Zelenski cere Occidentului lansatoare multiple de rachete (VIDEO)

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, foto: Facebook
  • Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut sâmbătă miniştrilor apărării din cele peste 40 de ţări care se vor reuni luni la o reuniune virtuală ''Ramstein 2'' o decizie pozitivă cu privire la furnizarea către armata ucraineană a unor lansatoare multiple de rachete (MLRS), relatează agenţia EFE.

''Facem un apel la toate ţările să furnizeze sisteme MLRS, cu ajutorul cărora Ucraina ar putea prelua iniţiativa şi elibera teritoriul său'' ocupat de trupele ruse, a spus Zelenski la Kiev în timpul unei conferinţe de presă comune cu premierul portughez António Costa.

''Dacă unele ţări din Europa sau din lume se obişnuiesc cu ideea că Donbasul este un teritoriu ocupat de Rusia, aş dori să spun că nu este un obicei foarte bun. Este teritoriul nostru'', a adăugat preşedintele Zelenski.

Potrivit Politico.eu, Statele Unite - care deţin ori au exportat lansatoare multiple de rachete HIMARS şi M270A1, tipurile solicitate de Kiev şi echipate cu rachete care au o rază de acţiune de până la 500 de kilometri - sunt reticente să ofere Ucrainei astfel de arme pentru că armata ucraineană ar deveni astfel capabilă să efectueze bombardamente adânc în interiorul teritoriului rus.

Miniştrii apărării din circa 40 de state dispuse să ofere Ucrainei armament pentru a o susţine în războiul declanşat împotriva ei de Rusia au avut pe 26 aprilie o reuniune în Germania la baza americană de la Remstain pentru a dezbate modalităţile de sporire a acestui ajutor.

La acea reuniune miniştrii participanţi au fost de acord să desfăşoare periodic astfel de discuţii, următoarea fiind programată luni.

Într-un interviu televizat tot sâmbătă, preşedintele Zelenski a spus că armata ucraineană a reuşit deja să provoace pierderi grele armatei ruse. Ucraina i-a ''rupt coloana vertebrală'' armatei ruse, care ''nu se va mai putea pune pe picioare în următorii câţiva ani'', a susţinut el, potrivit agenţiei DPA.

Aprecierea preşedintelui ucrainean vine după ce ultimii circa 2.400 de combatanţi ucraineni baricadaţi în combinatul Azovstal din oraşul Mariupol s-au predat trupelor ruse. Aceasta din urmă îşi continuă ofensiva în estul Ucrainei, dar cu progrese minore, iar în zona oraşului Harkov din nord-estul Ucrainei trupele ruse au fost împinse în retragere în urma unei contraofensive a armatei ucrainene.

Din punctul de vedere al Kievului, a mai spus Zelenski, o victorie a armatei ucrainene ar însemna împingerea armatei ruse pe aliniamentele anterioare lansării invaziei pe 24 februarie, admiţând însă că este un obiectiv greu de îndeplinit.








Sursa AGERPRES

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 374

Valeriia Nails SRL. O femeie din Ucraina și-a deschis firmă la Constanța

16 Apr 2024 678

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 445

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 662

CSM Constanța box Amalia Niță, pentru a patra oară campioană europeană! (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 806

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 682

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 383

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 615

Papa Francisc i-a încurajat pe politicieni „să se oprească puţin şi să încerce să negocieze" pacea în Ucraina şi în Orientul Mijlociu

07 Apr 2024 464

Autoritatea Vamală RomânăReuniunea grupului vamal regional de coordonare dintre România - Republica Moldova - Ucraina

05 Apr 2024 305

Pe surse Barca răsturnată în apropiere de Tuzla ar aparține Marinei din Ucraina și are la bord sisteme de bruiaj și radare

04 Apr 2024 1169

S-a jucat barajul pentru Euro 2024 Ucraina a completat grupa României

29 Mar 2024 479

Mesajul MAE, în urma atacului din Moscova

23 Mar 2024 638

Istoria Dobrogei - Bibliografie Scutul de la Dura-Europos

23 Mar 2024 2555

Șofer din Ucraina filmat lovind cu mașina un câine în Mamaia Nord. Ce spune IPJ Constanța (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1040