AXXIS Nova Resort & SPA „Participarea la Salonul Imobiliar București, între 18 și 20 noiembrie, ne-a confirmat apetitul ridicat pentru investiții din piață”

  • În prezent, primul dintre cele șase blocuri ale ansamblului rezidențial și hotelier de la malul mării se află în faza de execuție a structurii. Acesta va avea 252 de apartamente de lux, dintr-un total planificat de peste 1.500 de unități.
În urma participării la ediția de toamnă a Salonului Imobiliar București (18-20 noiembrie 2022), reprezentanții Grup Petrol Marin S.A., compania dezvoltatoare a ansamblului AXXIS Nova Resort & SPA, din Mamaia Nord, au raportat un apetit crescut pentru investiții imobiliare din partea românilor. Discuțiile cu vizitatorii de la Palatul Parlamentului au relevat interesul pentru plasarea capitalului în proprietăți pretabile închirierii ulterioare, cele atractive din punct de vedere turistic având, în mod firesc, un atu suplimentar important în ochii potențialilor cumpărători.
 

„Interacțiunile avute de echipa AXXIS Nova Resort & SPA cu cei care au trecut pragul Salonului Imobiliar București ne-au confirmat că românii care dispun de ceva economii manifestă o preferință clară pentru investițiile în imobiliare – și, mai precis, pentru segmentul rezidențial. Având în vedere provocările ridicate de actualul context economic, proprietățile de acest tip sunt văzute, poate chiar mai mult decât până acum, ca o soluție optimă de protejare și valorificare a capitalului, mult mai sigură și mai avantajoasă pe termen lung decât, spre exemplu, investițiile la bursă sau depozitele bancare. Observăm această precauție mai ales la micii investitori (care au, în mod tradițional, o toleranță mult mai scăzută pentru risc), dar și la cei instituționali.”, a precizat Daniel Cârstocea, Președinte Grup Petrol Marin S.A.

 
În momentul de față, Madrid, primul dintre cele șase blocuri din componența ansamblului AXXIS Nova Resort & SPA, se află în faza de execuție a structurii. Valoarea investiției în actuala fază de dezvoltare, ce va aduce pe piață 252 de apartamente de lux, este estimată în prezent la 17 milioane de euro – din totalul de circa 150 de milioane de euro calculat pentru întregul proiect.
 
Amplasat în prima linie la malul Mării Negre (pe Bulevardul Mamaia Nord, nr. 145), conceptul integrat dezvoltat de Grup Petrol Marin S.A. va fi alcătuit din 6 blocuri (Madrid, Roma, Monte Carlo, Paris, Atena și Lisabona), ce vor însuma peste 1.500 de apartamente de lux, în combinație cu un hotel cu servicii de 5 stele (AXXIS Mundi). Atât rezidenții, cât și turiștii din cadrul complexului vor avea la dispoziție o multitudine de servicii și facilități high-end, disponibile permanent, astfel încât locuințele vor putea fi închiriate pe toată durata anului.  
 

„Din punct de vedere investițional, proiectele amplasate în zone de mare interes turistic – cum este Mamaia, cea mai populară stațiune de pe litoralul autohton –, prezintă, în mod firesc, o atractivitate sporită, ele oferind un dublu sau chiar triplu avantaj din punctul de vedere al exploatării ulterioare a proprietăților. Asta pentru că acestea pot fi utilizate și pe cont propriu, ca locuințe de vacanță sau chiar ca reședințe permanente, dar pot fi și închiriate. Datorită multiplelor facilități prevăzute în AXXIS Nova Resort & SPA, viitorii proprietari din cadrul proiectului nostru vor avea opțiunea închirierii atât în regim turistic, cât și pe termen lung, 12 luni din 12.”, a mai spus Daniel Cârstocea, Președinte Grup Petrol Marin S.A.

 
Suprafețele apartamentelor din blocul Madrid sunt cuprinse între 53 și 224 de metri pătrați, în vreme ce prețurile pornesc de la 79.000 de euro pentru studiouri, de la 120.000 de euro pentru două camere, respectiv 199.900 de euro pentru trei camere. Toate locuințele dispun de terase generoase, ale căror suprafețe ajung până la 106 metri pătrați.

Printre facilitățile ansamblului rezidențial și hotelier AXXIS Nova Resort & SPA se numără o plajă privată, de peste 20.000 metri pătrați, cei peste 15.000 de metri pătrați de spații verzi (ce includ o grădină cu cirești japonezi și o grădină franceză, în stil Versailles), dar și centrul SPA cu dotări de ultimă generație (circa 1.000 de metri pătrați de piscină exterioară și interioară încălzită, saună, jacuzzi, servicii de cosmetică, masaj și relaxare etc.). Pasionații de activități sportive vor avea la dispoziție terenuri de volei, de fotbal, sală de fitness, zonă de agrement pentru sporturi nautice, iar paleta facilităților este completată de spații de joacă pentru copii, hotel pentru animale, dar și de magazine de lux, restaurante și cafenele.
 

Despre AXXIS Nova Resort & SPA
 

Amplasat în prima linie la malul Mării Negre, pe terenul binecunoscutului camping GPM Holiday, din Mamaia Nord, ansamblul integrat AXXIS Nova Resort & SPA reprezintă o investiție de amploare, 100% autohtonă, derulată de compania Grup Petrol Marin S.A. Pe parcursul anului 2022, complexul a primit titlul de «Best Project 2021» în cadrul Galei Investing în Property - Romanian Property Awards, dar și trofeul «Ansamblul Rezidențial și Hotelier Exclusivist al Anului», la Gala Real Estate Magazine.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

AXXIS NOVA RESORT, mesaj de 8 Martie

08 Mar 2024 421

AXXIS NOVA Mesaj de Sărbători

24 Dec 2023 702

AXXIS Nova Resort & SPA La mulți ani de Ziua Marinei Române!

15 Aug 2023 766

Axxis Nova Mesaj de Paște

15 Apr 2023 1229

Axxis Nova Mesaj de Paște

14 Apr 2023 879

AXXIS NOVA - „Suntem ceea ce iubim. Viața le-o datorăm lor, femeilor. La mulți ani fericiți!“

08 Mar 2023 1447

AXXIS Nova vă urează Sărbători fericite

25 Dec 2022 1922

Dezvoltatorul AXXIS Nova Resort & SPA participă la târgul imobiliar organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, între 4 și 6 noiembrie

04 Nov 2022 1159

Axxis Nova Resort&Spa a câștigat premiul Real Estate 2022 (FOTO+VIDEO)

24 Oct 2022 1777

AXXIS Nova Resort & SPA La mulți ani de Ziua Marinei Române!

15 Aug 2022 774

Antonia și Selly, prezenți la Axxis Nova Resort&Spa! Vor fi consilieri în vânzări pentru o zi

04 Jul 2022 1644

AXXIS Nova Resort&SPA, câștigătorul trofeului „Best Project 2021”

14 Jun 2022 1500

AXXIS Nova Resort&SPA Sărbători Pascale cu bine!

20 Apr 2022 1106

Vouchere de 5.000 Euro reducere în AXXIS NOVA Resort & SPA pentru vizitatorii Salonului Imobiliar, 15-17 aprilie

13 Apr 2022 1754

AXXIS Nova Resort&SPA, mesaj de Crăciun

25 Dec 2021 1118