Fotoreportaj O primăvară frumoasă… cu zăpadă, la Constanța!


 
  • De mărțișor, vremea s-a decis să ne surprindă cu un fulg de nea în locul unei raze de soare. Și dintr-un fulg s-au făcut doi, apoi trei și ninge de două zile în continuu. 
 
Peste orașul de la malul mării s-a așternut prima nea adevărată din această iarnă. E drept, cam târzie. Însă, de sub stratul subțire de zăpadă au răsărit narcisele și ghioceii.
 
Plaja este udă, pe alocuri albă. Valurile mării sunt mai nervoase, dar cu siguranță vântul și-a băgat coada. Lovesc stinghere în stabilopozi parcă dorind să descopere ce se află în oraș.
 
Tarabe cu flori și mărțișoare au împânzit orașul. O atmosferă de sărbătoare se resimte, iar constănțenii parcă azi zâmbesc mai mult.
 




Cei mai fericiți sunt cei mici. Își dăruiesc unii altora acest simbol al luminii, căldurii, dragostei și în sfârșit pot face bulgări, sau cel puțin au din ce să încerce.
 
Iarna la Constanța are un farmec aparte. Pescărușii dau târcoale și ne urează o primăvară frumoasă.
 

 
O primăvară frumoasă vă urăm și noi!
 

 
 
Citește și:
 
1 Martie - Mărțișor. Tradiții și obiceiuri la început de primăvară
 
Primăvara vine cu ninsoare în Dobrogea! Meteorologii au emis o avertizare de tip cod galben


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Constanța Scene contrastante în Parcul Tăbăcărie din Constanța (FOTO)

26 Nov 2023 3623

Fotoreportaj Constanța Prima ninsoare la Constanța. Ținutul alb de la malul mării (FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 807

Știri Constanța azi Un pescar a crezut că a luat foc un vapor pe Marea Neagră. Iată despre ce este vorba (FOTO+VIDEO)

13 Nov 2023 1671

Fotoreportaj Constanța Marea Neagră este liniștită pe timpul codului galben de vânt puternic (FOTO+VIDEO)

12 Nov 2023 643

Fotoreportaj Constanța Frumusețea miraculoasă a peisajului maritim după ploaie (FOTO+VIDEO)

11 Nov 2023 1354

Fotoreportaj Lucrările de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Constanța sunt aproape de final (GALERIE FOTO)

10 Nov 2023 1731

Fotoreportaj Constanța Au apărut primele bănci smart pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Trocadero (FOTO)

10 Nov 2023 9695

Fotoreportaj Constanța Lucrările continuă la Spitalul Modular (FOTO+VIDEO)

05 Nov 2023 1833

Fotoreportaj Constanța Constănțenii se bucură de vremea neașteptat de caldă la final octombrie (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 806

Fotoreportaj Delta Dunării, un paradis al culorilor toamnei la final de octombrie (FOTO)

29 Oct 2023 731

Spectacol pe cer la Constanța! Luna, vedeta serii! Imagini impresionante surprinse la malul mării (FOTOREPORTAJ+VIDEO)

28 Oct 2023 4404

Fotoreportaj Viață curmată crunt! Lumânări pentru tânărul de 21 de ani aruncat din mașină la peste 120 km/h, în Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Oct 2023 5186

Fotoreportaj Constanța Zi de toamnă pe faleza Cazino. Oamenii se bucură de soare și frumusețea mării (FOTO+VIDEO)

22 Oct 2023 919

La plajă în luna octombrie! Constănțenii și turiștii au profitat de vremea bună! Imagini din stațiunea Saturn (FOTOREPORTAJ+VIDEO)

07 Oct 2023 823

Fotoreportaj Focuri spectaculoase de artificii au luminat cerul în Ziua Marinei 2023! (FOTO)

16 Aug 2023 1186