Pete (slinoase) de culoare în Piața Ovidiu. Urmele festivalurilor culinare pe care autoritățile se fac că nu le văd. Cât a costat reabilitarea (fotoreportaj)

Piața Ovidiu, un simbol al Constanței, a devenit o piață slinoasă, plină de pete de ulei, unde numai cu greață poți călca.

Peste tot, dar peste tot, pete slinoase de ulei, urme ale trecerii pe aici a festivalurilor culinare de toate felurile organizate cu sprijinul nemijlocit al Primăriei municipiului Constanța.

Reamintim că Piața Ovidiu din Constanța, reabilitată, a fost inaugurată, în aprilie 2014, după o serie de lucrărări care au durat doi ani, și au costat 11,6 milioane de lei.
 
Viceprimarul de atunci, primarul de azi Decebal Făgădău spune că pentru ”încadrarea în spiritul epocii şi pentru punerea în valoare a edificiilor culturale din zonă", pe platforma Pieţei Ovidiu pavajul a fost realizat din plăci de granit cu suprafaţă antiderapantă, iar trotuarul din jurul muzeului a fost desfăcut şi înlocuit cu zona pietonală la nivel.

ordurile au fost scoase şi ele şi înlocuite cu borduri din piatră, iar zonele verzi au fost amenajate prin completarea la nivel cu pământ vegetal şi plantare de arbuşti şi gazon.

De asemenea, au fost reparate şi modernizate scările de acces din Piaţa Ovidiu către strada Termele Romane şi din Piaţa Ovidiu către Portul Tomis.

Au fost amplasate jardiniere cu bănci încorporate, stâlpi de iluminat, stâlpi decorativi din piatră, coşuri de gunoi, scrumiere, panouri de informare.

Proiectul de restaurare şi reamenajare a zonei istorice - Piaţa Ovidiu a avut o valoare de peste 11,6 milioane de lei, din care aproape 7,5 milioane de lei fonduri europene.

Lucrările de reabiltare au început în noiembrie 2012 şi au fost realizate de firma ABC Val, cea care execută lucrările şi la faleza municipiului Constanţa, la faleza din Mamaia şi care a câştigat şi contractul şi pentru construcţia unei parcări etajate la Mamaia.

Sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Uniunea Turcă solicită fonduri de la Primăria Constanța pentru reabilitarea Moscheii „Carol I“ din Piața Ovidiu

09 Dec 2019 2873

Ce străzi intră în reabilitare Reamenajarea zonei pietonale din centrul istoric al Constanţei pe mâna unei firme controversate

02 Apr 2019 2793

LIVE TEXT. Imagini de la eveniment Proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului de acces în zona peninsulară, în dezbatere la Primăria Constanţa (galerie foto+video+document)

06 Dec 2017 3341

Adevarul.ro România lucrului prost făcut. Cum arată zona veche a Constanţei, sfărâmată de o reabilitare de milioane

02 Apr 2017 5667

Stâlpii noi din zona veche a Constanţei se clatină ca trestiile în adierea vântului (fotoreportaj)

30 Aug 2016 4008

Reabilitare de dragul reabilitării? Centrul vechi al Constanței a devenit un focar de infecție (galerie foto)

29 Jul 2016 2314

Se va permite accesul doar rezidenţilor sau celor care au operaţiuni strict necesare în zonă Restricţii auto drastice în Peninsulă!

01 Sep 2015 4515

Se cere schimbarea la faţă a clădirilor Proiectul de reabilitare a zonei pietonale din centrul istoric al Constanţei a ajuns la final

13 May 2015 6605

Atenţie şoferi Se modifică sistemul de circulaţie în Constanţa. Vezi unde şi dacă eşti afectat

16 Jul 2014 3918