Constănţenii, invitaţi la dezbaterea publică privind blocul de zece etaje al SC Transevren SRL

Pe site-ul Primăriei municipiului Constanţa a fost publicat anunţul de consultare asupra propunerilor preliminare de Plan Urbanistic Zonal pentru terenul delimitat de străzile Cumpenei, Spiru Haret, calea ferată şi SC Meconst SA. Iniţiatorul, Transevren SRL, ar urma să ridice pe acest teren un bloc de zece etaje.
 
„Obiectivul Planului Urbanistic Zonal constă în studierea, reglementarea şi modificarea reglementărilor urbanistice aprobate în limitele zonei studiate“, se arată în argumentarea PUZ. Publicul este invitat să transmită observaţii asupra documentelor disponibile la sediul Primăriei Constanţa, bulevardul Tomis nr. 51, etajul 1, Serviciul Strategii Urbane, în perioada 21 septembrie - 15 octombrie, între orele 8.00 şi 16.00. De asemenea, constănţenii sunt invitaţi să participe la dezbaterea publică organizată la sediul Primăriei Constanţa, bulevardul Tomis nr. 51, sala de şedinţe, în data de 7 octombrie, ora 11.00. Răspunsul la observaţiile transmise se va da până la data de 25.10.2016.

Despre Transevren SRL

Cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Caraiman, societatea a luat fiinţă în anul 1993. Capitalul social subscris, de 3.000.000 de lei, integral vărsat, este compus din 300.000 de părţi sociale. Firma este controlată de Ergean Cheşpi, născut pe 31.03.1969, în Albeşti, cu 10% din capitalul social, şi Semira Omer, născută pe 22.01.1963, în Cotu Văii, cu 90% din capitalul social. Administratorul societăţii este Semira Omer. Transevren SRL se ocupă de transporturi terestre de călători.
 
În anul 2014, societatea cu 98 de salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 11.783.418 lei şi un profit net de 92.452 de lei. Ergean Cheşpi mai este asociat în Ero Trans Tur SRl (radiată). La rândul său, Semira Omer mai este asociată în Consens Company SRL, Falcon Travel SRL şi Moment Travel SRL.

Citeşte şi

De la transporturi de călători, la imobiliare
Bloc de zece etaje, ridicat de Transevren SRL pe strada Cumpenei

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Răspuns de la APM Constanța Două turnuri de 15 etaje în locul restaurantului Parc din Mamaia

01 Dec 2023 2926

Imobiliare Constanța Două turnuri de 15 etaje în locul restaurantului Parc din Mamaia. Date din proiect (DOCUMENT)

01 Nov 2023 10046

Imobiliare Constanța Transevren SRL vrea să desființeze parțial construcțiile existente la Restaurant Parc. Va construi un complex turistic în Mamaia

17 Oct 2023 1231

Primăria Mihail Kogălniceanu, anunț legat de transportul public din localitate (GALERIE FOTO)

07 Jan 2023 1821

Transevren SRL va modifica Complexul Turistic Atena, din stațiunea Saturn

12 Nov 2021 1700

Primăria Cumpăna anunță traseu unic pentru Trans Tur și TranSEvren, care efectuează transport public de persoane între Constanța și Cumpăna

03 Apr 2020 6864

Undă verde de la Primăria Constanța Restaurantul Parc din stațiunea Mamaia va suferi noi modificări. Detalii

09 Mar 2019 1758

Proiect imobiliar futurist în Constanţa. Transevren SRL a solicitat aviz de la arhitectul-şef al municipiului (document)

03 Nov 2018 7257

ITM Constanţa anchetează accidentul produs în zona unei benzinării OMV. Cinci angajaţi ai Comdata Service SRL, răniţi

04 Aug 2018 5316

Patru săli pentru diverse evenimente Ce modificări va aduce Transevren SRL restaurantului Parc Sud din Mamaia (document)

15 Mar 2017 3374

„Mandala“, un nou complex de evenimente marca Transevren SRL

09 Feb 2017 9033

Un nou memoriu pentru PUZ-ul unui bloc de zece etaje pe strada Cumpenei, depus la APM Constanţa de Transevren SRL

21 Dec 2016 3574

Memoriul PUZ-ului, depus la APM Constanţa Transevren SRL continuă demersurile pentru blocul de zece etaje de pe strada Cumpenei

11 Nov 2016 3057

PUZ-ul iniţiat de Transevren SRL îi lasă rece pe constănţeni (galerie foto)

08 Oct 2016 3208

Dezbaterea publică privind blocul de zece etaje al Transevren SRL (galerie foto)

07 Oct 2016 2125