Doi cetăţeni străini ridică un imobil de locuinţe în Costineşti. Unde va fi amplasat (document)

Doi investitori, Gao Baofeng şi Li Huiyu, urmează să ridice un bloc cu locuinţe colective în comuna Costineşti, judeţul Constanţa. Au depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa un memoriu de prezentare a proiectului în vederea obţinerii acordului de mediu în acest sens.
Astfel, cei doi investitori doresc construcţia imobilului pe strada Pescăruşului nr. 11 din comuna de pe litoral. Terenul pe care se va construi imobilul se află în proprietatea beneficiarului şi are o suprafaţă de 1.590 mp, cu lungime front de 27,54 m la strada Pescăruşului. Se propune construirea unui imobil cu destinaţie de locuinţe colective, cu regim de înălţime P+3E, pentru care s-a emis Certificatul de Urbanism cu nr. 571 din 15.10.2018 de către Primăria Costineşti. La fiecare nivel vor fi două apartamente din care unul cu o cameră şi unul cu două camere.
Conform HCJC 152/22.05.2013 privind stabilirea suprafeţelor minime de spaţii verzi şi a numărului minim de arbuşti, arbori, plante decorative şi flori aferente construcţiilor realizate pe teritoriul administrativ al judeţului Constanta, pentru construcţii - blocuri de locuinţe, trebuiesc prevăzute spaţii verzi în suprafaţă de minim 30% din suprafaţa terenului.
Astfel, se prevăd spaţii verzi în suprafaţă de 481,81 mp, rezultând un procent de 30,30% spaţii verzi din suprafaţa terenului.
Pe suprafaţa spaţiului verde se va amenaja o grădină unde se vor regăsi atât plante care să acopere cele patru anotimpuri, cât şi pomi fructiferi (minim 10).
Întreţinerea (udarea) spaţiului verde se va realiza cu ajutorul unui sistem de irigat neautomatizat, cu aspersoare rotative.
În secţiunea „Documente”, puteţi vizualiza memoriul de prezentare a proiectului depus la APM Constanţa.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Ce avere are Roxana Nadolu, secretarul general al comunei Costinești. Soțul său e funcționar public la Primăria Mangalia (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 484

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier în intersecția de la Costinești! Trafic îngreunat în zonă (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2171

Achiziții Constanța Primăria Costinești, contract cu o firmă din Schitu pentru amenajarea de borduri și pavele

08 Apr 2024 347

Licitații Constanța Primăria Costinești se digitalizează cu bani din PNRR. Sistemul informatic integrat, furnizat de Integrisoft Solutions SRL (DOCUMENT)

04 Apr 2024 647

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. Speranța Castelu, victorie cu 13-0

03 Apr 2024 1808

Afaceri Constanța Primăria Costinești vrea să cumpere mobilier pentru Școala Gimnazială Mihai Eminescu (DOCUMENT)

01 Apr 2024 518

Primăria comunei Costinești, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ (DOCUMENT)

29 Mar 2024 562

Cumpărări directe Constanța Eiluminat Electrical Solutions SRL, din București, contract cu Primăria Costinești pentru iluminat stradal cu telecomandă și jocuri de lumini (DOCUMENT)

24 Mar 2024 449

Licitații publice Cât vrea să plătească primăria Costinești pentru extinderea sistemului de supraveghere video?

14 Mar 2024 1400

Afaceri Constanța Firme noi în Costinești! Iată cine și-a deschis afaceri

13 Mar 2024 1312

Amânare în procesul dintre prefectul județului Constanța și primarul comunei Costinești. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

13 Mar 2024 456

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele

11 Mar 2024 1525

Licitații Constanța Primăria Comunei Costinești cumpără echipamente și resurse tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

07 Mar 2024 607

Misiunea de cercetare a Forțelor Navale Române în raionul maritim Costinești – Tuzla - 23 August - Mangalia s-a încheiat

07 Mar 2024 673

Reacția MApN după depistarea minei de la Costinești, județul Constanța

07 Mar 2024 595