Spania renunță la masca de protecție în interior începând de miercuri. "Nu va fi folosită în niciun caz" în mediul şcolar

Spania, foto: Pexels Guvernul spaniol a aprobat marţi decretul care pune capăt obligativităţii purtării măştii în interior începând de miercuri, cu excepţia mijloacelor de transport în comun, a spitalelor şi căminelor de bătrâni, relatează AFP.


Spania va ridica astfel una dintre ultimele restricţii în vigoare de la începutul pandemiei de COVID-19, datorită "unui context epidemiologic favorabil" rezultat al unei "acoperiri vaccinale foarte mari", a declarat ministrul Sănătăţii, Carolina Darias, la sfârşitul unei reuniuni a Consiliului de Miniştri.


Purtarea măştii va rămâne însă obligatorie în centrele sanitare, în spitale, căminele de bătrâni, precum şi în transportul public, conform decretului aprobat marţi, care va intra în vigoare miercuri dimineaţă după publicarea sa în Jurnalul Oficial.


Ministrul Darias a subliniat totodată că masca "nu va fi folosită în niciun caz" în mediul şcolar.



Cu toate acestea, situaţia va fi mai puţin clară în ceea ce priveşte purtarea măştii la locul de muncă. "Ca regulă generală, (purtarea măştii) nu va fi obligatorie", însă companiile, prin responsabilii lor în materie de prevenire a riscurilor legate de condiţiile de muncă, "vor putea lua măsurile corespunzătoare, inclusiv posibila utilizare a măştii", a spus ministrul Sănătăţii.



Obligaţia de a purta mască în interior a fost una dintre ultimele restricţii încă în vigoare în Spania, ţară grav afectată de primul val de pandemie, în primăvara anului 2020, în timpul căruia au fost instituite unele dintre cele mai stricte măsuri de izolare a populaţiei din lume.


Spania se numără printre ţările cu cele mai mari rate de vaccinare din lume, 92,5% din populaţia sa cu vârsta peste 12 ani fiind complet vaccinată. Autorităţile spaniole au raportat de la începutul pandemiei peste 103.000 de decese asociate COVID-19.


Sursa: Agerpres 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anchetă de proporții în Europa. România este vizată

10 Apr 2024 697

Caz incredibil la Iași. Doi cubanezi au trecut Prutul cu barca pneumatică cu intenția să ajungă în Spania!

04 Apr 2024 567

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 530

Asociatul Fortaletza Management SRL, din Constanța, a schimbat obiectul de activitate al societăţii Intermonte SRL

28 Mar 2024 404

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 1154

26 martie 2024, amical România - Columbia. La ce oră începe și ce televiziune îl transmite

26 Mar 2024 1081

Ce televiziune transmite meciul România - Irlanda de Nord, de vineri, 22 martie 2024

22 Mar 2024 1317

Tulceanul Sorin Andrici stabilește un nou record pentru România în competiția din Spania

19 Mar 2024 520

LIVE TEXT. Tenis de masă CSM Constanța, învinsă, dar a luptat admirabil pentru finala ETTU Europe Cup Women (FOTO + VIDEO)

17 Mar 2024 892

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5362

„Sunt pregătit să alerg 50 de ore!“ Sorin Andrici, jandarmul din Tulcea va reprezenta România la Backyard ultra Extremadura din Spania

12 Mar 2024 623

Experiențe Erasmus în cadrul consorțiului coordonat de ISJ Constanța. Ce activități vor avea loc

06 Mar 2024 593

Suspecți de trafic de droguri reținuți la Constanța! Substanțele interzise aduse în țară din Spania prin intermediul unei firme de curierat (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 1698

Istoria Dobrogei - BibliografieFlorus (sec. II) -„Rezumat în două cărți al tuturor războaielor lui Titus Livius, vreme de 700 de ani”

01 Mar 2024 4320

Editorial Tragedia din Valencia, semnal de alarmă pentru constructorii din întreaga lume

25 Feb 2024 1207