APM Constanţa anunţă Dezbatere publică pentru imobilul de 15 etaje ridicat de MCF Construct 2000 SRL


MCF Construct 2000 SRL a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului acord de mediu pentru construirea unui imobil 5 S+P+15E + terasă circulabila, propus a fi amplasat în municipiul Constanţa, stradă nespecificată, tarla 56, VN 576/1.


Autoritatea competentă pentru protecţia mediului Constanţa a anunţat publicul interesat asupra depunerii raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Construire imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter 5s+P+15e + terasa circulabilă“. Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa poate emite acordul de mediu sau respinge solicitarea de emitere a acestuia. Raportul poate fi consultat la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului din municipiul Constanţa, strada Unirii nr. 23, de luni până joi, între orele 8.00-16.00. Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului va avea loc în data de 13.12.2019 la hotelul Bulevard din b-dul. Mamaia nr. 294, începând cu ora 14.00. Publicul interesat poate transmite în scris comentarii, opinii şi observaţii privind documentele menţionate, la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, până la data de 13.12.2019.


Reamintim că firma a obţinut, pe data de 7 decembrie 2018, de la Primăria Constanţa, certificatul de urbanism nr. 4663, care constă în „Construire imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter 5 subsoluri + P+15 etaje + terasă circulabilă“. Adresa exactă a viitoare investiţii imobiliare nu este precizată, aceasta fiind trecută în certificatul de urbanism astfel: strada nespecificată nr. VN576/1.
 

MCF Construct 2000 SRL, în datele Registrului Comerţului



Cu sediul social în municipiul Constanţa, societatea a luat fiinţă în anul 2006. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Panait Cristian-Gabriel este asociat unic şi administrator al firmei, care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.


În anul fiscal 2016, societatea a avut 23 de salariaţi, un profit de 61.950 lei şi o cifră de afaceri de 4345.332 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, societatea cu 28 de salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 1.356.439 lei şi un profit de 7590 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 36 de salariaţi, un profit de 37.980 lei şi o cifră de afaceri de 1.158.729 lei.

Citeşte şi:


Cinci subsoluri şi 15 etaje Bloc ridicat de MCF Construct 2000 SRL în Constanţa. Ce a solicitat firma de la Agenţia de Mediu
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 272

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 497

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 347

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 559

Dezbaterea publică, pe data de 25 aprilie CN ACN Constanța SA va sistematiza teritoriul aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă

20 Apr 2024 429

Bella Licca International SRL elaborează PUZ pentru o investiție în județul Constanța

19 Apr 2024 344

APM Constanța Undă verde de la Mediu pentru extinderea zonei de exploatare de către Celco SA

18 Apr 2024 369

Imobiliare Constanța Când are loc dezbaterea publică pentru construirea unui imobil de 11 etaje la Neptun?

18 Apr 2024 405

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 455

Decizia APM Constanța Hotel de trei etaje, construit de Talpac SRL în Eforie Nord

18 Apr 2024 539

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 467

Investiție realizată de Polaris M Holding la Constanța!

15 Apr 2024 399

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2327

O firmă controlată de doi oameni de afaceri turci va ridica un imobil de patru etaje în municipiul Constanța

13 Apr 2024 764

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 482