Victime ale petardelor și artificiilor. Trei tineri români din Italia, mutilaţi pe viaţă

Petardele și artificiile au mai făcut trei victime, în Italia, scrie observator.tv. 

Doi adolescenți români de 13 și 14 ani și-au pierdut o mână, iar un tânăr de 24 de ani a rămas fără cinci degete, după ce dispozitivele au explodat la momentul nepotrivit.

Primul episod a avut loc în cartierul Quarto Oggiaro din Milano, acolo unde un adolescent român de 13 ani și alți doi prieteni de-ai lui au început să arunce cu petarde, în jurul orei 20:30. La un moment dat, o petardă a explodat puternic și l-a rănit grav la o mână.
 
Băiatul a ajuns pe masa de operație la spitalul Niguarda, iar medicii au decis să singura soluție este amputarea membrului superior drept. Adolescentul s-a mai ales cu răni la față și picioare, însă starea lui este stabilă. Prietenii lui au fost de asemenea afectați de explozie, având arsuri la față și ochi, dar nu au necesitat intervenția chirurgilor.

Tot în provincia Milano, mai exact în localitatea Cuggiono, un alt adolescent român, în vârstă de 14 ani, a luat de pe jos o petardă ce părea că nu mai explodează și a aprins fitilul din nou. Într-o fracțiune de secundă aceasta a explodat puternic. Și în acest caz, medicii de la clinica Humanitas au recurs la o amputare parțială a mâinii stângi.

Un alt tânăr român, de 24 de ani, a rămas fără cinci degete din cauza artificiilor, într-o parcare din cartierul Monza, din Milano. După ce una i-a explodat în mână, acesta a fost transportat imediat la spital, acolo unde medicii au decis că singura soluție este amputarea degetelor afectate.

Potrivit La Repubblica, tânărul avea sute de artificii pe care voia să le înalțe la cer în noaptea dintre ani.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 20 de apeluri pe minut la 112, de Anul Nou. Sute de apeluri au anunțat urgențe provocate de materiale pirotehnice.

03 Jan 2024 568

USR cere ca Proiectul „Stop petarde!” să fie deblocat în Parlament și adoptat de urgență

03 Jan 2024 929

Știri Constanța Coș de gunoi distrus după ce au lăsat petardele să explodeze în el (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Jan 2024 1099

Sondaj de opinie De acord cu interzicerea totală a petardelor? „Daaaa! Sunt un coșmar pentru câinele meu“

31 Dec 2023 1049

Articole pirotehnice comercializate ilegal în județul Constanța! Polițiștii au aplicat mai multe amenzi

31 Dec 2023 794

Percheziții la Tulcea! Ce au descoperit oamenii legii

29 Dec 2023 905

Planul de acțiune „Pirotehnic 2023”. Dosare penale în Ilfov

29 Dec 2023 697

Județul Constanța Doi cetățeni români au încercat să introducă obiecte pirotehnice ilegal în țară

29 Dec 2023 658

Știri Constanța Atenție la animalele de companie în perioada sărbătorilor! Zgomotele puternice și lumina intensă generează un stres extrem pentru acestea

29 Dec 2023 614

IGSU Măsuri dispuse la sfârșit de an. Recomandările pompierilor

28 Dec 2023 695

Tânără de 19 ani rănită de o petardă ce i-a fost aruncată în mașină! principalul suspect, un bărbat de 48 de ani

27 Dec 2023 1263

Știri Constanța Peste 300 de articole pirotehnice comercializate ilegal, descoperite de jandarmi (FOTO)

27 Dec 2023 701

Printre victimele petardelor se află și numeroase animale

26 Dec 2023 846

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu interzicerea totală a petardelor și a produselor pirotehnice în interiorul localităților?

24 Dec 2023 1227

Poliția Română “Distracția voastră este chinul nostru!” Gândiți-vă și la animale

23 Dec 2023 899