UPDATE Au fost semnate primele nouă contracte de finanțare din Programul Naţional „Anghel Saligny“

Nicolae Ciucă, foto: Facebook/ Guvernul României
  • Şeful Executivului a participat, la Palatul Victoria, la semnarea primelor nouă contracte de finanţare de care vor beneficia comunităţile locale prin acest program.
UPDATE

Primele 9 contracte, finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare de 89.133.231 lei, au fost semnate, astăzi, de ministrul dezvoltării, Cseke Attila, în prezența prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă.

„Planul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, asumat la nivelul Guvernului, este destinat modernizării și dezvoltării comunităților locale, asigurării condițiilor pe care cetățenii din fiecare localitate le așteaptă de foarte mult timp.

Împreună cu autoritățile locale, ne-am propus ca prin acest program să modernizăm căile de comunicații, să dezvoltăm rețelele de apă, canal și să extindem rețelele de gaze naturale la nivelul tuturor comunităților. Repartiția fondurilor și demararea lucrărilor se vor face echilibrat și transparent. Îndemn autoritățile locale să se coordoneze foarte bine cu Ministerul Dezvoltării pentru a valorifica fondurile alocate în beneficiul cetățenilor”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

„Prin acest program, Guvernul doreşte ca toate comunităţile locale să își crească standardul de viață şi, astfel, să dezvoltăm România. După mai puțin de un an de la lansarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, astăzi semnăm primele contracte de finanțare. Ministerul Dezvoltării a pus la dispoziția autorităților locale proceduri transparente și o platformă digitală pentru depunerea cererilor de finanțare, care au facilitat procesul de accesare al fondurilor alocate”, a declarat Cseke Attila.


Contractele de finanțare semnate astăzi vizează dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare, pentru a asigura accesul la aceste servicii de bază, respectiv construirea și modernizarea de poduri și drumuri.

Prin Programul ”Anghel Saligny” urmează să fie semnate și alte contracte, dintre care unele vizează 133 de aglomerări unde locuitorii nu aveau acces la apă potabilă și canalizare. Prin aceste investiții, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, va asigura acest serviciu de bază pentru peste 300.000 locuitori și, totodată, conformarea la standardele europene – a precizat ministrul.

Programul ”Anghel Saligny” este totodată o posibilitate de finanțare unică pentru reabilitarea drumurilor județene cu finanțare din bugetul național, a adăugat Cseke Attila.

Contractele semnate sunt pentru:
  • alimentare cu apă potabilă în localitatea Deal, comuna Câlnic (jud. Alba) - 1.517.523,61 lei;
  • extindere rețea de apă potabilă și canalizare menajeră sat Lerești - Pojorâta, Comuna Lerești (jud. Argeș) - 4.740.618,21 lei;
  • construire pod peste râul Someșul Mic care face legătura între strada Oașului și strada Răsăritului în municipiul Cluj-Napoca - 32.140.152,98 lei;
  • asfaltare și modernizare drumuri de interes local în satele Gura Șuții și Speriețeni, comuna Gura Șuții (jud. Dâmbovița) - 8.307.347,20 lei;
  • modernizare DJ 714 sector Bolboci - Contur lac Bolboci - Cheile Tătarului, km 24+366 - 29+900 (jud. Dâmbovița) - 9.832.975,67 lei;
  • modernizare strada Alunului în municipiul Craiova (jud. Dolj) - 863.769 lei;
  • modernizare strada Corabia în municipiul Craiova (jud. Dolj) - 435.095,47 lei;
  • extindere rețea de apă potabilă, înființarea sistemului de apă uzată în comuna Lunca de Sus (jud. Harghita) - 21.525.733,95 lei;
  • modernizare DJ 109P: km 24+065 - 27+590, Camăr – limită județ Satu Mare (jud. Sălaj) - 9.770.014,89 lei.

Știrea inițială 

Programul Naţional „Anghel Saligny", cel mai amplu program guvernamental de modernizare şi dezvoltare a comunităţilor locale, se adresează tuturor autorităţilor de la nivel local indiferent de culoarea politică şi trebuie neapărat pus în practică, în deplină coordonare cu administraţia centrală, a declarat, vineri, prim-ministrul Nicolae Ciucă, notează Agerpres

Şeful Executivului a participat, la Palatul Victoria, la semnarea primelor nouă contracte de finanţare de care vor beneficia comunităţile locale prin acest program.

„Mă bucur că prin activitatea de astăzi punem în aplicare planul naţional 'Anghel Saligny'. Este un plan asumat la nivelul Guvernului care este destinat modernizării şi dezvoltării comunităţilor locale, asigurării condiţiilor pe care cetăţenii din fiecare localitate le aşteaptă de foarte mult timp. Programul Naţional 'Anghel Saligny' este cel mai amplu, atât ca obiective, cât şi ca valoare.

Este un program de peste 10 miliarde de euro prin care Guvernul, împreună cu autorităţile locale, şi-a propus să modernizeze căile de comunicaţii, să dezvolte reţelele de apă şi canal la nivelul tuturor autorităţilor locale şi, bineînţeles, să extindem reţeaua de gaze", a afirmat Ciucă.


El a adăugat că autorităţile locale trebuie să pună „neapărat" în practică proiectele finanţate prin acest program care se completează cu PNDL şi Programul Naţional de Construcţii de Interes Public şi Social.

„Toate aceste obiective trebuie să fie coordonate, atât la nivelul judeţelor, cât şi între judeţe şi administraţia centrală", a completat prim-ministrul.


Ciucă a subliniat că finanţarea proiectelor prin Programul "Anghel Saligny" se adresează tuturor administraţiilor locale, indiferent de culoarea politică.

Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei a pregătit şi a organizat derularea acestor programe în transparenţă. Ele sunt destinate tuturor autorităţilor locale, indiferent de culoarea politică. Atât timp cât ne-am asumat acest program, vreau să subliniez că nu contează apartenenţa politică a primarilor sau a preşedinţilor de Consilii judeţene. Dorim ca repartiţia fondurilor şi demararea lucrărilor să se facă în mod echilibrat la nivelul întregii ţări", a menţionat premierul.

El a îndemnat, totodată, autorităţile locale să se coordoneze foarte bine cu Ministerul Dezvoltării pentru a putea îndeplini criteriile cerute pentru a primi finanţare prin acest program.

„Astăzi avem reprezentanţii a nouă autorităţi locale. Este doar începutul la tot ansamblul de proiecte care, până în acest moment, a ajuns la cifra de 3.700, dacă nu mă înşel, şi este nevoie ca această coordonare să fie cât se poate de bine realizată pentru că intrăm într-o perioadă în care nu putem să ne permitem să pierdem timp, pentru că, dincolo de programele naţionale, sunt programele pe fonduri europene care, de asemenea, au o dinamică şi sunt încadrate într-o perioadă de timp limitată şi ele trebuie să fie duse la bun sfârşit, altfel pierdem finanţarea.

Ca atare, felicitându-i pe reprezentanţii celor nouă autorităţi locale, îmi exprim speranţa că ceilalţi vor vedea şi vor conştientiza că există deja început şi există deja toate condiţiile realizate ca fiecare dintre ei să îşi focalizeze atenţia pe a îndeplini condiţiile, pe a îndeplini criteriile, astfel încât să putem să desfăşurăm astfel de activităţi în perioada imediat următoare", a mai afirmat Ciucă.


Cele nouă contracte vizează reabilitarea reţelelor de apă şi canal, modernizarea de străzi şi drumuri din localităţi mai mici din judeţele Alba, Argeş, Harghita, Dâmboviţa, dar şi din municipii precum Cluj-Napoca şi Craiova. De asemenea, se vor moderniza porţiuni de drum judeţean în Dâmboviţa şi Sălaj. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Primăria caută o firmă care să reabiliteze energetic Școala Gimnazială nr.33 „Anghel Saligny” din Constanța!

24 Apr 2024 264

Se lansează proiectul „Anghel Saligny - Dincolo de pod”. Iată despre ce e vorba

19 Apr 2024 462

MDLPA Localități din 22 de județe, între care și Constanța, primesc finanțare pentru 25 de noi investiții în modernizarea infrastructurii

17 Apr 2024 406

Peste 200 de elevi din județul Constanța, la etapa județeană a Olimpiadei de Religie

12 Apr 2024 669

Contractul de finanțare, semnat la MDLPA Primăria a scos la licitație elaborarea documentației tehnico-economice și execuție lucrări pentru bulevardul Madrid din Constanța (DOCUMENT)

05 Apr 2024 642

Contractul de finanțare pentru construirea bulevardului Madrid prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“

04 Apr 2024 465

MDLPA S-a semnat contractul de finanțare pentru construirea bulevardului Madrid, din Constanța

03 Apr 2024 601

Istoria Dobrogei Destinul unui savant - Anghel Saligny

29 Mar 2024 4549

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL modernizează cu 3,08 milioane de euro străzile din Murfatlar (DOCUMENT)

13 Mar 2024 604

Primăria Comunei Ciocârlia, județul Constanța extinde rețeaua de canalizare din comună. Ce valoare are proiectul (DOCUMENT)

28 Feb 2024 981

Județul Constanța Locuitorii din comuna Cuza Vodă vor beneficia de gaze naturale. Proiectul de finanțare, semnat de ministrul Dezvoltării

19 Feb 2024 759

Primăria Cumpăna Lucrările de asfaltare pe străzile incluse în proiectul „Modernizare drumuri în comuna Cumpăna, județul Constanța – 7,2km" continuă

19 Feb 2024 1130

Investiții bugetate prin Programul „Anghel Saligny” Se extinde rețeaua de drumuri a județului Constanța!

18 Feb 2024 1817

Licitații Constanța Licitație organizată de Primăria Lipnița înfiintarea unui sistem de alimentare cu apă în satul Cuiugiuc (DOCUMENT)

09 Feb 2024 819

Primăria Cumpăna Asfaltări pe străzile Dorului și Pescăruș

04 Feb 2024 767