Ce se construiește Neo Mamaia SRL ridică mai multe imobile de 12 etaje, în Mamaia. Unde vor fi amplasate

  • Neo Mamaia SRL intenționează edificarea mai multor blocuri în stațiunea Mamaia, în apropiere de zona cluburilor
  • Este vorba de strada Itaca, pe terenurile unde se dorește construirea blocurilor de 12 etaje
  • Neo Mamaia SRL are mai multe investiții în vecinătate, pe aleea Lamia
 
Neo Mamaia SRL a obținut mai multe certificate de urbanism pentru investiții în municipiul Constanța, mai precis în stațiunea Mamaia.
 
Prin Certificatele de Urbanism eliberate pe 15 octombrie, cu nr. 3252, 3253, 3254 și 3255, Neo Mamaia vrea să efectueze următoarele investiții: imobil P+12E – apartamente de vacanță, locuințe permanente, funcțiuni turistice, spații publice, semipublice/private, pe strada Itaca nr. 8,  ansamblu P+4-5 etaje Retras, cu funcțiuni pentru turism, apartamente vacanță, locuințe permanente, strada nefiind specificată, imobil P+12E – apartamente de vacanță, locuințe permanente, funcțiuni turistice, spații publice, semipublice/private, pe strada Itaca nr. 6 și imobil P+12E – apartamente de vacanță, locuințe permanente, funcțiuni turistice, spații publice, semipublice/private, pe strada Itaca nr. 4.
 
Toate documentele au o valabilitate de 24 de luni.
 

Lamia 8

 
Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru ridicarea unui imobil în stațiunea Mamaia, pe aleea Lamia nr. 8. Este vorba de edificarea unui imobil de 8 etaje, investiție realizată de către Neo Mamaia SRL
 
Astfel, prin Certificatul de Urbanism 1342 din data de 4 mai 2021, Neo Mamaia SRL urmează să ridice un imobil P+5-8E cu destinația apartamente de vacanță, locuințe permanente, amenajări ale spațiilor publice, semipublice și private. Documentul are o valabilitate de 12 luni.
 

Investiția de pe Lamia 4

 
Amintim că în octombrie 2019 societatea a prezentat proiectul „Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC.117 din data de 19.09.2018 «Construire ansamblu rezidențial D+P+4-5e, apartamente de vacanță cu alimentație publica» prin amenajări interioare, modificare indici autorizați, schimbare destinație în locuire“, propus a se realiza în Constanța, zona Mamaia Nord, aleea Lamia nr. 4.
 
Reamintim că firma Neo Mamaia SRL a solicitat și a obținut pe data de 29 mai 2019, de la Primăria Constanța, două acte de urbanism care vizează un bloc de 5 etaje, ridicat pe aleea Lamia din stațiunea Mamaia. Este vorba despre certificatul de urbanism nr. 1853 din data de 29.05.2019, care constă în „Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC nr. 1170/19.09.2018 pentru «Construire ansamblu rezidențial D+P+4-5 etaje, apartamente de vacanță cu alimentație publică» prin amenajări interioare, modificare indici autorizați, schimbare destinație în locuire“.
 
Cel de-al doilea certificat de urbanism - nr. 1854 din data de 29.05.2019 - presupune următoarele: „Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu Ac nr. 1170/19.09.2018 pentru «Construire ansamblu rezidențial d+p+4-5 etaj apartamente de vacanță cu alimentație PUBLICĂ» prin supraetajare cu încă un nivel, o singură dată, în suprafață de maxim 20% din suprafața construită desfășurată a clădirii, conform prevederilor Legii nr. 50/1991 numai după intabularea construcției la stadiul fizic autorizat premergător supraetajării, amenajări interioare, refațadizare, modificare indici autorizați, schimbare de destinație în locuire“.

 
În 2018, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a emis acord de mediu pentru proiectul „Construire ansamblu rezidențial D+P+4-5e, apartamente de vacanță cu alimentație publică (demisol - garaje, parter - alimentație publică și garaje, etaje 1-5 - apartamente de vacanță)“. Adresa investiției realizate de Neo Mamaia SRL este stațiunea Mamaia, zona Mamaia Nord, careul C2, lot 19. Terenul are o suprafață de 2.348 mp. Este proprietatea societății Neo Mamaia SRL, preluată de la Trans Expedition Feroviar SRL, conform contractului de schimb autentificat sub numărul 42369/03.04.2108, potrivit extrasului de carte funciară nr. 244984 din 2016.
 


Pe 21.04.2016, Primăria Municipiului Constanța a emis certificatul de urbanism nr. 1483. Imobilul era proprietatea SC Trans Expedition Feroviar SRL, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 4453/30.10.2008 și nr. 4454/30.10.2008, act dezmembrare nr. 2282/10.10.2007, act administrativ 24944/10.03.2016, conform extrasului de carte funciară numărul 210121 și 210122 din 2016. Ansamblul rezidențial D+P+4-5 etaje (apartamente de vacanță, alimentație publică la parter, garaje) va cuprinde 41 de apartamente, la etajele 1-5, iar la parter vor fi amplasate spații de alimentație publică, circulații comune, spații complementare funcțiunii de locuire, o zonă de stații tehnice și parcaje exterioare.
 

Neo Mamaia SRL

 
Societatea a fost înființată în anul 2017, având sediul social în București, Sector 1, pe strada Maxim Gorki 20. Capitalul social este de 45.000 lei, asociați fiind Neo Properties Development SA, cu sediul în București, pe bulevardul Dacia, având o cotă de participare de 99,98% și Octavian Avrămoiu, cu o cotă de 0,02%. Cel din urmă este administratorul firmei. Activitatea principală a societății constă în dezvoltare imobiliară.
 
În anul 2018, firma a avut 1 salariat, la o cifră de afaceri de 0 lei, cu o pierdere de 146.163 lei. În anul 2019, firma cu un singur salariat a avut tot 0 cifra de afaceri, pierderea fiind de 444.969 lei. Pentru anul 2020, firma a raportat 4 salariați, la o cifră de afaceri de 180.623 lei, cu o pierdere de 5.748.770 lei.
 
Conform confides.ro, Octavian Avrămoiu este asociat și administrator în Neo Floreasca Lake SRL, în Neo Herăstrău Park SRL, în Neo Properties Development SA și în Neo Timpuri Noi SRL. Totodată, a mai fost asociat în două societăți radiate – Current Consult SRl și Euroinsol Consulting SRL. Neo Properties Development SA este asociat majoritar în Neo Floreasca Lake SRL, în Neo Herăstrău Park SRL și în Neo Timpuri Noi SRL.
 

Neo Properties Development SA

 
Neo Properties Development SA are sediul în București, pe strada Maxim Gorki. A fost înființată în anul 2017. Acționari sunt One United Properties SA, cu o cotă de 82,35% și Octavian Avrămoiu, cu o cotă parte de 17,64%. Administrator este cel din urmă, iar auditor este Deloitte Audit SRL.
 

One United Properties SA

 
Firma are sediul social pe strada Maxim Gorki, din București, Sectorul 1, fiind înființată în anul 2007. Acționari sunt Victor Căpitanu, care deține 35,2%, Andrei Liviu Diaconescu, cu o cotă de partiicpare de 35,2% și Listă de persoane fizice și juridice, care însumează 29,59%. Administrator sunt Victor Căpitanu, Claudio Cisullo, Adriana Anca Damour, Marius Mihail Diaconu, Dragoș Horia Manda, Gabriel Ionuț Dumitrescu și Valentin Cosmin Samoilă. Auditor este Deloitte Audit SRL. În anul 2020, firma a raportat 18 salariați, la o cifră de afaceri de 33.074.410 lei, cu un profit de 93.001.566 lei.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Primăria Constanța a eliberat Certificatul de Urbanism pentru ridicarea unui bloc de 8 etaje în Mamaia


Imobil de cinci etaje, ridicat pe o plajă din stațiunea Mamaia. Neo Mamaia SRL vrea să modifice indicii autorizați

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce răspuns a primit Neo Mamaia de la Mediu pentru blocul de 8 etaje pe care îl ridică în municipiul Constanța

26 Jan 2022 2507

Ce se construiește Primăria Constanța a eliberat Certificatul de Urbanism pentru ridicarea unui bloc de 8 etaje în Mamaia

04 May 2021 3039

Undă verde de la APM Indicii autorizaţi pentru imobilul ridicat de Neo Mamaia pe o plajă din Mamaia, modificaţi

15 Nov 2019 2734

Imobil de cinci etaje, ridicat pe o plajă din stațiunea Mamaia. Neo Mamaia SRL vrea să modifice indicii autorizați

01 Oct 2019 2525

Asociaţia lui Vergil Chiţac cere în instanţă anularea unei autorizaţii de construire pentru un imobil care se ridică la doar 100 de metri de apele Mării Negre

04 Jun 2019 3385

Imobilul ridicat de Neo Mamaia SRL pe o plajă din staţiunea Mamaia va fi supraetajat

30 May 2019 3767

Se lucrează la blocul de cinci etaje ridicat pe o plajă din Mamaia. Iată cum va arăta! (galerie foto)

25 Jan 2019 3856

Neo Mamaia SRL, undă verde de la APM Constanţa pentru un bloc de cinci etaje, ridicat pe plajă

24 Aug 2018 6574

Dezbatere publică pentru un imobil de cinci etaje la 102 metri de apele Mării Negre. Investiţia Neo Mamaia SRL, la mâna constănţenilor

17 Jul 2018 2962

Imobil de cinci etaje, la 102 metri de apele Mării Negre! Neo Mamaia SRL a solicitat aviz de mediu de la APM Constanţa (document)

01 Jun 2018 6028