Două documente importante pentru investiția imobiliară realizată de Gabriel Ciumacenco la Constanța

  • Ambele certificate au o valabilitate de 12 luni.
 
Primăria Constanța a emis două certificate de urbanism pentru firma deținută de omul de afaceri Gabriel Ciumacenco, legate de investiția pe care o va realiza pe strada Eduard Caudella din Constanța.
 
Este vorba de certificatele de urbanism cu numerele 51 și 52, eliberate la data de 6 ianuarie 2023. Cele două sunt pentru aceeași parcela de la adresa str. Eduard Caudella nr. 82, și vizează ridicarea unui imobil locuințe colective S+P+4E cu spațiu comercial la parter, respective P+4E cu spațiu comercial la parter. Ambele au o valabilitate de 12 luni.
 
Reamintim că în vara 2022, Confort Decent SRL prin Gabriel Ciumacenco a obținut de la Primăria Constanța un certificat de urbanism pentru investiția pe care dorește să o realizeze pe strada Eduard Caudella nr. 82 din Constanța, județul Constanța. Este vorba de Elaborarea Planului Urbanistic Zonal pentru investiția amintită mai sus, certificată urbanistic prin CU 1656 din data de 20 iulie 2022. Documentul este valabil 24 de luni.
 
În primăvara 2022, Confort Decent SRL a solicitat de la primăria Constanța autorizație de construire pentru modificarea unor proiect imobiliar demarat în 2019, pe strada Mihail Jora nr. 7 din municipiul Constanța, acolo unde urma să fie ridicat un bloc de două etaje.
 
Confort Decent SRL, în datele Registrului Comerţului

Înființată în anul 2017, societatea are sediul în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Ciumacenco Gabriel este asociat unic și administrator al firmei care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară.

În anul 2021, firma a raportat 3 salariați, la o cifră de afaceri de 261.006 lei, cu o pierdere de 166.919 lei.
 
PRECIZĂRI


 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Gabriel Ciumacenco de la Confort Decent SRL elaborează PUZ pentru o nouă investiție în Constanța

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Ciumacenco, de la Confort Decent, vrea să elaboreze un Plan Urbanistic Detaliu pentru imobilul de pe strada Eduard Caudella

01 Feb 2023 1084

Gabriel Ciumacenco de la Confort Decent SRL elaborează PUZ pentru o nouă investiție în Constanța

22 Jul 2022 1352

Gabriel Ciumacenco își modifică proiectul imobiliar din cartierul Compozitori din municipiul Constanța

23 Mar 2022 1888

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 01 martie 2021

02 Mar 2021 2756

PUZ-ul Confort Decent, administrată de Gabriel Ciumacenco, în dezbatere publică (documente)

03 Jul 2020 2594

Firma Confort Decent SRL va supraetaja blocul de două etaje, ridicat pe strada Mihail Jora din Constanţa

14 May 2020 1963

O firmă înfiinţată la începutul anului ridică un bloc de patru etaje în Mamaia Sat

10 May 2017 4419

Firmă de promovare imobiliară deschisă la Constanţa

10 Mar 2017 2172