Confort Urban sare în ajutor Centrul comercial Marina Park, ridicat de Bogaris, cu un pas mai aproape de deschidere

Primăria municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, „pune umărul“ la investiția spanioilor de la Bogaris. Bogaris Residential Rom Quatro SRL a obținut ieri certificat de urbanism în vederea derulării unei investiții menite să fluidizeze traficul și să permită accesul către imobil. Cel mai probabil, Confort Urban urmează să înființeze un sens giratoriu la intersecția străzii Soveja cu strada Chiliei. Aici, investitorii urmează să ridice proiectul intitulat Marina Park Shopping Center, care va fi dezvoltat în mai multe faze, până în 2017. Astfel, se pare că pentru prima fază, în centul comercial va funcționa doar un supermaket, cel mai probabil LIDL.

Proiectul unui nou centru comercial

Așa cum arată acum documentele care au fost supuse consultării publicului la Agenția pentru protecția Mediului Constanța, pe strada Soveja nr. 15B, lângă Palatul Copiilor, pe locul fostei baze a RATC, va fi construit un hipermarket de produse alimentare şi nealimentare, care va avea un regim de înălţime parter înalt, stand exterior cu servire asistată imbiss (corp 1), galerii comerciale, comerţ cu produse nealimentare, regim de înălţime parter înalt (corpurile 2 şi 3), drive-in, regim înălţime parter platformă parcare, amenajări exterioare, post trafo, rezervă incendiu, reţele de incintă, acces rutier cu bariere automate, reclame luminoase, împrejmuire, organizare de şantier, amenajare tramă stradală conform PUZ (corp 4). Proiectul, intitulat Marina Park Shopping Center, urmează a fi dezvoltat în mai multe faze, termenul de finalizare fiind 2017. Printre lucrările care vor fi realizate se numără lărgirea străzii Chiliei la trei benzi, amenajarea unei şosele paralele cu strada Chiliei lângă Palatul Copiilor, a alteia în zona de nord a complexului, precum şi a două sensuri giratorii la intersecţia celor două străzi. Prin urmare, viitorul centru comercial va face concurenţă complexului City Park Mall Constanţa.

Despre Bogaris Residential Rom Cuatro SRL

Potrivit Registrului Comerţului, societatea Bogaris Residential Rom Cuatro SRL a fost înregistrată în anul 2006 şi are sediul social în municipiul Bucureşti, bulevardul Lascăr Catargiu nr. 10. Firma are un capital social subscris de 12.2511.531 de lei, integral vărsat, compus din 1.123.959 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 109 lei. Asociat unic este Bogaris Residential 4 SL, cu sediul social în Spania, Pabellon Monorrail. Persoanele împuternicite sunt: El Burgo De Pudio SLU (cu sediul social în Spania, Sevilla), reprezentat prin Rodrigo Charlo Molina, Melibera SLU (cu sediul social în Spania, Sevilla), reprezentat prin Gonzalo Maria Melgarejo Martinez de Avellanosa, Ibertas Proyectos 1 SLU (cu sediul social în Spania, Sevilla), reprezentat prin Francisco Javier Charlo Molina, Gongaltres SL (cu sediul în Spania, Sevilla), reprezentat prin Francisco Javier Gonzalo Ibarra, Manyara SLU (cu sediul în Sevilla, BLV Charles Darwin), reprezentat prin Manuel Alfonso Moyano Reyes. Activitatea principală a Bogaris Residential Rom Cuatro SRL constă în „dezvoltare (promovare) imobiliară“.

Citeşte şi

Emoţii pentru spaniolii de la Bogaris: Cum pot influenţa constănţenii construirea Marina Park Shopping Center 
 
Un nou centru comercial în Constanţa: Spaniolii investesc în hipermarketul Marina Park Shopping Center (galerie foto)
 
Concurenţă pentru mall-ul din Tăbăcărie: Spaniolii de la Bogaris, în linie dreaptă pentru construcţia Marina Park Shopping Center
 
Marina Park Shopping Center, în linie de start: Spaniolii de la Bogaris Residential Rom Cuatro SRL au primit undă verde de la municipalitate

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.