Vot istoric în Macedonia. Ce decizie au luat parlamentarii macedoneni

Parlamentarii macedoneni au acceptat vineri să redenumească ţara lor în "Republica Macedonia de Nord", un vot istoric cu o majoritate de două treimi ce deschide calea soluţionării litigiului cu Grecia, informează France Presse citat de Agerpres.ro

Cu toate acestea, schimbarea numelui va intra în vigoare numai după ce deputaţii greci vor ratifica la rândul lor acordul încheiat vara trecută de prim-miniştrii Zoran Zaev şi Alexis Tsipras.

Grecia, în schimb, s-a angajat să renunţe la vetoul ei împotriva aderării Macedoniei la NATO, precum şi a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a acestei mici ţări balcanice de 2,1 milioane de locuitori.

"Adunarea Republicii Macedonia a acceptat şi a votat legea constituţională destinată să pună în aplicare amendamentele constituţionale" ce prevăd schimbarea numelui, a comentat preşedintele parlamentului, Talat Xhaferi.


Aprobarea schimbării numelui "a fost obţinută cu 81 de voturi din 81 de deputaţi prezenţi şi niciunul împotriva", a adăugat el, cu un singur vot mai mult decât majoritatea calificată de două treimi (80 din 120 de deputaţi).

Majoritatea aleşilor de dreapta au boicotat dezbaterile deschise miercuri, însă mulţi dintre ei au votat în cele din urmă cu majoritatea.

"Fără acord cu Grecia, nu există NATO sau UE", "mi-am schimbat avizul asupra chestiunii numelui, riscându-mi cariera politică", "noi ne păstrăm identitatea", a declarat înainte de vot prim-ministrul social-democrat Zoran Zaev.

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„ART no limit”, expoziție internațională la Muzeul de Artă Constanța. Ce artiști expun pe simeze

01 Apr 2024 406

Palatul Copiilor Constanța Înotătorii, patru medalii și recorduri personale în Grecia, la „Ivanofeia“, întrecere internațională (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1397

Handbal Opt jucători de la CSM Constanța, convocați la Națională. „Sunt entuziasmat să încep un nou capitol din viața mea“

07 Mar 2024 878

MApNVizita în România a șefului Statului Major al Apărării din Macedonia de Nord

28 Feb 2024 349

Tenis de masă Constanța „Cântă fata!“. Elena Zaharia, Bianca Mei-Roșu și Camelia Mitrofan, mândre pentru medaliile europene

29 Jan 2024 877

Tenis de masă Constanța Elena Zaharia și Bianca Mei - Roșu, campioane europene. Camelia Mitrofan, vicecampioană continentală (GALERIE FOTO)

28 Jan 2024 897

Tenis de masă Elena Zaharia, de la CSM Constanța, s-a calificat în a treia finală la Campionatul European

28 Jan 2024 711

Tenis de masă Elena Zaharia, de la CSM Constanța, vicecampioană europeană Under-21 (GALERIE FOTO)

27 Jan 2024 1101

UPDATE 2. Tenis de masă Medalii pentru Constanța la Campionatul European Under-21. Finale la dublu mixt și la dublu feminin! (GALERIE FOTO)

27 Jan 2024 931

Tenis de masă Victorii pentru sportivele din Constanța la Campionatul European Under-21

26 Jan 2024 796

Volei. „Rezultat extraordinar!“ Cu Răzvan Parpală, de la CSM Constanța, antrenor principal, România Under-18 s-a calificat la Euro (GALERIE FOTO)

22 Jan 2024 1585

Istoria Dobrogei - Bibliografie Polyainos (sec. II) - „Stratageme”

19 Jan 2024 1839

MAEVizita la Skopje a ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu

16 Nov 2023 512

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr „Contribuția Macedoniei de Nord cu trupe la Brigada Mulținațională Sud-Est demonstrează unitatea și solidaritatea aliată”

09 Nov 2023 754

Gimnastele de la CS Victoria Cumpăna, participare de succes la Campionatul Balcanic din Muntenegru (GALERIE FOTO)

17 Sep 2023 1126