Imobiliare

Asociat în firme cu Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu George Secărea vrea să mai ridice un bloc de cinci etaje în Constanţa! Ce condiţie a impus Primăria



Cunoscuţii oameni de afaceri constănţeni George şi Maria Secărea doresc să îşi extindă afacerile imobiliare din municipiul Constanţa, aşa că au solicitat Primăriei Constanţa eliberarea certificatului de urbanism pentru demararea unui proiect pe strada Belvedere. Totuşi, demersul lor este momentan întrerupt de municipalitate, pentru că aceasta nu a eliberat certificatul necesar proiectului pe care l-au depus. Astfel, aceştia au solicitat eliberarea a două certificate de urbanism pentru proiectul „Construire imobil D+P+4-5E locuinţe colective“, pentru strada Belvedere nr. 10 din Constanţa, pentru loturile 2 şi 4, însă Primăria Constanţa a eliberat certificate de urbanism pentru alt regim de înălţime.
 
Astfel, pe 24 octombrie, au fost eliberate certificatele de urbanism nr. 3145 şi 3146 pentru George Secărea şi Maria Secărea pentru „Construire imobil S+P+4-5E locuinţe colective. Nu poate fi folosit în scopul declarat pentru D+P+4-5E deoarece nu se încadrează în reglementările urbanistice aprobate privind regimul de înălţime“.
 
Numele lui George Secărea este legat de mai multe societăţi în care este asociat alături de fostul primar al Constanţei, Radu Ştefan Mazăre, şi de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu. Astfel, George Secărea este asociat alături de cei doi în cadrul societăţilor Comtext SA, Silk Estate SA şi Alliance Qwest Company SRL. Pe lângă cele trei societăţi, acesta mai este asociat în numeroase firme, active sau radiate de-a lungul timpului.
 
Potrivit Registrului Comerţului, George Secărea este asociat şi în: Alliance Qwest Company SA - sechestru părţi sociale/acţiuni deţinute de unul sau mai mulţi acţionari, Allstar Rent SRL, Comtext SA - sechestru părţi sociale/acţiuni deţinute de unul sau mai mulţi acţionari, Glob & Rental Activities SRL, Ideal Rent Invest SRL, Lifestyle Living Imob SRL, Profit Rent SRL, Q Seg West SA, Relax Rent Invest SRL, Silk Estate SA - sechestru părţi sociale/acţiuni deţinute de unul sau mai mulţi acţionari, Universal Concept Invest SRL.
 
Numele lui George Secărea a mai apărut şi în următoarele societăţi, în prezent radiate: Alliance Invest SRL, AS Invest SRL, Euroq Rent SRL, Favorit Lux SRL, Future Rent SRL, General Investments SRL, General Professional Investments SRL, Global Concept Administration SRL, Global Investments SRL, Global Professional Services SRL, Global Quality Investment SRL, Globq Rent SRL, Logique Rent SRL, Professional Rent SRL, SC Real Corporation SRL, Smart Rent SRL, Universal Rent SRL, Worldwide Rent SRL -radiate.
 
Potrivit Registrului Comerţului, la SC Comtext SA acţionariatul arată astfel: Marreano Investments Limited, cu 24,1%, Worldwide Income Network Ltd, cu 23,79%, KLD Services, cu 8,03%, iar acţionari persoane fizice sunt George Secărea, cu 23,63%, Radu Ștefan Mazăre - 8,03%, Nicuşor Daniel Constantinescu - 8,03% şi alţi acţionari, ce deţin împreună 4,39%. Administrator este Mihail Constantin Marcu. De menţionat că, pentru acţiunile care îi revin fostului primar, respectiv fostului preşedinte al CJC a fost instituit sechestrul asigurător.
 
În ce priveşte Silk Estate, în acţionariatul societăţii se află, la acest moment, KLD Services, cu 7,84%, Eurosantis SRL, cu 23,57%, George Secărea, cu 22,8%, Nelu Mirea, cu 23,06%, Nicuşor Daniel Constantinescu - 7,84%, Radu Ştefan Mazăre - 7,83%, iar alţi acţionari (352) deţin 7,06%. Administrator este Marius Petre Săvulescu, iar acţiunile lui Mazăre şi ale lui Constantinescu sunt puse, de asemenea, sub sechestru.
 
Nu în ultimul rând, Alliance Qwest Company SRL are în prezent următorii acţionari: Şantierul Naval Carsinav - 92,64%, Nicuşor Daniel Constantinescu - 0,576%, Nelu Mirea - 4,01%, George Secărea - 1,676%, Radu Ştefan Mazăre, 0,576%, alţi acţionari (352) - 0,518%. Administrator este Septimiu Manuel Răduca, iar acţiunile deţinute de fostul primar şi de fostul preşedinte al CJC sunt, de asemenea, sub sechestru.
 
La rândul său, Marioara Secărea este asociată în două firme: Cordial Trading SRL - radiată şi Secom Exim SRL.
 
Citeşte şi

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apropiat al tandemului Mazăre –Constantinescu Vila turistică, ridicată de George Secărea pe bulevardul Mamaia, crește pe verticală

25 Oct 2019 1962

Hotărâri ale Consiliului Local Constanţa, anulate în primă instanţă. Sunt vizate locuinţe colective (documente)

21 Jul 2018 1409

O firmă deţinută de George Secărea, divizată. Date din proiect. Cum se împarte patrimoniul

09 Feb 2018 1644

Mandatul administratorului Q Seg West SA, prelungit. Legăturile societăţii cu Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu

05 Feb 2018 1015

Tribunalul Constanţa a anulat două hotărâri de Consiliu Local. Sunt vizate locuinţe colective. Cine sunt proprietarii (galerie foto + documente)

08 Nov 2017 5742

Constănţenii, invitaţi la dezbaterea publică pentru PUZ-ul iniţiat de George Secărea, delimitat de strada Belvedere. Ce vrea să construiască

05 Sep 2017 2917

Ce se va decide în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Q Seg West SA de la sfârşitul lunii septembrie

31 Aug 2017 1240

A treia strigare Un teren deţinut de Secărea, Mazăre, Constantinescu şi Strutinsky, scos la mezat de Fisc

15 Feb 2017 4808

Cum se împarte patrimoniul societăţii Q Sec West SA, deţinută de George Secărea, partener de afaceri cu Mazăre şi Constantinescu

03 Feb 2017 1900

Fiscul vrea să-şi recupereze datoriile O nouă licitaţie pentru imobilul deţinut de Secărea, Mazăre, Constantinescu şi Strutinsky

24 Jan 2017 4112

O firmă deţinută de George Secărea a fost divizată

13 Dec 2016 2943

Transfer de acțiuni între firmele afaceristului George Secărea, partener de afaceri cu Mazăre și Constantinescu

13 Oct 2016 1398

După şapte ani în Consiliu, Făgădău a început, brusc, să se simtă agasat de construcţiile haotice. „Lucrurile trebuie să se mai tempereze puţin“ (documente)

31 Mar 2016 2852

Asociat cu Mazăre, Nicuşor Constantinescu și Strutinsky Capitalul Q Seg West, deținută de George Secărea, majorat cu 30 milioane de euro

17 Jan 2016 3032

George Secărea, partener de afaceri cu Mazăre, convocat la şedinţa acţionarilor Q Seg West

30 Nov 2015 1624