Casa Modei din Constanţa, supraetajată. Primăria Constanţa a emis certificatul de urbanism

Societatea Violet Ice SRL, în reorganizare judiciară, a solicitat şi a obţinut, pe data de 7 mai, de la Primăria Constanţa, un act de urbanism, necesar supraetajării unui imobil situat pe strada Ştefan cel Mare nr. 37 - Casa Modei.
 
Astfel, certificatul de urbanism nr. 1583 constă în următoarele: „Supraetajare imobil cu funcţiunea de spaţii comerciale de la S+P+2e la S+P+4e“. Reamintim că, pe data de 9 noiembrie 2018, Primăria Constanţa a emis şi certificatul de urbanism nr. 4178, care presupune extinderea Casei Modei. Mai exact, certificatul de urbanism nr. 4178 constă în următoarele: „Extindere pe verticală cu un etaj imobil S+P+2e - Casa Modei cu condiţia încadrării în reglementările urbanistice aprobate (CUT, regim de înălţime)“. Imobilul este situat pe strada Ştefan cel Mare nr. 35-37.
 

Violet Ice SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 2002, societatea are sediul social în municipiul Constanţa. Firma este în reorganizare judiciară, sub incidenţa Legii nr. 85/2006. Capitalul social subscris, de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Violet Ice SRL este controlată de Plastira Nelu, cu 33,33% din capitalul social, Martinescu Nicolae, cu 33,33% din capitalul social, Coconea Laurenţiu, cu 33,33% din capitalul social. Administratorii firmei sunt: Coconea Laurenţiu, Martinescu Nicolae şi Plastira Nelu. Administratorul judiciar este AS Insolv SPRL.
 
Violet Ice SRL se ocupă de comerţul cu amănuntul al textilelor, în magazine specializate. În anul fiscal 2015, societatea a avut 5 salariaţi, o cifră de afaceri de 714.768 lei şi o pierdere de 80.676 lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea cu 5 salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 864.639 lei şi o pierdere de 87.189 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 8 salariaţi, cifră de afaceri de 867.905 lei şi profit de 101.810 lei.
 
Nelu Plastira mai este asociat în Neocarmis SRL (radiată) şi Plastiras SRL (întrerupere temporară de activitate ). Numele lui Nicolae Martinescu apare în Frigotrans Activ SRL, Iorom Leader SRL, Luxury Escape SRL şi Carminerisa SRL (radiată). La rândul său, Laurenţiu Coconea este asociat în Lamar Star SRL. De asemenea, numele lui Viorel Crăciun mai apare în Balcan Expres SRL, ULPIA SA, Zobelux SRL (radiată).
 
Citeşte şi:
 
Casa Modei din Constanţa va fi extinsă. Investitorul a obţinut certificat de urbanism

 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Document de urbanism Casa Modei de pe Ștefan cel Mare ar putea fi supraetajată

18 Oct 2022 2276

Constanța Modificări la magazinul Orange din Casa Modei, de pe Ștefan cel Mare!

02 Jul 2022 1967

Casa Modei din Constanţa va fi extinsă. Investitorul a obţinut certificat de urbanism

11 Nov 2018 4764

Creditorii Violet Ice SRL încearcă să scoată firma din insolvenţă!

06 Dec 2016 2326

Modificarea şi prelungirea planului de reorganizare a SC Violet ICE SRL, la mâna creditorilor

14 Oct 2016 2785

Creditorii societății Violet Ice SRL, convocati de administratorul judiciar

17 Sep 2015 2406