Salman Khan, mușcat de șarpe chiar în ziua de Crăciun! Cum s-a petrecut incidentul

Celebrul actor indian Salman Khan a fost mușcat de un șarpe chiar în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie, în grădina fermei sale din Panvel. 


Copilul teribil al cinema-ului indian şi obiectul unui adevărat cult în ţara sa natală, actorul în vârstă de 56 de ani le-a povestit luni jurnaliştilor că a fost muşcat în două rânduri de un şarpe pe care încerca să-l alunge din casa sa de la ţară situată în apropiere de Mumbai.










Cum s-a petrecut incidentul


Înarmat cu un băţ, ''am ridicat delicat şarpele şi l-am scos afară după care acesta s-a încolăcit în jurul băţului şi a început să se tragă în sus''.

Sătenii au început imediat ''să strige 'spital, spital, spital' (...) Se crease o agitaţie atât de mare, şarpele era puţin veninos şi m-a muşcat din nou''.

După ce a ajuns la spital, actorului i-a fost administrat un ser antivenin, a fost ţinut sub observaţie şi externat după şase ore.











În ciuda controverselor, Khan este una dintre cele mai mari celebrităţi de la Bollywood.

Actorul a fost găsit vinovat de moartea unui om al străzii pe care l-a accidentat cu maşina în 2002. Starul a fost apoi achitat.

În 2018 a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru uciderea ilegală a unor animale din specii protejate în urmă cu 20 de ani, acuzaţii pe care actorul le-a negat.

Khan a precizat că şarpele care l-a muşcat a fost eliberat în sălbăticie.

În India s-au înregistrat anual circa 58.000 de decese ca urmare a muşcăturilor de şarpe - echivalentul a 160 pe zi - în perioada 2000-2019, potrivit unui studiu publicat anul trecut.


Sursa : Agerpres 

Sursa foto: Facebook/ Salman Khan

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un celebru actor din seria „Saw“ a venit la Constanţa pentru a-şi susţine favoriţii

26 Jun 2015 2054