Cu o cifră de afaceri de zero lei, Casa Pepe SRL vrea să avizeze două planuri urbanistice zonale

Casa Pepe SRL, controlată de Cristina Matei şi Pino Jose Herran, a prezentat la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa documentaţia necesară avizării a două planuri urbanistice zonale ce presupun introducerea unui teren din extravilan în intravilan.
 
Casa Pepe SRL, titularul planului urbanistic „Elaborare PUZ, introducere teren din extravilan în intravilan - zonă rezidenţială, locuinţe individuale, accesuri şi dotări conexe parcela A 277/103/2/1 şi A 277/103/2/2, amplasate în localitatea Năvodari, zona extravilan, sola 43“, anunţă publicul interesat asupra depunerii documentaţiei la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, în vederea obţinerii acordului de mediu pentru avizarea PUZ.
 
De asemenea, Casa Pepe SRL este titular şi al planului urbanistic „Elaborare PUZ, introducere teren din extravilan în intravilan - zonă rezidenţială, locuinţe individuale, accesuri şi dotări conexe parcela A 337/2/1 şi A 337/2/2, amplasate în localitatea Năvodari, zona extravilan, tarla 50, parcela A 337/2/1+A 337/2/2“. În acest sens, a depus documentaţia respectivă la APM Constanţa, în vederea obţinerii acordului de mediu pentru avizarea PUZ-ului.
 
Casa Pepe SRL, în datele Registrului Comerţului
 
Înfiinţată în anul 2005, firma are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 1.000 de lei, integral vărsat, este compus din 10 părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 100 de lei. Casa Pepe SRL este controlată de Cristina Matei, născută pe 7.05.1976, în Bucureşti, cu 10% din capitalul social, şi
Pino Jose Herran, născut pe 27.03.1944, în Spania, cu 90% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de agenţii imobiliare, este Nicuşor Matei, născut pe 31.12.1977, în Bucureşti.
 
Activităţi secundare constau în: intermedieri în comerţul cu material lemnos şi materiale de construcţii; intermedieri în comerţul cu mobilă, articole de menaj şi de fierărie; comerţ cu ridicata al aparatelor electrice de uz gospodăresc, al aparatelor de radio şi al televizoarelor; comerţ cu ridicata al mobilei, al covoarelor şi al articolelor de iluminat; comerţ cu ridicata al ceasurilor şi al bijuteriilor; comerţ cu ridicata al altor bunuri de uz gospodăresc; comerţ cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcţii şi al echipamentelor sanitare; comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare; comerţ cu amănuntul al covoarelor, al carpetelor, al tapetelor şi al altor acoperitoare de podea, în magazine specializate; comerţ cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat şi al articolelor de uz casnic n.c.a., în magazine specializate; cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii; închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate; administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract; activităţi ale agenţiilor turistice; activităţi ale tur-operatorilor; alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică; activităţi de servicii suport combinate.
 
În anul fiscal 2014, Casa Pepe SRL, cu doi salariaţi, a declarat o cifră de afaceri şi un profit de zero lei. De asemenea, şi în anul fiscal 2015, firma cu doi salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri şi un profit de zero lei. Situaţia financiară pe anul 2016 arată astfel: doi salariaţi, cifră de afaceri şi profit de zero lei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Undă verde de la Mediu pentru investiția Casa Pepe SRL!

15 Dec 2022 1229

Casa Pepe SRL, demers pentru modificarea proiectului imobiliar din Mamaia Sat

07 Dec 2022 1213