Care sunt imobilele din municipiul Constanța unde vor începe lucrările de reabilitare termică pe banii din PNRR?

  • În luna aprilie, Primăria Constanța a întârziat cu depunerea documentelor necesare pentru a beneficia de finanțarea proiectului de reabilitare termică a imobilelor din municipiu în cadrul sesiunii de finanțare deschisă de Ministerul Dezvoltării Regionale
  • Primăria Municipiului Constanța a accesat circa 14 milioane de euro din totalul de 23 de milioane de euro disponibili pentru întreg județul Constanța, în vederea renovării energetice a clădirilor rezidențiale
  • În plus s-au accesat alte 15 milioane de euro pentru renovarea energetică a clădirilor publice
  • Doar 17 blocuri din municipiul Constanța urmează să fie renovate energetic cu bani din Programul Național de Redresare și Reziliență
  • Primăria Constanța a eliberat certificatele de urbanism în vederea eliberării autorizațiile de construire pentru demararea lucrărilor
     


 
În luna aprilie, Primăria Constanța a întârziat cu depunerea documentelor necesare pentru a beneficia de finanțarea proiectului de reabilitare termică a imobilelor din municipiu în cadrul sesiunii de finanțare deschisă de Ministerul Dezvoltării Regionale.
 
Astfel, nu există finanțare în acest sens decât pentru un număr extrem de mic de imobile.

Dosarele se puteau depune începând cu data de 1 aprilie, conform anunțului Ministerului Dezvoltării, însă municipalitatea nu a apucat să demareze toate procedurile la timp. 

Primăria Municipiului Constanța a accesat circa 14 milioane de euro din totalul de 23 de milioane de euro disponibili pentru întreg județul Constanța, în vederea renovării energetice a clădirilor rezidențiale.

În plus s-au accesat alte 15 milioane de euro pentru renovarea energetică a clădirilor publice. Este vorba despre Grădinița cu program prelungit „Steluțele Mării”, Școala Gimnazială nr.14, Școala Gimnazială nr.23 „Constantin Brâncoveanu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța cu Turtă Dulce”, Școala Gimnazială nr.7 „Remus Opreanu”, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” și Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copiilor”.
 
Doar 17 blocuri din municipiul Constanța urmează să fie renovate energetic cu bani din Programul Național de Redresare și Reziliență.
 

Reabilitarea termo-energetică a acestora se va realiza prin: izolarea termică a fațadei, termo-hidroizolarea terasei și izolarea planșeului, reabilitarea și modernizarea instalației de distribuției a agentului termic, reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat în spațiile comune, repararea trotuarelor de protecție pentru a elimina infiltrațiile la infrasctructura imobilelor sau repararea elementelor de construcție ale fațadei.



Municipalitatea a emis zilele trecute certificatele de urbanism în vederea eliberării autorizațiile de construire pentru demararea lucrărilor
pentru aceste imobile, după cum urmează: B-dul I.G. Duca nr. 75, bl. L 49, loc. Constanţa, strada București, nr. 8, bl. L18, loc. Constanţa, B-dul Ferdinand nr. 80, bl. CFR, loc. Constanţa, strada Traian nr. 30, bl. B4, loc. Constanţa, Aleea Lupeni nr. 6, bl. E3, loc. Constanţa, B-dul Ferdinand nr. 50A, bl. R8, loc. Constanţa, B-dul I.G. Duca nr. 81E, bl. L46, loc. Constanţa, B-dul I.G. Duca nr. 81, bl. L44, loc. Constanţa, B-dul Alexandru Lăpușneanu nr. 84, loc. Constanţa, jud. Constanţa, România, bl. LE33, B-dul Alexandru Lăpușneanu nr. 80, bl. LE31, loc. Constanţa, B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 33, bl. L19, loc. Constanţa, jud. Constanţa, strada Soveja nr. 78, bl. FT3A, loc. Constanţa, strada Soveja nr. 76, bl. FT3B, loc. Constanţa, strada Soveja nr. 82, bl. FT4, loc. Constanţa, B-dul Alexandru Lăpușneanu nr. 82, bl. LE32, loc. Constanţa, B-dul I.G. Duca nr. 75A, bl. L 50, loc. Constanţa, B-dul Ferdinand nr. 106, bl. R5, loc. Constanţa, B-dul Alexandru Lăpușneanu nr. 106, bl. L1, loc. Constanţa și strada Traian nr. 32, bl. C2, loc. Constanţa.

A mai fost emisă și autorizația de construire și pentru imobilul de pe B-dul 1 Mai nr. 101 care aparține de Grup Școlar Industrial de Marină pentru sediul Grădinița cu program prelungit nr. 53 Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Constănțeanul supărat. Asociațiile de proprietari din Constanța ar putea rata reabilitarea termică gratuită a blocurilor chiar din cauza Primăriei (DOCUMENTE)
 
Doar 12.6% dintre Asociațiile de Proprietari au reușit totuși să depună dosarele pentru reabilitare termică prin PNRR. După ce a făcut-o lată, Primăria Constanța le transmite că mai au o șansă la toamnă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 501

Imobiliare Constanța Grain Sistem Service SRL va ridica un bloc de opt etaje în zona La Butoaie din Mamaia

26 Mar 2024 763

Imobiliare Constanța Smarald Lake Residence SRL, certificat de urbanism pentru o investiție pe strada Rubinului

20 Mar 2024 626

Imobiliare Constanța George Chendru, fondatorul trupei Pindu, modifică blocul pe care îl ridică pe strada Oslo

20 Mar 2024 550

Rezultatul informării și consultării PUZ, iniţiat de Comtrans SA, pentru o investiţie pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa

19 Mar 2024 762

Vrei să-ți cumperi o casă sau un teren? Vezi unde găsești cele mai ofertante opțiuni

19 Mar 2024 363

Licitații Tulcea Mega Edil SRL, peste 16,07 milioane de euro de la Consiliul Județean Tulcea, prin licitație deschisă! Va întreține drumurile din Est și Vest (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 492

Bloc de 11 etaje, în sudul litoralului. Ce a decis Agenția pentru Protecția Mediului Constanța?

17 Mar 2024 692

Imobiliare Constanța Afaceristul Dumitru Cușu dorește să supraetajeze imobilul de pe bulevardul Tomis 108!

15 Mar 2024 1418

Hefe Artizan SRL va construi un spațiu comercial la Mihai Viteazu, județul Constanța

15 Mar 2024 612

Investiție în Năvodari Ce a decis Tribunalul Constanța cu privire la autorizația de construire pentru Stely Metal SRL?

14 Mar 2024 1961

Imobiliare Constanța Un italian vrea să ridice un bloc, pe bulevardul Mamaia, aproape de Delfinariu. Acolo este, în prezent, o parcare

14 Mar 2024 1065

Imobiliare Constanța Grindeanu Imob Construct SRL, demersuri pentru investiția imobiliară din zona Lacului Siutghiol

13 Mar 2024 772

Stely Metal SRL va elabora un PUD pentru o investiție în municipiul Constanța

13 Mar 2024 675

Firme Constanța Compass Trading & Management SRL are un nou punct de lucru pe bulevardul Mamaia

13 Mar 2024 385