''Trebuie să acţionăm înainte de a fi prea târziu" Alimentarea externă cu energie electrică a fost restabilită la centrala nucleară ucraineană Zaporojie

Centrala nucleară. Foto: Unsplash 
Alimentarea externă cu energie electrică a fost restabilită la centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, ocupată din martie de trupele ruse, a anunţat duminică Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), transmite dpa.

Două linii au fost afectate după bombardamentele din zonă, obligând centrala să folosească generatoare diesel timp de două zile, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi.

Centrala şi-a pierdut alimentarea externă cu energie electrică de mai multe ori după invazia rusă în Ucraina. Deşi centrala nucleară nu este în prezent operaţională, Zaporojie are în continuare nevoie de electricitate pentru a-şi răci materialele din miezul reactoarelor şi a preveni un accident nuclear., scrie Agerpres.ro. 

"Penele repetate de curent demonstrează cât se poate de clar situaţia extrem de serioasă privind siguranţa şi securitatea nucleară cu care se confruntă această importantă centrală atomică'', a avertizat Grossi.


AIEA a încercat să stabilească un perimetru de siguranţă în jurul centralei pentru a reduce riscul unui accident nuclear.

''Nu ne putem permite să mai pierdem timp. Trebuie să acţionăm înainte de a fi prea târziu", a transmis şeful AIEA.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A început votul anticipat pentru alegerile prezidențiale, în Rusia

25 Feb 2024 607

Noi bombardamente ruseşti în mai multe regiuni din Ucraina în timpul nopţii

15 Oct 2022 1234

Centrala nucleară din Zaporojie, deconectată de la alimentarea electrică în urma unui bombardament rusesc

08 Oct 2022 1227

Se confirmă ”detenţia temporară” a directorului centralei nucleare ucrainene Zaporojie

02 Oct 2022 1160

Ucraina Rachete S-300 modernizate folosite în atacul rus împotriva unui convoi umanitar din oraşul Zaporojie. 30 de persoane au decedat

01 Oct 2022 1135

Ucraina Directorul general al centralei nucleare Zaporojie, reținut de o patrulă rusă

01 Oct 2022 1153

Operaţiunile la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, oprite complet

11 Sep 2022 1131

Volodimir Zelenski - „Rusia a pus Ucraina şi pe toţi europenii la un pas de un dezastru atomic“

26 Aug 2022 1291

Ministrul Mediului „Nivelul radiaţiilor în perioada războiului nu a crescut niciodată nici în Ucraina, nici în România“ (VIDEO)

10 Aug 2022 961

Nicolae Ciucă, anunț de ultimă oră despre situaţia de la centrala nucleară de la Zaporojie (VIDEO)

10 Aug 2022 2044

Ucraina si Rusia, schimb de sute de militari uciși. Unde au fost găsite trupurile neînsuflețite

04 Jun 2022 1418

UE exprimă îngrijorări cu privire la o nouă catastrofă nucleară, pe fondul invaziei ruse din Ucraina

26 Apr 2022 1519

Un ofiţer rus este la conducerea tehnică a centralei nucleare de la Zaporojie, Ucraina

06 Mar 2022 1423

Un copil ucrainean de 11 ani a reuşit să ajungă singur în Slovacia, cu o sacoşă, paşaportul şi un număr de telefon scris pe mână (VIDEO)

06 Mar 2022 1582

Statele occidentale acuză Rusia la ONU de atac deliberat asupra centralei nucleare de la Zaporojie. "Mulţumită lui Dumnezeu, lumea a scăpat de un dezastru nuclear"

04 Mar 2022 1404