Construcţie nouă, de patru etaje, pe strada Dezrobirii din municipiul Constanţa. Investitor este societatea Stop SRL (document)

Societatea Stop SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa documentaţia necesară obţinerii acordului de mediu aferent proiectului „Construire imobil locuinţe colective S+P+4E, parter comercial, platforme de parcare, împrejmuire teren şi racordare utilităţi“. Imobilul va fi realizat pe strada Dezrobirii nr. 92 din municipiul  Constanţa.
 
Documentaţia s-a întocmit la solicitarea beneficiarului SC Stop SRL, fiind destinată obţinerii autorizaţiei de construire a unui imobil de locuinţe colective S+P+4E, parter comercial, platforme de parcare, împrejmuire teren şi racordare utilităţi. Terenul studiat se află în intravilanul municipiului Constanţa, fiind proprietatea SC Stop SRL, conform actelor ataşate la documentaţie. Pe terenul de 1.519 mp se va află o construcţie P+2E, Complex Primo, în suprafaţă de 710 mp - construiţi şi 2.225 mp desfăşuraţi. Vecinătăţile terenului sunt: la nord - proprietate privată, la sud - strada Eduard Caudella, la vest - proprietate privată, la est - strada Dezrobirii. Construcţia P+2E, Complex Primo, este propusă spre demolare.
 
Prin proiect se propune construirea unei clădiri de locuinţe colective cu 28 apartamente, cu parter comercial şi parcare subterană. Din punct de vedere funcţional, construcţia propusă va acomoda următoarele funcţiuni: la subsol - 36 de locuri de parcare, adăpost APC şi spaţii tehnice, la parter - zonă spaţiu comercial, la etajele 1-4 - câte 7 apartamente, spaţiu tehnic. Investitorul va asigura locuri de parcare, marcate pe planuri de situaţie, conform HGR nr. 525/27.06.1996 şi Normativ NP 24-97, P132-93 pentru proiectarea parcajelor de autoturisme in localităţile urbane, iar necesarul de locuri de parcare va fi calculat astfel: un loc de parcare pentru fiecare unitate locativă de maximum 100 mp, 2 locuri de parcare pentru fiecare apartament cu suprafaţa între 150 - 200 mp şi 3 locuri de parcare pentru apartamentele mai mari de 200 mp; un loc de parcare pentru fiecare 35 mp suprafaţă utilă pentru spaţii comerciale. În subsol se propun 36 de locuri de parcare cu acces prin rampă auto. Pe sol, la cota străzilor adiacente, se propun 17 locuri de parcare. În total vor fi asigurate 53 de locuri de parcare.

Date oficiale despre SC Stop SRL, potrivit Registrului Comerţului

Stop SRL a luat fiinţă în anul 1993 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 596.000 de lei, integral vărsat, este compus din 5.960 de părţi sociale. Firma este controlată de Silvia Zelca, cu 10% din capitalul social, şi de Costică Zelca, cu 90% din capitalul social. Administratorul societăţii, care se ocupă de comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, este Costică Zelca.
 
Stop SRL are următoarele puncte de lucru: Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 558A; aleea Argos nr. 6, staţiunea Mamaia, zona Mamaia Nord; aleea Argos nr. 4, staţiunea Mamaia, zona Mamaia Nord; Mamaia, careul C3, lotul 28; Mamaia, aleea Siracuzza nr. 1; Mamaia, aleea Siracuzza nr. 2, careul C1, lot 7; bulevardul Mamaia, hotel Malibu nr. 316; sector de plajă Năvodari II, subsector 9; sector de plajă Năvodari II, subsector 8; municipiul Constanţa, strada Dezrobirii nr. 92; bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 202A; aleea Argos nr. 2, lot 1/1; Năvodari, sola 29, parcela A158/5, trup 1(D), lot 3/2; municipiul Constanţa, careul C1, lot 11, lot 12, lot 15, lot 16, lot 17; Mamaia, sector VIII, subsector 1.
 
În anul fiscal 2015, Stop SRL a avut 192 de salariaţi, o cifră de afaceri de 34.855.841 de lei şi un profit de 11.907.643 de lei. Situaţia financiară pe anul 2016 arată astfel: 184 de salariaţi, cifră de afaceri netă de 40.627.733 de lei şi profit de 13.439.697 de lei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta documentaţia depusă la APM Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
O nouă investiţie anunţată de Stop SRL. Magazin retail, înfiinţat în Mamaia Nord
 

Societatea Stop SRL, controlată de Costică Zelca, va amenaja o parcare. Unde va fi amplasată
 
A solicitat acord de mediu Costică Zelca, de la Stop SRL, vrea să supraetajeze un imobil. De la P+1e la P+5-8e

 
Hotelul Malibu din Mamaia, deţinut de Stop SRL, în plin şantier (galerie foto)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bella Licca International SRL elaborează PUZ pentru o investiție în județul Constanța

19 Apr 2024 270

APM Constanța Undă verde de la Mediu pentru extinderea zonei de exploatare de către Celco SA

18 Apr 2024 311

Imobiliare Constanța Când are loc dezbaterea publică pentru construirea unui imobil de 11 etaje la Neptun?

18 Apr 2024 331

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 409

Decizia APM Constanța Hotel de trei etaje, construit de Talpac SRL în Eforie Nord

18 Apr 2024 462

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 435

Investiție realizată de Polaris M Holding la Constanța!

15 Apr 2024 364

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2248

O firmă controlată de doi oameni de afaceri turci va ridica un imobil de patru etaje în municipiul Constanța

13 Apr 2024 728

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 462

CNAPM SA Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM, Incinta Port, Danele 64-65-66, Parcelele 64-65-66, Parcelele 256 și 257

12 Apr 2024 323

APM Constanța Undă verde pentru edificarea unui bar în Vama Veche

11 Apr 2024 501

Gheorghița Pufleanu vrea să ridice un bloc de 8 etaje în municipiul Constanța

11 Apr 2024 660

Undă verde de la APM Constanța pentru reabilitarea, consolidarea, modernizarea și extinderea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia

11 Apr 2024 372

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 613