SUA trimite peste 3.000 de militari în Orientul Mijlociu în urma amenințărilor Iranului

Statele Unite vor trimite încă aproximativ 3.000-3.500 de militari în Orientul Mijlociu, ca urmare a ameninţărilor sporite la adresa trupelor americane din zonă în urma uciderii generalului iranian Qassem Soleimani, au declarat vineri oficiali de la Washington, în timp ce secretarul american al apărării, Mark Esper, a decis să-şi anuleze concediul pe care şi-l programase pentru luna ianuarie, relatează agenţiile Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Iranul a promis răzbunare ''la momentul şi locul potrivit'' după uciderea într-un raid pe aeroportul din Bagdad a generalului Qassem Soleimani, cel mai proeminent comandant militar iranian şi arhitect al influenţei sporite a Iranului în Orientul Mijlociu.

Oficiali americani au mai declarat agenţiei Reuters că secretarul apărării, Mark Esper, şi-a anulat concediul pe care intenţiona să-l ia mai târziu în cursul lunii ianuarie.

Comandant al Forţei Al-Quds, însărcinat cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei şi reprezentant în regiune al ayatollahului Ali Khamenei, generalul Soleimani a murit vineri dimineaţă în urma unui raid executat de aviaţia americană cu o dronă asupra convoiului său pe aeroportul din Bagdad. Odată cu el au fost ucise alte 7-9 persoane, conform diferitelor surse, printre cei ucişi numărându-se şi Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-iraniene şi ai cărei militanţi au luat cu asalt ambasada americană la Bagdad pe 31 decembrie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lumea marinarilor Din nou spre America. „Mircea”, SUA, Canada

19 Apr 2024 456

Lumea marinarilor Aplauze pe scena Atlanticului. „Mircea”, SUA, botez marinăresc

18 Apr 2024 655

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 772

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

17 Apr 2024 266

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 239

Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

16 Apr 2024 439

Planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, analizate de ministrul MApN cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 506

Evocare a trecutului Fotografia remarcabilă a Pieței Griviței din Constanța, orașul în anul 1946

15 Apr 2024 740

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1217

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 626

Mircea Geoană, a acordat un interviu cotidianului britanic „The Telegraph” - „Alianța transatlantică este vitală“

11 Apr 2024 405

A început eclipsa totală de soare. Imagini cu fenomenul (FOTO)

08 Apr 2024 776

Eclipsă totală de soare! De unde poate fi văzută! Anunțul NASA

08 Apr 2024 1078

Guvernul RomânieiPrim-ministrul Marcel Ciolacu

03 Apr 2024 370

Trei parlamentari din România, vizați de un grup de hackeri susținut de guvernul chinez

26 Mar 2024 576