Decizia APM Constanţa privind investiţia imobiliară realizată de Sofi Leader Invest SRL în Mamaia Nord

Societatea Sofi Leader Invest SRL, care a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Construire imobil D+P+4 etaje, amenajare şi împrejmuire teren“, solicitând emiterea acordului de mediu, a primit răspuns de la agenţia de mediu.
 
În urma dezbaterii, APM Constanţa a transmis că este necesară evaluarea impactului asupra mediului. Imobilul va fi ridicat în oraşul Năvodari, prelungirea D20, parcela NNS 158/5, lot 18, număr cadastral 109359. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul APM Constanţa, zilnic, între orele 9.00 şi 13.00. De asemenea, cei interesaţi pot depune eventuale comentarii, observaţii şi propuneri în ceea ce priveşte conţinutul raportului privind impactul asupra mediului, la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanţa.
 

Date despre Sofi Leader Invest SRL

 
Potrivit Registrului Comerţului, firma a fost înmatriculată în anul 2015 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 400 de lei, integral vărsat, este compus din 40 de părţi sociale. Asociaţi persoane fizice sunt Velicu Alexandru şi Tudoran Cristian Mircea, fiecare cu 50% din capitalul social. Administratorul societăţii, care se ocupă de executarea lucrărilor de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, este Tudoran Cristian Mircea.
 
În anul fiscal 2015, Sofi Leader Invest SRL, cu zero salariaţi, a declarat o cifră de afaceri şi un profit de zero lei. Situaţia financiară pe anul 2016 arată astfel: doi salariaţi, cifră de afaceri de 484.371 de lei şi profit de 204.171 de lei.
 
Citeşte şi:
 
Sofi Leader Invest SRL va ridica un bloc de patru etaje în Năvodari

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 372

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 501

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 349

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 566

Dezbaterea publică, pe data de 25 aprilie CN ACN Constanța SA va sistematiza teritoriul aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă

20 Apr 2024 433

Bella Licca International SRL elaborează PUZ pentru o investiție în județul Constanța

19 Apr 2024 345

APM Constanța Undă verde de la Mediu pentru extinderea zonei de exploatare de către Celco SA

18 Apr 2024 372

Imobiliare Constanța Când are loc dezbaterea publică pentru construirea unui imobil de 11 etaje la Neptun?

18 Apr 2024 407

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 457

Decizia APM Constanța Hotel de trei etaje, construit de Talpac SRL în Eforie Nord

18 Apr 2024 542

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 468

Investiție realizată de Polaris M Holding la Constanța!

15 Apr 2024 400

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2329

O firmă controlată de doi oameni de afaceri turci va ridica un imobil de patru etaje în municipiul Constanța

13 Apr 2024 768

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 484