SUA și Rusia anunță o încetare a focului în Siria. Iată când se vor liniști „apele”

 
Departamentul de Stat de la Washington a transmis printr-un comunicat comun ruso-american ca va avea loc un acord de încetare a focului în Siria ce va intra în vigoare la 27 februarie, potrivit de AFP.
 
Încetarea ostilităților în Siria intră în vigoare la 27 februarie la ora 00.00 (ora Damascului), se precizează în comunicat.
 
Acordul privind încetarea focului în Siria exclude grupările teroriste Statul Islamic și Frontul al-Nosra, rețeaua Al-Qaida în Siria, scrie agerpres.ro. 

„Încetarea ostilităților se va aplica părților implicate în conflictul sirian care au indicat că vor respecta și vor aplica termenii” acordului, ele urmând ca până în ziua de 26 februarie, ora 12,00 locală, să informeze SUA sau Rusia de aderarea lor la acest acord, se mai arată în comunicatul menționat, conform aceleiași surse. Rusia și SUA sunt copreședinți ai Grupului internațional de sprijin pentru Siria, grup din care fac parte 17 țări.

De asemenea, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a salutat acest acord, apreciindu-l ca un „semn de speranță pentru populația siriană”, însă a atras atenția că mai sunt multe de făcut pentru punerea lui în aplicare.

Sursa foto: expunere.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazul fostului primar Cătălin Cherecheș menționat într-un raport al Departamentului de Stat al SUA! (DOCUMENT)

25 Apr 2024 316

#citeșteDobrogea Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

23 Apr 2024 899

Lumea marinarilor Din nou spre America. „Mircea”, SUA, Canada

19 Apr 2024 610

Lumea marinarilor Aplauze pe scena Atlanticului. „Mircea”, SUA, botez marinăresc

18 Apr 2024 1007

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 828

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

17 Apr 2024 285

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 267

Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

16 Apr 2024 477

Planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, analizate de ministrul MApN cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 538

Evocare a trecutului Fotografia remarcabilă a Pieței Griviței din Constanța, orașul în anul 1946

15 Apr 2024 765

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1419

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 691

Mircea Geoană, a acordat un interviu cotidianului britanic „The Telegraph” - „Alianța transatlantică este vitală“

11 Apr 2024 419

A început eclipsa totală de soare. Imagini cu fenomenul (FOTO)

08 Apr 2024 847

Eclipsă totală de soare! De unde poate fi văzută! Anunțul NASA

08 Apr 2024 1094