Cum arată la interior Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, la 3 luni și jumătate de la incendiul de la secția ATI (galerie foto)

  • Imagini noi din Spitalul de Boli Infecțioase Constanța
  • La finalul lunii februarie ar trebui să fie deschisă unitatea medicală conform datelor prezentate de ministru și primar
 
Pe 11 ianuarie, Alexandru Rafila, ministrul sănătății, a efectuat o vizită la Constanța, unde, printre altele, a vizitat inclusiv Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, ocazie cu care, și noi, presa, am reușit să surprindem imagini din interiorul spitalului.
 
La trei luni și 10 zile mai exact, căci atât a trecut în momentul în care ministrul a pășit în unitatea medicală, încă sunt multe lucrări de efectuat, mai ales la instalația electrică. „„Am venit la Constanța, așa cum am fost și la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș, pentru că (...) există unități medicale de elită. (...) A fost motivul pentru care m-am deplasat aici, dar stând de vorbă inițial cu autoritățile județene, (...) am înțeles un lucru (...) trebuie să știm să ne păstrăm profesioniștii în sănătate, împreună”, spunea Rafila în debutul conferinței de presă ce a precedat mai multe vizite atât la Prefectură, cât și la SCBI Constanța.


 
„Aici a avut loc pe data de 1 octombrie un incendiu nefericit. Am vizitat spitalul (...) din punct de vedere al dotărilor, nu s-a schimbat după incendiu (...) ceea ce s-a schimbat, dacă vreți, această clădire a intrat într-o procedură de evaluare. (...) Și se consideră că, în acest moment, ea nu corespunde unor standarde în ceea ce privește reluarea activității în condiții de siguranță”, a spus Rafila de spital. Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a precizat că „lucrurile nu sunt atât de simple”, făcând referire la cazul pe care l-a menționat ministrul Sănătății - Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș care a ars în urma unui incendiu, izbucnit la secția dedicată pacienților COVID-19, în luna ianuarie 2021. „În rest, spitalul, de mâine, dacă prezumăm că instalaţia electrică ar fi perfect funcţională, ar putea fi deschis”, a subliniat primarul Constanței.


 
Totuși, a fost avansat un termen de 28 februarie pentru o deschidere etapizată a spitalului, cu doar 50 de paturi.
 
Întrebat de cotidianul ZIUA de Constanța cum apreciază gestionarea lucrărilor de către administrația locală și dacă spitalul ar fi putut fi deschis mai devreme, ministrul Alexandru Rafila a răspuns evaziv. „Este foarte greu să spun, dar ce v-am zis și mai devreme, vizitând acest spital care, după incendiu, nu cred că arată mai rău decât inainte de incendiu, cu excepția zonei care a fost afectată”, a declarat Rafila.
 


La acest moment se desfășoară o expertiză complexă, procedură desfășurată de Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitatea Mineră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) Petroșani alături de Instititul Național de Expertize Criminalistice (INEC) Iași.  Această expertiză trebuie să stabilească, în principiu, cauzele și condițiile în care s-a produs incendiul principal și eventualele nereguli constatate în documentația și pregătirea împotriva incediilor. Abia după finalizarea acestei expertize, procurorii vor putea formula eventuale acuzații la adresa unor persoane. 



 
Trebuie spus că atfel de expertize complexze durează mai bine de șase luni. În ceea ce privește procedura de audiere, anchetatorii au reușit audierea cadrelor medicale implicate și că se pregătește audierea persoanelor care fac parte din Consiliul de Administrație al spitalului
 
Componența Consiliului de Administrație al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța
 
De precizat este că din februarie 2021, Adriana Câmpeanu a fost numită președintele Consiliului de Administrație al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța.


 
Membrii CA-ului sunt următorii: Adriana Neculache, reprezentant al CLM, Elena Mocanu, reprezentant al DSP Constanța, Anca Mihaela Rădulescu, reprezentant al primarului, Loredana Hanzu-Pazare, reprezantant al Facultății de Medicină Constanța, Alina Mihaela Stăniguț, reprezentant al Facultății de Medicină Constanța,  Elena Dumea, reprezentant al Colegiului Medicilor Constanța, Liviu Merdinian, membru supleant, Luiza Anca Căruceru, reprezntant supleant al DSP Constanța în CA și Florentina Lascu, invitat în CA.
 
Fostul manager al spitalului l-a dat în judecată pe primar
 
Amintim că fostul manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, dr. Stela Halichidis, l-a dat în judecată pe Primarul Municipiului Constanța și a solicitat anularea Dispoziției nr. 5199/04.10.2021. Potrivit Biroului de presă al Primăriei Constanța, Dispoziția nr. 5199/04.10.2021 face referire la „încetarea Contractului de management nr. 94762/08.06.2018 al doamnei Halichidis Stela, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța“.
 
Primul termen în dosar a fost stabilit pentru data de 18 februarie.


 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Spitalul de Boli Infecțioase va fi redeschis la finalul lunii februarie 2022. Precizările ministrului Sănătății (GALERIE FOTO și VIDEO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Undă verde de la Mediu Proiectul viitorului corp de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în linie dreaptă

16 Mar 2024 691

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 493

Municipalitatea trebuie să achite dr. Halichidis, fostul manager SCBI Constanța, salariile restante! Răspunsul Judecătoriei la contestarea executării (MINUTA)

13 Mar 2024 846

Primarul Municipiului Constanța, în instanță cu dr. Halichidis, fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase! Se contestă executarea

29 Feb 2024 673

Ședință CLM Constanța Un proiect ce vizează Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, pe masa consilierilor locali (DOCUMENT)

29 Feb 2024 493

Primarul Constanței, Vergil Chițac, despre Spitalul Modular „Sunt extrem de mândru de toată munca depusă”

19 Feb 2024 1001

Romcontexpert SRL, un nou contract cu Primăria Constanța. Se va ocupa de auditul financiar pentru Spitalul de Boli Infecțioase (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 613

LIVE VIDEO+TEXT Spitalul Modular din curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, inaugurat. Mai multe oficialități, prezente la eveniment (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Feb 2024 1359

Angajări Constanța Posturi vacante la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. Vezi dacă îndeplinești cerințele

17 Feb 2024 2214

Undă verde de la Mediu pentru Spitalul de Boli Infecțioase Constanța! Ce investiție este vizată?

14 Feb 2024 672

Ai permis de conducere categoria B? Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța angajează

11 Feb 2024 2245

Contractele directe de promovare și publicitate a unor proiecte derulate de Primăria Constanța ajung la Intermedia Services Top SRL! (DOCUMENTE)

10 Feb 2024 702

Licitații Constanța Spitalul de Boli Infecțioase cumpără servicii de spălătorie și de curățătorie uscată

06 Feb 2024 554

Primăria Constanţa cumpără servicii de consultanță. Este vizat Spitalul de Boli Infecțioase (DOCUMENT)

06 Feb 2024 591

Date din proiect Cum va arăta viitorul corp de 4 etaje de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (DOCUMENT)

05 Feb 2024 875