Bloc de patru etaje, ridicat de Dragoş Dinamic în Mamaia Sat


Dragoş Dinamic SRL, prin Fronea Liliana şi Fronea Dragoş, a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa acord de mediu pentru ridicarea unui bloc de patru etaje. Mai exact, este vorba despre proiectul: „Construire locuinţe colective S+P+4e cu garaje la subsol”, amplasat în oraşul Năvodari, zona Mamaia Sat, strada M17 nr. FN, Lot 6. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, zilnic, între orele 9.00 – 13.00. De asemenea, şi o\l "bservaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa.

Dragoş Dinamic SRL, în datele Registrului Comerţului

Înfiinţată în anul 2011, societatea are sediul social în Năvodari. Capitalul social subscris, de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de  10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt: Fronea Liliana şi Fronea Dragoş, fiecare cu 50% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de colectarea deşeurilor nepericuloase, este Fronea Liliana.

În anul fiscal 2016, societatea cu 3 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 16.580 lei şi un profit de 8.927 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, societatea cu 3 salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 35.000 lei şi un profit de 3.271 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: zero salariaţi, o cifră de afaceri de 83.787 lei şi un profit de 53.192 lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 372

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 501

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 349

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 566

Dezbaterea publică, pe data de 25 aprilie CN ACN Constanța SA va sistematiza teritoriul aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă

20 Apr 2024 433

Bella Licca International SRL elaborează PUZ pentru o investiție în județul Constanța

19 Apr 2024 345

APM Constanța Undă verde de la Mediu pentru extinderea zonei de exploatare de către Celco SA

18 Apr 2024 372

Imobiliare Constanța Când are loc dezbaterea publică pentru construirea unui imobil de 11 etaje la Neptun?

18 Apr 2024 407

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 457

Decizia APM Constanța Hotel de trei etaje, construit de Talpac SRL în Eforie Nord

18 Apr 2024 542

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 468

Investiție realizată de Polaris M Holding la Constanța!

15 Apr 2024 400

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2329

O firmă controlată de doi oameni de afaceri turci va ridica un imobil de patru etaje în municipiul Constanța

13 Apr 2024 768

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 484