Fotoreportaj Exclusiv! Cum arată interiorul Hotelului Intim, în anul 2022 (galerie foto+video)

 

 
  • Timpul poate lucra în favoarea noastră sau împotriva noastră. Pentru Hotel Intim, timpul s-a dovedit a fi o luptă pe care a pierdut-o. În încercarea de a-și păstra strălucirea, construcția apreciată de arhitecți, dar și turiști, a îmbătrânit.  
 
La începutul secolului trecut, Constanța se mândrea cu eleganța și strălucirea clădirilor, cu oaspeți de seamă, chiar și cu familia Regală.
 
Banchetele regale, cinele cu fast și conferințele importante aveau loc chiar la Hotelul Intim, însă de mai bine de două decenii a ajuns să fie abandonat și lăsat în paragină. Astfel, clădirea se află într-o stare de degradare avansată.
 
La o aruncătură de băț de mare, aproape de Piața Ovidiu, pe strada îngustă plină de clădiri istorice, Nicolae Titulescu, la nr. 9 se odihnesc pereții obosiți și ferestrele sparte ale Hotelului Intim.
 
 
Când a fost construit Hotelul Intim
 
Se pare că hotelul a fost construit în anul 1880, în stil eclectic, având predominante elemente de Art Nouveau.
 
Hotel Intim a purtat, iniţial, numele de d'Angleterre, un loc caracterizat prin eleganță și găzduia baluri la care participa toată lumea din oraș, dar și multe personalități din întreaga țară.
 
În locul Hotelului d'Angleterre a fost construit, la începutul secolului trecut, Hotelul Regina, ce a devenit în perioada interbelică unul dintre cele mai cunoscute locuri de cazare.
 
În perioada comunismului numele i-a fost schimbat în Intim. Hotelul a aparţinut fraţilor Toma şi Mihail Tîrpa, care l-au cumpărat în 1923, de la Gheorghe Eftimiu, bancher şi proprietar din Bucureşti.
 
În anul 1928, în urma unei acţiuni de partaj, hotelul a revenit lui Toma Tîrpa. În vremea comunismului a ajuns în proprietatea statului.
 
După 1990, hotelul a intrat în posesia a două societăţi. În 1998, moştenitorii au revendicat hotelul, iar după mai multe procese, în 2004, cele două moştenitoare, Angela şi Elisabeta Tîrpa, ambele stabilite în Bucureşti, au câştigat hotelul ce a aparţinut tatălui lor. Hotelul a rămas închis şi s-a degradat de la o zi la alta.
 
Imobilul are subsol, parter, două etaje şi mansardă, 21 de camere cu baie proprie. Hotelul se întinde pe o suprafață impresionantă de 1.605 metri pătrați, iar superba grădină din jur pe aproape 1.000 de metri pătrați.
 

Hotelul lui Eminescu
 
Primele informaţii documentare legate de acest hotel datează din anul 1882, atunci când Mihai Eminescu, aflat în vizită pe malul Mării Negre, era găzduit într-o cămăruţă de la mansarda hotelului în cauză.
 
Eminescu a stat zece zile la Marea Neagră, iar între timp i-a scris trei scrisori iubitei sale, Veronica Micle.
 
Iată un citat dintr-una dintre aceste epistole de la malul mării:
 
„...Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu”.
 
Scrisoarea este datată Constanţa, 16 iunie 1882.



Revendicat și abandonat
 
După revoluția din România, hotelul a fost revendicat de către fiicele ultimul proprietar, în care timp de 10 ani au dus o bătălie în instanță cu statul Român.
 
Construcția se ridica la valoarea de 4 milioane de dolari, preț care i-a făcut pe mulți să renunțe la gândul de a-l cumpăra. În timp, suma a scăzut la jumătate, dar tot era mult prea mare, așadar proprietarii nu au avut success la vânzare.
 
Drept urmare, la un moment dat hotelul a fost pus la vânzare pe un site de imobiliare la prețul de 950,000 de euro.
 
Lăsând  timpul să treacă și să-și facă de cap, mobilierul a dispărut sau a fost distrus de persoanele care și-au căutat adăpost în imobilul părăsit, geamurile au fost sparte de hoți.
 
Echipa ZIUA de Constanța a primit aprobare pentru a intra în hotel și a fotografia.
 
Un miros de mucegai și aer închis domina atmosfera neschimbată, sculpturile și pozele murale încă se văd, dând o imagine ușor sinistră având în vedere lumina care pătrunde destul de greu pe holurile lungi și înguste.
 
 
Legende despre Hotel Intim
 
Pentru turiștii pasionați de povești și legende, se pare că circulă un zvon conform căruia hotelul ar fi bântuit. Leganda spune că o tânără care s-a stins din viață în timp ce locuia în acest hotel, în urma unei leucemii, s-ar mai întoarce din când în când în camera unde i-au fost mutate lucrurile după ce a decedat, de dorul lor.
 
O altă legendă spune că Mihai Eminescu ar veni în vizită uneori regretând că nu a reușit să-și țină promisiunea față de Veronica Micle să o aducă la Constanța.
 
Conform surselor noastre, începând de anul acesta, Hotelul Intim are șanse mare să se bucure de o reabilitare.
 
 
 
Citește mai mult:
 
 Familia Dușu continuă demersurile pentru reabilitarea Hotelului Intim din Constanța
 
Casa cu Lei şi Hotelul Intim, clădiri impozante ce se pierd în zgomotul cotidian

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A fost emisă autorizația de construire pentru reabilitarea Hotelului Intim din Constanța

22 Apr 2022 1543

Reabilitarea Hotelului Intim și mansardarea Vilei Știrbey din stațiunea Mamaia, pe ordinea de zi a Comisiei tehnice de estetică urbană a Primăriei Constanța

01 Apr 2022 1299

Firma familiei Dușu și-a deschis un alt punct de lucru la Constanța. Cu ce se va ocupa

20 Sep 2021 1702

Eminescu la Constanța „Privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase”

16 Jun 2021 1612

Familia Dușu continuă demersurile pentru reabilitarea Hotelului Intim din Constanța

02 Feb 2021 4128

#DobrogeaDigitală Chipul de bronz al lui Eminescu, martor mut al istoriei orașului Constanța

15 Jan 2021 2001

Monumentul istoric Hotel Intim va fi reabilitat. DGN - Romag SRL a solicitat acord de mediu

02 May 2019 3654

Top 300 Capital Ediţia 2018 Milionari în euro cu afaceri la Constanţa. Azi, Mohammad Murad, Gheorghe Bosânceanu şi verii Duşu

08 Dec 2018 31789

După ani de aşteptare, Hotel Intim din Constanţa va fi reabilitat. Primăria a eliberat certificatul de urbanism

30 Aug 2018 11629

Fotoreportaj Casa cu Lei şi Hotelul Intim, clădiri impozante ce se pierd în zgomotul cotidian

13 Feb 2016 4850

Restaurantul Casa de Piatră, cunoscut pentru cea mai bună salată Caesar din oraș (galerie foto)

24 Dec 2013 8672

Printre pensule, culori şi şevaleteDin mirifica lume a artiştilor plastici

05 Oct 2012 5021

Ce găsesc turiştii pe litoral? Hotelul Intim, bântuit de fantomele lui Eminescu şi Veronica Micle

20 Aug 2012 16852