Constănțenii, invitați la dezbaterea raportului privind impactul asupra mediului al investiției imobiliare a Nitalexil. Detalii

Autoritatea competentă pentru protecția mediului Constanța anunță publicul interesat asupra depunerii raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul: „Construire imobil P+8-9e parțial - locuire colectivă la etaje și funcțiune comercială la  parter“, de către Nitalexil SRL. Blocul va fi ridicat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, zona Bar Melody.
 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța poate emite acordul de mediu sau poate respinge solicitarea de emitere a acestuia. Raportul poate fi consultat la sediul autorității competente pentru protecția mediului din Constanța, strada Unirii nr. 23, de luni până joi, între orele 8.00 și 16.00, și vineri, între orele 8.00 și 14.00.
 
Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului va avea loc la Tomis Business Center, strada Mircea cel Bătrân nr. 152 bis, etaj 2, biroul 2A2,  județul Constanța, în data de 2.12.2019, începând cu ora 16.00. Publicul interesat poate transmite în scris comentarii, opinii, observații privind documentele menționate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, până la data de 02.12.2019.
 

Nitalexil SRL, în datele Registrului Comerțului

 
Firma Nitalexil SRL este controlată de Seaside Estate Company SRL și Radu Marin. Înființată în anul 2001, firma are sediul social în municipiul Constanța, bulevardul Aurel Vlaicu, complex Sportiv Badea Cârțan. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părți sociale. Asociați în Nitalexil SRL sunt Seaside Estate Company SRL, cu 70% din capitalul social, și Radu Marin, cu 30% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de activități ale agențiilor turistice, este Radu Marin.
 
În anul 2015, firma cu zece angajați a declarat o cifră de afaceri de 10.606.240 de lei și un profit net de 4.619.421 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea cu 8 salariați a raportat o cifră de afaceri de 772.629 lei și o pierdere de 392.820 lei. Situația financiară pe anul 2017 arată astfel: 8 salariați, cifră de afaceri de 959.783 lei și o pierdere de 735.421 lei.
 

Date despre Seaside Estate Company SRL

 
Înființată în anul 2006, compania are sediul social în municipiul Constanța. Capitalul social subscris, de 35.200 de lei, integral vărsat, este compus din 100 de părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 352 de lei. Seaside Estate Company SRL este controlată de asociați persoane juridice: GKL Engineering LTD, cu sediul în Cipru, Nicosia, cu 66% din capitalul social, și SC Nitalexil SRL, cu 34% din capitalul social. Marius-Cristian Coman este administratorul firmei, care se ocupă de lucrări speciale de construcții.
 
În anul fiscal 2015, societatea a avut zero salariați, o cifră de afaceri de zero lei și o pierdere de 111.670 lei. Și în anul fiscal 2016, societatea Seaside Estate Company SRL a avut zero salariați, o cifră de afaceri de zero lei și o pierdere de 477.457 de lei. Situația financiară pe anul 2017 arată astfel: zero salariați, cifră de afaceri de zero lei o pierdere de 210.131 lei.
 
Citește și:
 

A fost solicitat acord de mediu pentru un imobil de nouă etaje în stațiunea Mamaia. Nitalexil SRL așteaptă răspuns de la Agenția de Mediu

Imobil de nouă etaje, în zona Bar Melody din Mamaia. Ce a transmis Agenția de Mediu societății Nitalexil SRL


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța Undă verde de la Mediu pentru extinderea zonei de exploatare de către Celco SA

18 Apr 2024 205

Imobiliare Constanța Când are loc dezbaterea publică pentru construirea unui imobil de 11 etaje la Neptun?

18 Apr 2024 227

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 268

Decizia APM Constanța Hotel de trei etaje, construit de Talpac SRL în Eforie Nord

18 Apr 2024 304

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 416

Investiție realizată de Polaris M Holding la Constanța!

15 Apr 2024 353

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2219

O firmă controlată de doi oameni de afaceri turci va ridica un imobil de patru etaje în municipiul Constanța

13 Apr 2024 721

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 457

CNAPM SA Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM, Incinta Port, Danele 64-65-66, Parcelele 64-65-66, Parcelele 256 și 257

12 Apr 2024 319

APM Constanța Undă verde pentru edificarea unui bar în Vama Veche

11 Apr 2024 486

Gheorghița Pufleanu vrea să ridice un bloc de 8 etaje în municipiul Constanța

11 Apr 2024 654

Undă verde de la APM Constanța pentru reabilitarea, consolidarea, modernizarea și extinderea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia

11 Apr 2024 368

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 611

Un imobil din stațiunea Venus crește pe verticală. Firma Club Razelm SRL a solicitat acord de mediu de la APM Constanța

11 Apr 2024 424