Accidente cumplite la Constanţa. Maşini distruse. Oameni care au văzut moartea cu ochii. Lacrimi şi durere. Fotoreportaj

De vineri noaptea, încoace, a fost nebunie totală, pe străzile din municipiul Constanţa şi pe drumurile naţionale ale judeţului.

Zeci de oameni au văzut moartea cu ochii şi numai o minune a făcut să nu avem niciun mort în teribilele accidente care au fost înregistrate.
 
Primul a fost cel din noaptea de vineri din Mamaia. Trei maşini s-au făcut praf, patru tineri au ajuns la spital, unul este în stare foarte gravă. De fapt este în comă.
 
De ce? Aşa a vrut unul dintre şoferii implicaţi: să întoarcă unde nu avea voie. Şi nenorocirea s-a produs.

Cam la aceeaşi oră un alt accident. Un şofer beat, hălăduia la volan, pe Şoseaua Mangaliei.

şi beat fiind nu a mai văzut bine drumul. A făcut ce a făcut şi a intrat în altul care nu avea decât vina de a fi pe acolo atunci. Ambele maşini au ajuns în stâlpi.

Că de nu se duceau drept în pompele de benzină al staţiei de alimentare de la sensul giratoriu din intersecţia cu strada Hatman Arbore.
 
Au fost alte două aproape de miezul nopţii.

Unul aproape de cel cu benzinăria, în faţă la Practiker,tot pe Şoseaua Mangaliei, unde un tânăr cu maşina având numerele de înmatriculare provizorii a vrut să testeze noul său autoturism. Şi a încercat-o într-un stâlp.

Maşina s-a încolăcit pe stâlpul ENEL. Nici stâlpuil nici maşina nu au rezistat şocului.


Şoferul se zbate, şi el, între viaţă şi moarte, fiind de atunci, tot în comă.
 
Imediat pompierii au fost chemaţi pe strada Vârfu cu Dor, din Constanţa, Cartierul Viile Noi.

Acolo, alt şofer, şi el beat. A intrat într-un taxi.

Maşinile s-au făcut praf şi în cazul acesta.

Dar ce s-a terminat? Nuuuu!

Ieri după amiază altul. Cică, speriat de un pescăruş, şoferul unui BMW, mare şi scump, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat direct într-un autobuz de linie care făcea curse regulate între Ovidiu şi Constanţa.
 
Ambele maşini făcute praf plus patru oameni la spital.
 
Şi fiind duminică oamenii au ieşit la plimbare. Unul s-a răsturnat direct pe podul de peste Canal la Ovidiu, iar altul între Ovidiu şi Constanţa.
 
Azi noapte a fost linişte. Nu au mai fost accidente din astea la care să plece echipaje de poliţie, pompieri, ambulanţe, cu sirenele să te facă să îţi treacă fuiori pe şira spinării.

Dar... mai e timp.

Şoferii noştri nu învaţă din nenorocirile altora. Lor să le fie bine. Ei să se simtă bine!

Sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Contrastele vremii în Constanța. Fotoreportajul unei zile capricioase (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 581

Fotoreportaj În armonie cu natura. Spectacolul lebedelor în Portul Turistic Mangalia (FOTO+VIDEO)

24 Mar 2024 399

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 672

FOTOREPORTAJ Imagini dezolante cu toboganul din Stațiunea Mamaia! Cum arată în prezent (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1314

Fotoreportaj Constanța Cum arată hotelul Rex din Mamaia la început de martie. „Nu se poate așa ceva, e de nedescris!“ (FOTO+VIDEO)

10 Mar 2024 1190

Fotoreportaj Constanța Primăvara - anotimpul în care natura prinde culoare (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 436

Fotoreportaj Imagini cu drona surprinse deasupra Parcului Tăbăcărie din Constanța. Cum arată în plin proces de reabilitare (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 873

Fotoreportaj Constanța Atmosferă de weekend pe Faleza Cazinoului din Constanța (FOTO+VIDEO)

24 Feb 2024 806

De la glorie la decadență. Un fotoreportaj al Hotelului Palace din Constanța (FOTO+VIDEO)

20 Feb 2024 1879

Fotoreportaj Cazinoul din Constanța surprins în imagini de sus, cu drona (FOTO+VIDEO)

15 Feb 2024 1060

Fotoreportaj Constanța Nava Evanghelia din Costinești, degradată pe zi ce trece tot mai mult (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Feb 2024 1287

Fotoreportaj Noaptea pe strada Ștefan cel Mare din Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Feb 2024 5530

FOTOREPORTAJ Cazinoul, vânt din pupa pentru restaurare! Pardoseli ca ape cristaline, tâmplărie exterioară de nota 10 și „misterul“ sursei de încălzire din interior

09 Feb 2024 1734

Fotoreportaj Constanța Datorită vremii însorite, o familie din Brăila a venit la Vama Veche pentru aniversarea împlinirii vârstei de 59 de ani (FOTO+VIDEO)

03 Feb 2024 892

Fotoreportaj Piețele din Constanța, locul unde timpul a stat pe loc ani de zile (GALERIE FOTO)

02 Feb 2024 2135