Yemen Mare manifestație de susținere a rebelilor, în capitala Sana'a

O mare manifestație de susținere a rebelilor yemeniți a avut loc, astăzi, la Sana'a, agenția de presă Saba, controlată de rebelii houthi, vorbind de „cea mai impozantă din istoria” Yemenului, transmite AFP.
 
Agenția Saba a vorbit de milioane de participanți, o cifră imposibil de verificat din surse independente. Rebelii șiiți houthi, aliați ai susținătorilor fostului președinte Ali Abdallah Saleh, controlează capitala Sana'a și mai multe regiuni din Yemen. Ei sunt în război cu forțele președintelui recunoscut de comunitatea internațională, Abd Rabbo Mansour Hadi, susținut de o coaliție militară arabă condusă de Arabia Saudită.
 
Manifestanții au scandat sloganuri favorabile Consiliului superior, recent format de tabăra rebelilor pentru a guverna Yemenul, șeful acestui organism, Saleh al-Sammad, cerând, în fața manifestanților, țărilor străine să „respecte voința poporului yemenit”.
 
Comunitatea internațională nu a încetat să denunțe lovitura de forță a rebelilor care au cucerit capitala și l-au alungat pe președintele recunoscut internațional.
 
Ambasadori ai 18 țări au denunțat decizia „unilaterală” a rebelilor de a forma un consiliu pentru guvernarea țării. Negocierile de pace pentru Yemen, din Kuweit, nu au dus la niciun rezultat.



Sursă: Agerpres
Sursă foto: bbc.co.uk
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.