Blocul de patru etaje, ridicat de Stop SRL în locul Complexului Primo din Constanţa, va fi fi supraetajat. Ce a transmis Municipalitatea

 
Complexul Primo de pe strada Dezrobirii nr. 92 din Constanţa, acolo unde de-a lungul timpului şi-au desfăşurat activitatea mai multe societăţi comerciale, a fost demolat, iar investitorul Stop SRL, societatea omului de afaceri Costica Zelca, a anunţat  că va ridica un imobil de patru etaje
 
Iată că pe data de 6 mai, Primăria Constanţa a emis, pentru Stop SRL, certificatul de urbanism nr. 1606 – „Recompartimentare interioară, modificare faţade şi supraetajare cu încă un nivel, o singură dată, în suprafaţă de maxim 20% din suprafața construită desfăşurată a clădirii, conform prevederilor legii nr. 50/1991, modificată prin Legea nr. 193/2019 numai după întabularea construcției în baza unui proces-verbal la terminarea lucrărilor, conform H.C.L. nr. 37/2020“.
 
Reamintim că, recent, Stop SRL a solicitat de la APM Constanța emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Construire imobil S+P+4e cu destinația de locuinte colective, parter comercial, platforme de parcare si imprejmuire tere“, propus a fi amplasat în municipiul Constanța, strada Dezrobirii. De asemenea, pe data de 20 septembrie 2019, Stop SRL a obținut de la Primăria Constanța certificatul de urbanism nr. 3401, care constă în „Construire imobil locuințe colective S+P+4E, parter comercial, platforme de parcare, împrejmuire teren și racordare utilități“. Pe data de 13 mai 2019, Primăria Constanța a emis, pentru Stop SRL, autorizația de desființare nr. 42, care constă în „Demolare imobil P+2 etaje de pe strada Dezrobirii.
 
În luna decembrie 2018, societatea Stop SRL a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța documentația necesară obținerii acordului de mediu aferent proiectului „Construire imobil locuințe colective S+P+4E, parter comercial, platforme de parcare, împrejmuire teren și racordare utilități“. Imobilul va fi realizat pe strada Dezrobirii nr. 92 din municipiul Constanța. Documentația a fost întocmită la solicitarea beneficiarului SC Stop SRL, fiind destinată obținerii autorizației de construire a unui imobil de locuințe colective S+P+4E, parter comercial, platforme de parcare, împrejmuire teren și racordare utilități.
 

Date oficiale despre SC Stop SRL

 
Potrivit Registrului Comerţului, Stop SRL a luat fiinţă în anul 1993 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 596.000 de lei, integral vărsat, este compus din 5.960 de părţi sociale. Firma este controlată de Silvia Zelca, cu 10% din capitalul social, şi Costică Zelca, cu 90% din capitalul social. Administratorul societăţii, care se ocupă de comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, este Costică Zelca. Stop SRL are următoarele puncte de lucru: Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 558A; aleea Argos nr. 6, staţiunea Mamaia, zona Mamaia Nord; aleea Argos nr. 4, staţiunea Mamaia, zona Mamaia Nord; Mamaia, careul C3, lotul 28; Mamaia, aleea Siracuzza nr. 1; Mamaia, aleea Siracuzza nr. 2, careul C1, lot 7; bulevardul Mamaia, hotel Malibu nr. 316; sector de plajă Năvodari II, subsector 9; sector de plajă Năvodari II, subsector 8; municipiul Constanţa, strada Dezrobirii nr. 92; bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 202A; aleea Argos nr. 2, lot 1/1; Năvodari, sola 29, parcela A158/5, trup 1(D), lot 3/2; municipiul Constanţa, careul C1, lot 11, lot 12, lot 15, lot 16, lot 17; Mamaia, sector VIII, subsector 1. În anul fiscal 2015, Stop SRL a avut 192 de salariaţi, o cifră de afaceri de 34.855.841 de lei şi un profit de 11.907.643 de lei. Situaţia financiară pe anul 2016 arată astfel: 184 de salariaţi, cifră de afaceri netă de 40.627.733 de lei şi profit de 13.439.697 de lei.
 
Citește și:
 
A rămas o amintire Imobil de patru etaje, ridicat de omul de afaceri Zelca în locul complexului Primo din Constanța

Complexul Primo din Constanţa rămâne o amintire. Firma omului de afaceri Zelca va ridica un imobil de patru etaje (galerie foto)


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce spune omul de afaceri Costică Zelca Primarul Constanței, autorizat de judecători să desființeze lucrările reclamate de la Primo Residence! Stop SRL face apel (FOTO)

27 Sep 2023 10588

A rămas o amintire Imobil de patru etaje, ridicat de omul de afaceri Zelca în locul complexului Primo din Constanța

21 Mar 2020 31805

Şantier pe strada Dezrobirii din Constanţa. Act de urbanism emis de municipalitate pentru firma Stop SRL (galerie foto)

23 Sep 2019 6298

Complexul Primo din Constanţa rămâne o amintire. Firma omului de afaceri Zelca va ridica un imobil de patru etaje (galerie foto)

22 Jun 2019 5902