APM Constanţa, precizări pentru societatea White Beach SRL. Este vizată o investiţie imobiliară în Năvodari

White Beach SRL a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa aviz de mediu pentru ridicarea unei clădiri de două etaje în oraşul Năvodari, strada D21, nr.54, parcela 158/5, lot 58.
 
Ulterior, autoritatea competentă pentru protecţia mediului Constanţa a anunţat că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Construire imobil S+P+2e - camere de închiriat, împrejmuire teren, amplasare firma luminoasă şi steaguri, organizare de şantier“.
 
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru Protecţia Mediului Constanţa, în zilele de luni - joi, între orele 8.00 - 16.30, vineri, între orele 8.00 - 14.00. Comentariile, observaţiile şi propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 04.10.2019.
 

White Beach SRL, în datele Registrului Comerţului 

 
Înfiinţată în anul 2011, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 300 de lei, integral vărsat, este compus din 30 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Adam Luminiţa este asociat unic şi administrator al societăţii care se ocupă de activităţi recreative şi distractive.
 
Firma are următoarele puncte de lucru: Mamaia, sector de plaja Mamaia II, subsector 21 B; Mamaia, sector de plaja Mamaia VII, subsector 13, plaja din dreptul hotelului Sulina International; Mamaia, sector de plajă Mamaia VII, subsector 21 B.
 
În anul fiscal 2015, societatea cu doi salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 446.478 de lei şi un profit de 15.908 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: un singur salariat, un profit de 360.177 de lei şi o cifră de afaceri de 756.476 de lei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

White Beach SRL va amenaja o plajă turistică în Mamaia

31 May 2019 3040

White Beach SRL a iniţiat un PUZ pentru zona delimitată de bulevardul Mamaia, strada D17 şi strada D25. Ce vrea să construiască (document)

23 Aug 2017 4001

Sectoare de plajă din Năvodari scoase la licitaţie de ABADL pe 10 iunie, adjudecate de firme nou-înfiinţate

01 Jul 2016 10815

Patru firme au acordul Primăriei Constanţa pentru amenajarea unor plaje turistice în Mamaia

05 May 2016 6281

Cu acordul municipalităţii, White Beach SRL amenajează un sector de plajă în Mamaia

12 Apr 2016 3541

White Beach SRL, liber la amenajarea unui sector de plajă din Mamaia

24 Mar 2016 5112