APM Constanța Bloc nou pe bulevardul Tomis, din Constanța! Cine investește

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul realizat de American Partner SRL, la Constanța.

Mediul a decis că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului pentru proiectul „CONSTRUIRE  IMOBIL S+P+4E+ETAJ TEHNIC CU PARCARI LA SUBSOL SI PARTER COMERCIAL, LOCUINTE COLECTIVE, cu respectarea utilizari admise  cu conditionari” se admit functiuni comerciale, cu conditia ca suprafata acestora sa nu depaseasca 250 mp ADC, sa nu genereze transporturi grele, sa nu atraga mai mult de 5 autoturisme, sa nu fie poluante,  sa nu aiba un program prelungit dupa orele 22.00 si sa nu utilizeze terenul liber  al parcelei pentru depozitare si productie”,  propus a fi amplasat în municipiul Constanța, b-dul Tomis,, nr. 425, lot 1,  județul Constanța.
 
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta din Constanta, str. Unirii nr. 23, în zilele de luni - joi, între orele 8-16.30, vineri, intre orele 8-14, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
   

Despre American Partner SRL

 
Firma a fost înființată în anul 2010, cu sediul în Ovidiu, pe strada Poștei. Asociat unic și administrator este Gheorghe Libu, care a mai avut și firma radiată Geos Food SRL. În anul 2021, firma a raportat 5 salariați, la o cifră de afaceri de 1.212.387 lei, cu un profit de 577.407 lei.
 

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scenariu rupt din SF Pasajul rutier de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu va avea 5 deschideri (DOCUMENT)

18 Apr 2024 4197

Constanța Pista de biciclete de pe bulevardul Tomis a prins... culoare!

14 Apr 2024 604

Știri Constanța Continuă reabilitarea carosabilului în cartierul Tomis Plus! Restricții de circulație

12 Apr 2024 451

Oficial al IPJ Constanța despre cazul scandalului de noaptea trecută (VIDEO)

11 Apr 2024 654

Două persoane bătute în Constanța. Scandalul ar fi pornit de la un telefon

11 Apr 2024 886

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2532

Primăria Constanța „Peste 83.000 mp de carosabil și peste 44.000 mp de trotuare vor fi reabilitați anul acesta în municipiu”(FOTO)

08 Apr 2024 479

Alfa Beta SRL va moderniza un magazin de pe bulevardul Tomis din Constanța

08 Apr 2024 481

Tânăr de 27 de ani, depistat în Constanța, cu droguri

04 Apr 2024 592

Curentul electric oprit, pe bulevardul Mamaia, în Constanța (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 770

Modificări în firma Grand SRL! Firma fostului consul general al României la Toronto a suferit modificări

27 Mar 2024 643

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 480

Primăria Constanța va concesiona Șantierului Naval Constanța SA un imobil situat pe bulevardul Tomis (DOCUMENT)

26 Mar 2024 700

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților, de acord cu înființarea unui pasaj rutier, la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu. Constănțean - „Ar fi bun un nou șantier rutier!“

24 Mar 2024 701

Marș al susținătorilor AUR la Constanța! Mai multe persoane participă la eveniment (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Mar 2024 1115