Dezbatere publică cu scântei Oamenii cer Primăriei Constanţa respingerea PUZ-ului iniţiat de afaceristul Sabit Daniş (galerie foto)

Mai mulţi constănţeni care locuiesc în blocul PC1 de pe bulevardul Aurel Vlaicu s-au prezentat, ieri, la sediul Primăriei Constanţa, unde a fost organizată o dezbatere publică asupra propunerilor preliminare ale Planului Urbanistic Zonal ce vizează suprafaţa delimitată de bulevardul Aurel Vlaicu, Prelungirea Caraiman, străzile Ioan Ursu, Intrarea Câmpinei şi aleea carosabilă bl. B5. Iniţiatorii PUZ-ului sunt Sabit Daniş, Binaz DanişGigi Sima şi Ledi Sima. 
 
Cei patru investitori intenţionează să ridice pe bulevardul Aurel Vlaicu, la intersecţia cu strada Caraiman, lângă un imobil existent, un alt bloc, de trei etaje, şi să amenajeze o parcare subterană. Noul bloc va avea cinci apartamente şi un spaţiu comercial la parter. Din partea Primăriei Constanţa, la dezbaterea publică au fost prezenţi arhitectul-şef Mihai VânturacheSimina Stăiculescu - inspector Birou Strategii Urbane, Cristina Stamat - inspector Biroul Strategii Urbane, iar din partea iniţiatorilor PUZ-ului, arhitectul Camelia Rusu.
 
Locatarii din blocul vecin nu sunt de acord cu ridicarea noii clădiri şi au venit cu argumente: aceasta va obstrucţiona lumina zilei în blocul vecin, va bloca intrarea maşinilor de la ISU şi ambulanţa. Mai mult, oamenii susţin că distanţa dintre cele două blocuri este mică. Constănţenii prezenţi la dezbatere spun că nici nu se ştie ce destinaţie va avea spaţiul comercial care ar urma să fie amplasat la parter.
 
„Dacă va fi restaurant, deşeurile menajare vor fi depozitate în spatele blocului nou, adică unde e intrarea în scara noastră?“, a întrebat un constănţean. „A venit cineva de la Primărie la faţa locului sa verifice? Nu vrem vedere la bulevard, dar vrem să avem acces la scară. O parte din aleea de acces este din terenul proprietarului suprafeţei care a generat PUZ-ul. Deci, beneficiarul îşi va lua partea de alee. Cum vom ajunge la scară? Pe o alee pe care nu vom încerca nici măcar să aducem o mobilă. Să nu mai vorbim de maşinile ISU! Noi nu avem hidrant în zonă. Dacă e incendiu?“, mai spun locatarii.
 
Prin urmare, constănţenii au solicitat Primăriei Constanţa să respingă PUZ-ul. Membrii Asociaţiei de Proprietari 552 din blocul PC1 susţin că nu au fost informaţi de Primărie cu privire la această construcţie. „Se vor face trei etaje. Apoi se va supraetaja. Aşa cum se mai întâmplă. Nu e prima dată!“, mai spun oamenii din blocul vecin. „Noi nu contestăm dreptul de proprietate asupra terenului. Dar vrem ca PUZ-ul să respecte reglementările de urbanism. Solicităm respingerea acestui PUZ. Vom depune un memoriu în care vom prezenta toate nemulţumirile“, au conchis aceştia.
 
La rândul său, Mihai Vânturache, arhitect-şef al Primăriei Constanţa, spune că va schimba modul de activitate al Comisiei de Urbanism, pentru ca toată lumea să fie informată. „Documentaţiile de urbanism trebuie elaborate în conformitate cu legea“, spune arhitectul-şef.
 
Ulterior acestei dezbateri publice, constănţenii pot transmite observaţii şi propuneri asupra documentelor disponibile până pe 14 octombrie, la sediul Primăriei municipiului Constanţa, bulevardul Tomis nr. 51, etajul 1, Biroul Strategii Urbane.

Afacerile

Potrivit Registrului Comerţului, Sabit Daniş este asociat în Euro Medialand SRL, PIR SA, dar şi în câteva firme radiate: Avizcenter SRL, Kilimli Import Export SRL şi Replica Press SRL. Euro Medialand SRL, firmă înfiinţată în 2006, cu sediul în municipiul Constanţa, strada Suceava, este deţinută de Sabit Daniş, cu 92% din capitalul social, şi Danis Ali, cu 8% din capitalul social. Firma are un capital social subscris de 1.200 de lei, integral vărsat, compus din 120 de părţi sociale. Cei doi sunt şi administratorii societăţii, care se ocupă de „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”.

Numele lui Ledi Sima apare în Gigi Sima Pindu SRL şi Sisa Group SRL. Gigi Sima deţine acţiuni în Bosfor Eurostil SRL, Gigi Sima Pindu SRL, Sisa Business SRL, Sisa Group SRL, Tora Trading SRL şi Zaf Impex SRL.

Citeşte şi

La mâna constănţenilor
În octombrie, dezbatere publică pentru PUZ-ul iniţiat de omul de afaceri Sabit Daniş


Pe bulevardul Aurel Vlaicu. Omul de afaceri Sabit Daniş vrea o nouă investiţie imobiliară cu trei etaje şi parcare subterană!

Numai bine de o nouă investiție imobiliară. Omul de afaceri Sabit Daniș, „interesat“ de o nouă zonă din Constanța

Bloc de patru etaje, pe Ştefan cel Mare
Primăria Constanţa, obligată de instanţă să-i elibereze autorizaţie de construire lui Daniş Sabit


Cum va arăta blocul de patru etaje ridicat de Sabit Daniş
 
Omul de afaceri Daniş Sabit ridică un bloc de patru etaje în Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța, răspuns negativ pentru omul de afaceri Danis Șabit

07 Jan 2023 2314

Primăria Constanța, răspuns negativ pentru omul de afaceri Danis Șabit. El dorea să ridice o clinică pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanța

31 Aug 2022 1723

UPDATE 3. Se solicită respingerea acestuia Dezbatere publică pentru PUZ-ul iniţiat de omul de afaceri Sabit Daniş (galerie foto)

07 Oct 2016 2707

La mâna constănţenilor În octombrie, dezbatere publică pentru PUZ-ul iniţiat de omul de afaceri Sabit Daniş

21 Sep 2016 3099

Pe bulevardul Aurel Vlaicu Omul de afaceri Sabit Daniş vrea o nouă investiţie imobiliară cu trei etaje şi parcare subterană!

03 Sep 2016 5016