22 Oct, 2016 00:00
2380
Nicoleta BACIU
La sediul Primăriei Constanţa s-a desfăşurat, ieri, dezbaterea publică organizată pentru consultarea cu privire la propunerile preliminare ale Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona delimitată de strada Ştefăniţă Vodă, unitatea militară, terenuri proprietate publică şi privată. Iniţiatorul PUZ-ului este notarul
Steluţa Daniela Orban, soţia afaceristului
Lucian Orban, care deţine falimentarul ICIL SA Constanţa.
Din partea Primăriei Constanţa au fost prezente
Simina Stăiculescu şi
Cristina Stamat, inspectori Biroul Strategii Urbane, iar din partea beneficiarului, Steluţa Daniela Orban, arhitectul
Simona Buculeasa şi urbanistul
Simona Şocarici. Doar trei constănţeni care locuiesc în zonă au fost prezenţi la dezbatere, dar şi
Sorin Belu, de la Asociaţia „Baricada verde“.
Iniţiatorul PUZ-ului deţine terenul pe care vrea să-l transforme în ansamblu de unităţi locative. Blocul va fi de P7, faţă de P+9, cum era prevăzut iniţial. Imobilul urmează să fie construit în zona delimitată de strada Ştefăniţă Vodă, unitatea militară, terenuri proprietate publică şi privată. Mai exact, va fi amplasat vizavi de spitalul privat Euromaterna.
Singurele observaţii ale celor trei constănţeni prezenţi la dezbaterea publică privind PUZ-ul iniţiat de notarul Steluţa Daniela Orban au vizat: lărgirea străzii Ştefăniţă Vodă de la două la patru benzi, realizarea unui sens giratoriu lângă Unitatea Militară şi păstrarea copacilor.
„Prin Planul Urbanistic Zonal se vor stabili reglementări noi cu privire la regimul de construire, diversificarea funcţiunilor din zonă, înălţimea maximă admisă, Coeficientul de Utilizare a Terenului (CUT), Procentul de Ocupare a Terenului (POT), retragerea clădirilor faţă de aliniament şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelelor“, se arăta în argumentarea PUZ-ului. Până pe data de 28 octombrie, constănţenii pot transmite observaţii şi propuneri asupra documentelor, disponibile la sediul Primăriei municipiului Constanţa, Biroul Strategii Urbane, între orele 8.00 şi 16.00.
Comisia tehnică de urbanism va face propuneri către Consiliul Local Municipal Constanţa de aprobare sau respingere a acestui PUZ. Ulterior, ţinând cont de propunerile acestei comisii, primarul trebuie să elaboreze un proiect de hotărâre, pe care consilierii locali îl vor aproba sau respinge.
Citeşte şi
Blocul de nouă etaje pe care notarul Steluţa Daniela Orban vrea să-l ridice pe Ştefăniţă Vodă, la mâna constănţenilor
Notarul Steluţa Daniela Orban a iniţiat un PUZ pentru un bloc de nouă etaje vizavi de Euromaterna
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: