Imagini spectaculoase la Constanța. Două vagoane cisternă s-au răsturnat în zona podului IPMC (fotoreportaj)

Un accident deosebit de grav a avut loc astăzi la Constanța, în zona podului IPMC. Două vagoane cisternă aflate în compunerea unui tren de marfă au deraiat, iar bucăți din suspensii au fost împrăștiate inclusiv pe bulevardul IC Brătianu, traversat de Podul IPMC. 

Imaginile surprinse la fața locului la scurt timp după accident arată că puțin a mai fost până la o adevărată tragedie. 

Afectată în urma accidentului a fost și structura podului IPMC, care a fost deteriorat pe o porțiune destul de mare. 

Pentru a împiedica producerea unor accidente rutiere a fost luată măsura închiderii circulației rutiere pe bulevardul IC Brătianu, sub podul IPMC. 

Potrivit CFR SA, în jurul orei 12.05, două vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparţine operatorului privat TEHNOTRANS, au deraiat la intrare în staţia Constanţa Mărfuri, staţie aflată pe secţia neinteroperabilă Palas - Cap Midia, care este administrata de gestionarul privat de infrastructura GFR.
 
Pe secţia Palas - Cap Midia nu circulă trenuri de călători, astfel că nu a fost afectată circulația trenurilro de călători. 
 
De asemenea, CFR SA, face precizarea că administratorul infrastructurii feroviare publice, va asigura suportul tehnic necesar operaţiunilor de intervenţie, cu utilaj de mare tonaj pentru ridicarea şi repunerea pe şină a celor două vagoane. Vagoanele deraiate erau goale.

Citește și: 

Alertă! Pericol de explozie la Constanţa! Un tren cu vagoane cisternă a deraiat în zona podului de la IPMC! (galerie foto + video)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Valentin

19 Mar, 2018 10:28

Pe acest tronson chiar daca nu trec trenuri de persoane, sunt foarte multe case de o parte si de alta a liniilor.

Articole asemanatoare

Accident mortal pe calea ferată. O femeie a fost lovită de trenul de pe ruta Galați-Buzău

04 Feb 2024 886

Tragic accident feroviar, în județul Harghita. O persoană a fost lovită de tren

26 Jan 2024 5908

Tragic accident feroviar! Un băiat de 14 ani a fost lovit de tren, în județul Neamț

25 Jan 2024 720

Femeie acroșată de un tren de călători! Victima, transportată la spital

10 Jan 2024 715

Oficial de la IPJ Ilfov despre accidentul feroviar în care a fost implicat trenul IR 582 Constanța-București

05 Dec 2023 1143

Accident feroviar în Constanța. Un bărbat a fost lovit de tren!

29 Nov 2023 1561

UPDATE ISU Constanța Accident feroviar la Halta Castelu. Intervin pompierii

28 Nov 2023 1134

Accident cu victime între un tren personal și o autoutilitară! (FOTO)

25 Nov 2023 841

Eroii de la ISU Constanța! Cine sunt salvatorii care au intervenit la accidentul feroviar! Un bărbat a fost salvat din mașina transformată în morman de fiare (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Nov 2023 2432

Centrul Infotrafic Trafic blocat pe calea ferată, la Bistrița din cauza unui accident. O victimă este încarcerată

17 Nov 2023 741

IGPR InfotraficJudețul Bistrița-Năsăud- Circulație întreruptă pe secția de cale ferată 401, în urma unui accident

17 Nov 2023 464

IGPR Infotrafic Județul Constanța - Circulație rutieră și feroviară oprite din cauza unui accident

16 Nov 2023 479

LIVE VIDEO Accident feroviar în județul Constanța! Un autoturism, lovit de tren între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Nov 2023 12471

CFR UPDATE. Vagoane din compunerea unui tren privat de marfă deraiate și răsturnate (FOTO)

14 Nov 2023 977

Accident între o autoutilitară și un tren în județul Argeș. Ce spun polițiștii

13 Nov 2023 687