„Românie de dor, ţara mea de glorii“ Spectacol special al elevilor Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria“ (fotoreportaj + video)

„Românie de dor, ţara mea de glorii” este un spectacol-ansamblu oferit, ieri, de elevii Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”. Evenimentul a fost organizat pentru celebrarea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Spectacolul a cuprins momente de muzică, poezie, balet şi dans contemporan, pregătite de elevii de la secţiile „Arta Actorului”, „Coregrafie”, „Canto”, îndrumaţi de conf. univ. dr. Dana Trifan Enache. Tot aceasta a semnat şi concepţia regizorală a spectacolului.
 
Profesori coordonatori au mai fost prof. Magda Baciu (Arta Actorului), prof. Delia Boeru şi prof. Bianca Manta (Coregrafie), prof. Lucia Mihalache şi prof. Georgiana Balaban („Canto”).
 
Spectacolul festiv „Românie de dor, ţara mea de glorii” a început cu vizionarea  unui film despre Unirea Principatelor Române din anul 1859, fiind urmat de cântece patriotice ale fetelor şi băieţilor din cadrul liceului.
 
Creatoarea acestui spectacol, conf. univ. dr. Dana Trifan Enache, a menţionat că elevii colegiului au depus eforturi mari, dar că au făcut totul cu mult drag. Deşi concepţia regizorală i-a aparţinut, elevii s-au implicat trup şi suflet pentru realizarea acestuia. Prin acest spectacol a vrut să se demonstreze faptul că artele frumoase pot transmite şi patriotism. Dar, mai important decât atât, elevii Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” au vrut să arate publicului că şi tinerii pot avea acest sentiment.
 
„A fost un spectacol greu, cu mulţi copii din toate clasele. Ne-am întâlnit aici actori, de la coregrafie, de la muzică. Ne-am întâlnit cu toţii şi am făcut un spectacol omagial, aşa cum l-au văzut copiii astăzi, în 2019. Când spui spectacol festiv, omagial, te gândeşti la poezii spuse drepţi şi cu stricteţe. Însă acest spectacol a fost unul diferit. Elevii noştri s-au exprimat prin poezie şi prin cântec, totul a fost făcut pe sufletul lor, din sufletul lor, cu mintea lor”, a declarat Dana Trifan.
 
A fost un spectacol tineresc, plin de căldură. „Românie de dor, ţara mea de glorii” a fost construit după un scenariu, s-a creat o poveste corespunzătoare viziunii elevilor şi publicul a putut urmări, potrivit Danei Trifan, „un spectacol care se apropie de un spectacol de teatru”.
 
În privinţa planurilor acestor elevi, conf. univ. dr. Dana Trifan Enache a menţionat faptul că mulţi dintre ei vor să continue să activeze în lumea artistică, iar cei care nu vor face asta vor rămâne cu siguranţă spectatori fideli ai artelor teatrale, muzicale şi coregrafice. Iar pe cei care vor să înţeleagă tainele artei spectacolului îi va susţine şi îi va îndruma pe viitor. 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

In memoriam Aida Abagief, soprana de renume internațional „adoptată” de Constanța

30 Oct 2023 1297

Carmen Chilea, fosta directoare a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța, schimbă prefixul

23 Oct 2023 1458

Angajări Constanța Post vacant de paznic la Colegiul Național de Arte din Constanța

03 Oct 2023 1094

Irisa Filip, recital de pian la Teatrul „Oleg Danovski” Constanța

24 May 2023 1593

Constanța Peste 200 de elevi au participat la Concursul Județean de Geografie "Constantin Brătescu", ediția a XII-a.

29 Apr 2023 1468

Elevii constănțeni, la Concursul național “Educație pentru sănătate”- etapa județeană

25 Mar 2023 2269

Primăria Constanța dă peste 11.000 de euro pentru repararea sălii de spectacole a Colegiului de Arte „Regina Maria“. Banii merg la o firmă care a mai avut contracte la liceu

09 Sep 2022 2008

Flamatex SRL livrează mobilier pentru Colegiul Național de Arte „Regina Maria“ Constanța

25 Jun 2022 1377

Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanța scoate la concurs un post vacant. Cine poate participa

11 Apr 2022 1647

Talentul n-are vârstă La 14 ani, constănțeanul Bogdan Mihai Irimia obține încă un premiu național pentru talentul său artistic

16 Mar 2022 4000

Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanța face angajări

11 Jan 2022 2185

#Dobrogea143 Carmen Chilea, directorul Colegiului Național de Arte „Regina Maria“, mesaj de Ziua Dobrogei

24 Nov 2021 1662

Filiala Constanța a Societății de Științe Istorice din România Eveniment de omagiere a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, a limbii și spiritualității românești

29 Sep 2021 2622

Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanța angajează paznic

21 Aug 2021 1816

Înscrieri la clasa pregătitoare, în Constanța! Verificați aici unde mai sunt locuri libere. La Pedagogic s-au ocupat toate!

21 May 2021 9165