Un avion care participa la un exerciţiu militar în Hawaii s-a prăbuşit în largul coastei din Honolulu

Un avion care participa la un exerciţiu militar în Hawaii s-a prăbuşit în largul coastei din Honolulu, informează Realitatea.net. 

Un pilot aparţinând Forţelor Aeriene din Hawaii se află în stare gravă după ce avionul său s-a prăbuşit miercuri în largul coastei din Honolulu în timpul unui exerciţiu militar, au declarat autorităţile americane, relatează Associated Press.

Pilotul avionului Hawker Hunter a ieşit în siguranţă din avion, a anunţat baza aeriană Pearl Harbor-Hickam. El a fost iniţial salvat de o barcă cu pânze privată şi transportat apoi la Garda de Coastă a SUA.

Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă din Honolulu, Dustin Malama, a declarat pilotul că în vârstă de 47 de ani prezenta traumatisme multiple şi a fost dus la un spital.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Aviaţiei Federale, Ian Gregor, a declarat că un avion Hawker Hunter s-a prăbuşit în ocean în jurul orei locale 14:25 după ce a decolat de pe aeroportul din Honolulu.

Pilotul a fost găsit la aproximativ 5 kilometri sud de Oahu, lângă Insula Nisipului din Honolulu, a declarat Paza de Coastă americană.

Pilotul participa la un exerciţiu militar numit Sentry Aloha, care a fost temporar suspendat după accident. Garda Naţională Aeriană din Hawaii găzduia exerciţiul, care a implicat aproximativ 800 de persooane şi 30 de avioane din nouă state.

Cauza prăbuşirii era în curs de investigare, au anunţat reprezentanţii armatei.

Sursa: Realitatea.net. 
sursa foto: Google Maps

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șofer sub influența substanțelor psihoactive, depistat în urma unui accident rutier, în Năvodari, județul Constanța. S-a întocmit dosar penal

28 Mar 2024 325

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 1

28 Mar 2024 233

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victime pe varianta Ovidiu! (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1765

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

27 Mar 2024 655

A fost activat Planul Roșu de intervenție la Techirghiol, în urma unui accident rutier. Detalii de la IPJ Constanța (VIDEO)

27 Mar 2024 765

Planul Roșu de intervenție activat la Techirghiol Mărturiile emoționante ale tatălui uneia dintre fetele rănite în urma impactului (VIDEO)

27 Mar 2024 5189

Planul Roșu de intervenție activat la Techirghiol Șoferița implicată în evenimentul rutier face declarații! (VIDEO)

27 Mar 2024 1926

A fost activat Planul Roșu de intervenție! UPDATE. Accident rutier între o mașină și un microbuz în Techirghiol. Mai mulți copii răniți (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 6220

Corpul de Control al Ministerului Justiției a finalizat verificările la Penitenciarul Constanța – Poarta Albă, în cazul Vlad Matei Pascu. Ce s-a stabilit

26 Mar 2024 645

Știri Constanța Accident rutier în apropierea canalului Dunăre-Marea Neagră! Șoferul a fugit de la fața locului

26 Mar 2024 546

IPJ Constanța Șofer vitezoman, depistat de polițiști fără permis, după ce a produs un accident și a fugit de la locul faptei (VIDEO)

26 Mar 2024 549

IGPR InfotraficTrafic ]ntrerupt pe DN 11

26 Mar 2024 243

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

26 Mar 2024 253

UPDATE Știri Constanța Accident rutier cu victime în zona Palas. O dubă a intrat în gardul Jandarmeriei!(FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 2928

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 11

25 Mar 2024 335