Ce răspuns a primit Mini Farm SRL de la Primăria Constanța, legat de o investiție în zona Gării CFR?

SC Mini Farm SRL a obținut un document de la Primăria Constanța, privind investiția pe care dorește să o realizeze pe strada Theodor Burada, zona Gara CFR Constanța.

În data de 1 februarie 2023, firma amintită a obținut CU 289/01.02.2023 pentru întocmirea unui PUZ în vederea construirii unui imobil cu regim de înălțime P+1E cu funcțiune comercială, alimentație publică, servicii, birouri, parcări, racord. Primăria a răspuns că „în urma controlului efectuat de către Poliția Locala, s-a constatat existența unui imobil – construcție executată din materiale ușoare în suprafață de aprox. 60 mp, edificată fără autorizație de construire și astfel, conform Legii nr. 350/2001, art. 56^1: “Nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire”.  Documentul este valabil 12 luni.

Mini Farm SRL
 
Firma este înființată în anul 1996, cu sediul în Babadag, strada Republicii. Asociat unic este Valentin Călin, iar administrator Marin Călin. Conform confidas.ro, în anul 2021, firma a raportat 460 de salariați, la o cifră de afaceri de 250 milioane de lei, cât și un profit de 4,6 milioane lei.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce firmă va furniza produse farmaceutice pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2023 725

DGASPC Constanța - Acorduri cadru de furnizare produse farmaceutice. Ce societate a câștigat? (DOCUMENT)

06 Dec 2021 3061

Incendiu în Constanța, la Tomis III

07 Oct 2020 1901

Constanța. Ajungi pe bulevardul 1 Decembrie 1918? Vrei să oprești? Uite ce semn de circulație a fost montat

07 Nov 2016 9087

Mini FARM – lant de farmacii in Constanta, Navodari, Tulcea si Babadag

31 Mar 2013 15818