar aerul irespirabil. Afară, se poate sta doar cu măşti de gaze. Dar şi acestea abia se mai găsesc. În magazine, stocurile sunt epuizate, iar oamenii cer ajutor în întreaga lume, pe reţelele de socializare. Au nevoie de haine, mâncare şi apă.

RĂZVAN PAUL, român din Australia: Ieri, de exemplu, am avut cea mai înaltă temperatură de pe planetă, adică 49 de grade în interiorul oraşului. Mi se pare extraordinar de înfricoşător. Chiar şi la companie la noi ne-au oferit mască de gaze şi eu zis: Uite, dacă vreţi, puteţi lucra de acasă. Dacă nu, veniţi şi luaţi o mască de gaze şi sperăm să fie totul ok.

Ultimele ore au fost cele mai grele pentru pompierii care luptă cu focul incontrolabil. Imaginaţi-vă că o suprafaţă cât Muntenia şi Dobrogea la un loc s-a făcut scrum. În lupta cu unul dintre cele mai mari incendii de vegetaţie din istoria planetei, pompierii muncesc chiar şi câte 24 de ore. La finalul unei misiuni, unul dintre ei a răbufnit la adresa premierului Australiei, chiar înainte de a se prăbuşi la pământ de oboseală.

”Să îi spuneţi prim-ministrului că poate să se ducă dracului”, a exclamat pompierul.

”Dă-ţi demisia acum”, a strigat o femeie.


SCOTT MORRISON, Premierul Australiei: Anvergura dezastrului este enormă şi ea reprezintă amintirea teribilă a ameninţării pe care o reprezintă natura în această ţară.

Aproape tot sud-estul Australiei este pur şi simplu ras de pe faţa pământului. Se ia în considerare inclusiv evacuarea ambasadei României de acolo.

OANA DARIE, purtator de cuvant al MAE: Singura informatie pe care am văzut-o si noi cu privire la o posibila evacuare a misiunii diplomatice la Canberra, evident, suntem in legatura cu colegii de la ambasada, iar daca situatia o va impune vom lua masurile necesare in consecință.

RĂZVAN PAUL, român din Australia: Sper, sincer, că aceste focuri, aceste nenorociri, să fie un "wake-up call" pentru restul oamenilor de a lua măsuri.


Citește și:

 Jumătate de miliard de animale au murit în incendiile violente din Australia

 ​Jucătoarea constănțeancă Simona Halep va dona bani pentru Australia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 130

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 466

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 275

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 523

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 220

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1333

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 479

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 257

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 470

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 417

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 596

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 268

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 919

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 1105

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2268