Autorizaţie de demolare pentru Five-Holding SA. Ce a pus la cale firma care deţine magazinul Brick din Constanţa

În ultimele zile ale anului trecut, societatea Five-Holding SA, care a fost înfiinţată de defunctul Gheorghe Oancea, unul dintre mentorii fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, firmă pe care funcţionează magazinul Brick, a solicitat de la Primăria Constanţa un act de urbanism, necesar demolării unui imobil de la halta Traian.
 
Astfel, pe data de 28 decembrie 2018, municipalitatea a emis autorizaţia de demolare nr. 140, care presupune următoarele: „Desfiinţare corp, C1 - Locuinţă în suprafaţa de 52 mp“, situată pe strada Eliberării, halta Traian, Lot 1.
 
Reamintim că, anul trecut, Five-Holding SA a solicitat aviz de mediu de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa pentru proiectul „Construire ansambluri blocuri locuinţe colective+spaţii comerciale 2S+P+6E-2S+P+9E“. Scopul investiţiei constă în construirea unui ansamblu de blocuri cu funcţiunea de locuire colectivă cu parcare la subsol, spaţiu comercial la parter şi regim de înălţime 2S+P+6 Etaje, 2S+P+6 Etaje +7 Etaj parţial, respectiv 2S pentru corpul de parcare.
 
Amplasamentul propus se află în municipiul Constanţa, strada Eliberării - halta Traian, lot 1, număr cadastral 146407 şi aparţine SC Five-Holding SRL. Suprafaţa terenului este de 8.162 mp. Investitorul va amenaja 254 de locuri de parcare, astfel: în exteriorul clădirilor - 17 locuri de parcare pentru locuinţe cu acces din alee şi 41 locuri de parcare pentru spaţiu comercial cu acces din strada Eliberării; în interiorul clădirilor (corp 1 şi corp parcare), la cele două subsoluri – 196 de locuri de parcare.
 
De asemenea, se vor amenaja în corpul de parcare 2S patru spaţii de depozitare pentru 160 de biciclete. Pe amplasamentul studiat se propune realizarea unui ansamblu de clădiri ce vor adăposti apartamente de 2 sau 3 camere şi garsoniere la etaje şi parter, spaţiu comercial la parterul tronsonului 2 şi parcare la cele două subsoluri. Imobilul propus va fi compus din două volume, ce se vor amplasa pe teren în sistem izolat, la o distanţă între ele de aproximativ 30 de metri. În incinta terenului proprietate se va amenaja un spaţiu verde la sol în suprafaţă de 2.475,86 mp, reprezentând 30,34% din suprafaţa terenului.

Five-Holding SA, în datele Registrului Comerţului

Firma a fost înfiinţată în anul 1998 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Five-Holding SA a fost înfiinţată de defunctul Gheorghe Oancea, unul dintre mentorii fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre. Capitalul social subscris, de 1.550.000 de lei, integral vărsat, este compus din 6.200 de acţiuni la purtător. Five-Holding SA este controlată de Cypress Capital Management (Romania) LTD, cu sediul în Cipru, cu 86% din capitalul social, Oancea Ionuţ, cu 217 acţiuni (3,5% din capitalul social), Drăistaru-Oancea Rareş, cu 217 acţiuni (3,5% din capitalul social), Drăistaru-Oancea Oana, cu 217 acţiuni (3,5% din capitalul social), Oancea Alexandru, cu 217 acţiuni (3,5% din capitalul social). Persoane împuternicite sunt: Fedul Victor - membru CA, Culea Gabriel - membru CA, SC Anirva Manager SRL, reprezentată prin Ciuceanu Valentin.
 
Five-Holding SA desfăşoară activităţi de comerţ cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcţii şi al echipamentelor sanitare. În anul fiscal 2015, firma cu 197 de salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 95.405.826 de lei şi un profit de 3.832.616 lei. Situaţia financiară pe anul 2016 arată astfel: 225 de salariaţi, cifră de afaceri de 100.812.904 lei şi profit de 6.461.135 de lei.
 
Citește și:
 
Ansamblu de blocuri de şase şi şapte etaje. Five-Holding SA construieşte la halta Traian (document)
 

În aşteptarea acordului de mediu de la APM Constanţa Ansamblu de blocuri, construit de Five-Holding SA pe strada Eliberării, zona halta Traian
 
Five-Holding SA, un nou certificat de urbanism de la Primăria Constanţa. Este vorba despre o nouă investiţie imobiliară. Detalii

 
Five-Holding SA, o nouă investiţie imobiliară. Unde va fi realizată. Certificatul de urbanism, emis de Primăria Constanţa

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ansamblu de locuințe colective cu spații comerciale și de servicii publice va fi ridicat în Constanța. Cine investește? (DOCUMENT)

09 Jun 2023 2840

Five Holding S.A. angajează tâmplar

30 Jul 2021 1439

Ce se construiește Five Holding SA și Mobitom SA ridică un bloc de 15 etaje, în municipiul Constanța

08 Apr 2021 3294

Five Holding S.A. angajează în condiții avantajoase. Vezi despre ce este vorba

21 Jan 2021 2436

FIVE HOLDING angajază RESPONSABIL E-COMMERCE (MAGENTO)

30 Sep 2020 2098

Colegiu Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constața cumpără prelungitoare (document)

04 Sep 2020 2155

Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța achiziționează materiale de construcții

30 Aug 2020 3103

Act important, obținut de Five Holding SA, de la Primăria Constanța

18 Jun 2020 2653

Acţionarii Five-Holding SA, firmă care deţine magazinul Brick din Constanţa, au decis contractarea unui credit bancar. Cu ce ipoteci imobiliare va garanta împrumutul

22 Apr 2020 8280

Mobitom SA, firmă deţinută de Five-Holding SA, contract de peste 9 milioane de lei de la Primăria Constanţa!

19 Feb 2020 3066

Five-Holding și Mobitom investesc într-un imobil de 15 etaje în zona lacului Siutghiol

08 Feb 2020 4824

Mihai Mazăre, Aurel Mitran şi succesorii legali ai lui Mihail Gheorghe Cârciog îşi vând acţiunile din Sigma Trading

29 Jan 2020 3093

Se desființează imobile deținute de Five-Holding situate pe strada Eliberării din Constanța

20 Jan 2020 2907

Imobile situate pe strada Ion Roată din municipiul Constanţa, desfiinţate de Mobitom şi Five-Holding. Primăria şi-a dat acordul

18 Jan 2020 2556

Acţiunile deţinute de Mihai Mazăre, Aurel Mitran şi Mihail Gheorghe Cârciog în Sigma Trading, cumpărate de Five-Holding

13 Nov 2019 2740