Baza de instruire CERONAV de pe aleea Universităţii va avea o parcare nouă (document)

CERONAV Constanţa a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului memoriul de prezentare a proiectului „Parcare pentru baza de instruire CERONAV şi împrejmuire, acces în baza de instruire“, în vederea obţinerii acordului de mediu. Proiectul propune realizarea unei parcări pe două loturi, pe aleea Universităţii nr. 46-48, zona Campusului Universitar, lacul Siutghiol.
 
Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV îşi propune să asigure celor aproximativ 150 de cursanţi/zi care fac practică şi instruire locuri de parcare pentru autoturismele acestora, într-un perimetru securizat, special amenajat aflat în exteriorul bazei de instruire.
 
Parcarea va avea suprafaţa totală de 1.796 mp şi se compune din două zone (una de 1.142 mp şi alta de 654 mp), fiecare cu ieşire printr-o barieră. Cele două zone de parcare sunt despărţite de o fâşie de teren aflată în proprietatea Primăriei Constanţa. Suprafaţa totală a părţii carosabile a parcării este de 1.729 mp, la care se adaugă 67 mp spaţiu verde. Se vor marca 62 de locuri de parcare cu dimensiunile 5,00 x 2,50 m.
 
Îmbrăcămintea platformei va fi din beton asfaltic şi parţial pavele demontabile peste reţelele de apă şi canalizare existente în amplasament. În exterior, pe aleea Universităţii, în lungul gardului proiectat al parcării, pe 85,00 m, se va executa un trotuar de 1,20 m lăţime. Îmbrăcămintea trotuarelor se va executa din pavele de beton autoblocante cu grosimea de 5 cm. Panta transversală a trotuarelor va fi de 1,5%. Bordura la trotuarul exterior va fi mai ridicată decât suprafaţa carosabilă a aleii Universităţii cu 15 cm. Pavajul la trotuare se va realiza pe un strat suport din beton C16/20, cu grosimea de 10 cm. Acest strat va avea o fundaţie din piatră spartă de 15 cm grosime.
 
Pe conturul platformei, în interior, se va executa o împrejmuire cu gard cu soclu din beton armat şi stâlpi cu plasă metalică bordurată tip Metro. La exterior, pe aleea Universităţii, gardul va avea stâlpi din beton armat şi panouri din fier forjat cu sigla CERONAV. Soclul gardului va depăşi cu ~60 cm nivelul trotuarului exterior. Intrarea şi ieşirea din parcare se vor face prin două porţi dotate cu bariere automate. O poartă va fi spre curtea centrului de instruire. Bordura de încadrare a spaţiilor verzi va avea secţiunea de 20 x 25 cm. Bordura va depăşi cu maximum 12 cm suprafaţa platformei pentru a permite parcarea autoturismelor. Iluminatul platformei este asigurat prin iluminat propriu, dar şi prin iluminatul public existent. Parcarea va fi supravegheata video.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta documentaţia depusă la APM Constanţa. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Licitații Constanța CERONAV achiziționează servicii de pază, protecție, supraveghere permanentă și transport valori pentru sediile sale (DOCUMENT)

13 Apr 2024 478

Teren de pe Aleea Universității din Constanța, vândut la licitație

11 Apr 2024 953

Licitații Constanța CERONAV achiziționează sistem semnalizare incendiu pentru sediul de la Galați (DOCUMENT)

10 Apr 2024 370

Mai multe vânzări de terenuri, în atenția Consiliului Local Municipal Constanța. Pentru unele suprafețe se poate exercita dreptul de preepțiune

22 Mar 2024 899

CERONAV achiziționează de la Smart Control SRL servicii de mentenanță pentru simulatoare! (DOCUMENT)

15 Mar 2024 461

Scandal la CERONAV Dan Pisică, director comercial, face acuzații grave! Ce spune directorul general Teodor Popa

12 Mar 2024 4966

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 747

Cumpărări directe Constanța! Centrul de Scafandri a bătut palma cu CERONAV! (DOCUMENT)

06 Mar 2024 518

Achiziție nouă la Ceronav Constanța. Instituția cumpără servicii de mentenanță pentru stimulatoare (DOCUMENT)

01 Feb 2024 843

UPDATE. Ședință CL Constanța CERONAV poate cumpăra prin licitație terenul de la Baza Nautică (DOCUMENT)

28 Dec 2023 774

Proiectul de hotărâre privind vânzarea unui teren de aproximativ 700 mp din Constanța, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

28 Dec 2023 849

Servicii de curățenie pentru Ceronav Constanța și Subunitatea Ceronav Galați. Cine a câștigat contractele (DOCUMENT)

20 Dec 2023 1011

Teodor Popa l-a înlocuit pe Ovidiu Cupșa. Declarații de avere Averile și interesele fostului și actualului director de la CERONAV Constanța (DOCUMENTE)

14 Dec 2023 2385

Surse UPDATE. Teo Popa îl înlocuiește pe Ovidiu Cupșa la conducerea Ceronav!

13 Dec 2023 2354

LIVE, în Constanța AUR vrea două referendumuri, unul pentru familie și un altul pentru plata cu cash! (FOTO)

12 Oct 2023 1389