Imobiliare

Dakonis Imobiliar SRL, în aşteptarea avizului arhitectului-şef privind un imobil de opt etaje situat vizavi de Centrul de Scafandri (document)


Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului se va întruni în data de 5.12.2019, ora 10.00, având pe ordinea de zi şi solicitarea investitorului SC Dakonis Imobiliar SRL de emitere a avizului arhitectului-şef pentru „PUD - construire imobil 2S+P+8E locuire colectivă cu spaţiu comercial la parter“.


Investiţia va fi ridicată pe bulevardul 1 Mai nr. 44, lângă Grădiniţa cu program prelungit nr. 42, vizavi de Centrul de Scafandri. Amplasamentul studiat prin PUD - parcela IE 246075 - este proprietatea privată a beneficiarului lyzus Edward Nedelcu şi a Adinei Lucia Nedelcu, investitor fiind Dakonis Imobiliar SRL, conform contractului de asociere în participaţiune 1563/10.07.2017.


Primăria Constanţa a emis, în acest sens, certificatul de urbanism nr. 2413 din data de 25.06.2018. La etajele 1-8 se propune amenajarea apartamentelor cu două şi trei camere, având suprafeţe utile de până la 100 mp. În cele două niveluri de subsol vor fi amenajate parcări, spaţii tehnice şi un adăpost de apărare civilă. La parter vor exista un spaţiu comercial cu acces separat din stradă, spaţii tehnice, spaţii de colectare a gunoiului menajer. Spaţiile verzi se vor amenaja atât la nivelul terenului, cât şi pe terasa circulabilă peste etajul 8. Accesul pietonal şi accesul auto se vor realiza din bulevardul 1 Mai.


Dakonis Imobiliar SRL, în datele Registrului Comerţului


Înfiinţată în anul 2011, Dakonis Imobiliar SRL are sediul în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 5.700 lei, integral vărsat, este compus din 570 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt: Paşata Adam, cu 40% din capitalul social, Paşata Cociu, cu 30% din capitalul social, şi Paşa Nicoleta, cu 30% din capitalul social. Administratorul firmei care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară este Paşata Cociu.


În anul fiscal 2016, societatea cu niciun salariat a raportat o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 100 de lei. De asemenea, în anul 2017, firma cu un singur salariat a înregistrat o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 18.882 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 2 salariaţi, un profit de 2.109.735 lei şi o cifră de afaceri de 2.263.349 lei.


În secţiunea „Documente“ puteţi consulta documentaţia depusă de investitor la Primăria Constanţa.


Citeşte şi:

Bloc de opt etaje, vizavi de Centrul de Scafandri Consultare cu privire la investiţia societăţii Dakonis Imobiliar

Imobilul de opt etaje pe care Dakonis Imobiliar SRL îl va ridica lângă Centrul de Scafandri din Constanţa, în atenţia Comisiei tehnice de urbanism (galerie foto)

Dakonis Imobiliar SRL a solicitat certificat de urbanism Bloc de opt etaje lângă Liceul „C.A. Rosetti“ şi Grădiniţa 42, vizavi de Centrul de Scafandri (document)

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A fost modificat capitalul social al firmei Dakonis Imobiliar

06 Dec 2019 476

Bloc de opt etaje, vizavi de Centrul de Scafandri Consultare cu privire la investiţia societăţii Dakonis Imobiliar

08 Nov 2019 1217

Dakonis Imobiliar a solicitat acord pentru consultarea publică a PUD-ului privind un imobil pe bulevardul 1 Mai Constanţa (document)

23 May 2019 634

Cum va arăta blocul de opt etaje ridicat de Dakonis Imobiliar SRL lângă grădiniţa nr. 42 din Constanţa, vizavi de Centrul de Scafandri (document)

12 Mar 2019 1431

Imobilul de opt etaje pe care Dakonis Imobiliar SRL îl va ridica lângă Centrul de Scafandri din Constanţa, în atenţia Comisiei tehnice de urbanism (galerie foto)

18 Apr 2018 2564

Dakonis Imobiliar SRL a solicitat certificat de urbanism Bloc de opt etaje lângă Liceul „C.A. Rosetti“ şi Grădiniţa 42, vizavi de Centrul de Scafandri (document)

05 Apr 2018 2351

Un nou asociat a fost cooptat în cadrul societăţii Dakonis Imobiliar SRL. A fost majorat şi capitalul social

10 Nov 2017 1198

Aviz de la Primăria Constanţa pentru Cociu Paşata. Investitorul vrea să facă un bloc în Mamaia

12 Apr 2017 3778